De fiecare dată când merg la teatru, caut să regăsesc emoţia într-o formă de mister numită „clipa de faţă”.
E „foamete” mare după atâţia ani, iar omul de rând „mănâncă” ce găseşte. Vulgarul din noi e prezent ca un microb latent, iar dacă îi dai ce-i trebuie, audio şi vizual, se dezvoltă. Atenţie, în momentul când se implică vulgarul în cultură şi artă, se face apel la o anumită categorie de oameni aşa cum manelele se adresează tot unui anumit gen de oameni care, din nefericire sunt prea mulţi. Nu prin vulgaritate ne ridicăm nivelul cultural. În psihologie, se face deseori comparaţia între folosirea înjurăturii într-un discurs şi rolul claxonului unei maşini: atrage atenţia! Şi o fractură deschisă înseamnă durere şi eventual înjurături, dar nu este artă. Înjurătura pe scenă activează multe arii cerebrale, folosirea unor cuvinte şi gesturi vulgare determinând reflex reorientarea atenţiei receptorului către emiţătorul unui astfel de semnal. Oare acesta să fie motivul aplecării din ce în ce mai mult către texte dense în vulgarităţi ? Dorinţa de a face artă folosind sfera facilă a vulgarului, şi suprapunerea intenţiei artistice cu definiţia „artei” este o confuzie periculoasă.
Avem nevoie de cultură ca de apă, şi vrem apă bună, pentru noi, pentru copii noştri, să devenim civilizaţi. Nu aşa ajungem la nivelul celorlalte ţări. Suntem arătaţi cu degetul peste tot. De multe ori ne e ruşine cu biata Românie.
La teatru se merge cu adânc respect, cum ar trebui să se meargă de fapt oriunde se află un om. Iar a merge cu respect înseamnă a te aştepta că acolo să afli pe cineva mai bun, mai frumos, mai înţelept decât tine şi a fi predispus să înveţi, căci trebuie să intri acolo nu atât încântat de câte cunoştinţe ai, cât conştient de câte încă nu ştii şi vrei să evoluezi .
Pentru că teatrul înseamnă cultură, artă şi sentiment. Suntem atât de sufocaţi din toate părţile de monden, de bârfe, de efemer şi de lucruri şi întâmplări neînsemnate, încât teatrul este că o gură de aer proaspăt. În teatru, cărţile prind viaţă. În teatru, fiecare sentiment se trezeşte la viaţă. Teatrul ne transformă în oameni şi ne apropie de ceea ce înseamnă frumos, drept şi bun. Avem nevoie de teatru aşa cum avem nevoie de soare.
Până la urmă de ce ne place să mergem la teatru?
14 - octombrie - 2016
Mai terminati cu termenul de „dascal”!