logoImpact EST nr. 743 - 25.09.2018

„TESTAMENTUL MEU
scris şi iscălit de propria mea mână la 14/26 februarie 1899, în Capitala mea, Bucureşti.

Scris de mine în luna lui februarie 1899, pentru a fi publicat prin «Monitoriu» după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate tocmai cum le-am descris aici de propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos.
Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, mă gândesc, înainte de toate, la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să-i las, şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene:m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să împlinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului.
Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul Domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit, fără frică şi fără şovăire, înainte pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut totdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.

Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza:

«Tot pentru Ţară,
Nimic pentru mine».

Mulţumesc din suflet tuturor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă, iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni.
Trimiţând tuturor o ultimă salutare plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească, din când în când, de acela care s-a închinat cu tot sufletul iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă:am trăit şi mor cu deviza mea, care străluceşte în armele României:

«Nihil sine Deo!»

Doresc a fi îmbrăcat în uniforma de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică Maria era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul amânduror bisericilor să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. Corpul meu va fi expus în Sala Tronului, înconjurat de flori şi de verdeaţă. Rog foarte mult să nu fie cununi, afară de câteva de flori naturale, şi aceasta numai când înmormântarea mea va fi în lunile florilor;altmintrelea, vor fi numai ramuri de brad. Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejiilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă lăcaş al meu şi readusă atunci la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de 6 cai din grajdurile mele, fără văluri negre.
Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului său suprem, care, prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti în timpuri de grele încercări de care Cerul să păzească Ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia i-am închinat toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă.
Doresc ca trupul meu să fie îngropat lângă biserica Curţii de Argeş, reclădită de mine, şi care poate deveni mormântul dinastiei române;însă, când capitala Regatului va cere ca cenuşile mele să rămână în mijlocul iubiţilor mei bucureşteni, atunci înmormântarea la Curtea de Argeş va fi provizorie, până ce se va clădi un mausoleu pe o înălţime împrejurul oraşului, unde se poate deschide un bulevard (mă gândesc la înălţimea înainte de biserica Cărămidari, unde se găseşte astăzi un pavilion al Institutului Geografic Militar).
Recomand pe Regina Elisabeta poporului meu, sigur fiind că toţi românii vor înconjura cu dragoste şi credinţă pe preaiubita soţie. Am hotărât ca Regina Elisabeta să se folosească, cât ea va trăi, de toate veniturile moşiilor mele: Broşteni, Sinaia-Predeal şi Mănăstirea, care dau împreună o sumă de patru sute de mii lei cel puţin;în cazul că veniturile vor scădea sub suma aici indicată, atunci succesorul meu va completa ce lipseşte. Sper că apartamentele din Palatul Regal de la Bucureşti, ocupate astăzi de Regină, vor rămâne la dispoziţia Sa. Castelul Peleş îl hotărăsc ca reşedinţă de vară pentru mult iubita mea soţie.
Întreţinerea acestei reşedinţe este în sarcina succesorului meu, căruia las în moştenire Castelul împreună cu întreaga moşie «Sinaia-Predeal», cu toate clădirile şi stabilimentele. Moşia mea Broşteni, din judeţul Suceava, revine asemenea viitorului Rege al României din Casa de Hohenzollern. Moşia mea Mănăstirea, din judeţul Ilfov, va deveni proprietatea strănepotului şi finului meu, Principele Carol al României, din ziua majorităţii sale;din veniturile acestei moşii însă nu se poate dispune înainte de moartea Reginei Elisabeta.
Moşia mea Slobozia-Zorleni, din judeţul Tutova, cumpărată din moştenirea mea părintească, am destinat-o, printr-un act deosebit, iubitul meu nepot, Principele Carol de Hohenzollern; Orfelinatul agricol «Ferdinand» va rămânea neatins pe moşie şi întreţinut de viitorul Rege al României.
Casele şi terenurile mele împrejurul Palatului Capitalei trec în posesiunea viitorului Rege al României. Galeria mea de tablouri, tocmai cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămânea pentru totdeauna şi de-a întregul în Ţară, ca proprietate a Coroanei României. Succesorul meu (Principele Ferdinand al României) va plăti din economiile mele un milion de lei ca dar din partea mea Reginei Elisabeta, care poate dispune de această sumă cum Ea va voi. Dăruiesc, asemenea, şase sute mii de lei nepoatei mele, Principesei Maria a României, rugând totodeodată ca viitoarea Regină să combată luxul, care aduce, prin cheltuieli nemăsurate, atâtea nenorociri în familii.
Hotărăsc ca zestre pentru strănepoata mea, Principesa Elisabeta a României, opt sute de mii lei:această sumă va fi depusă în fondurile statului român la Casa de depuneri din Bucureşti şi nu poate fi atinsă (nici chiar dobânzile) până la căsătoria sau la vârsta de 21 de ani a tinerei Principese.
Prin o bună gospodărire şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare, cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an; veniturile Domeniului Coroanei au contribuit, mai ales, la această creştere, mulţumită unei administraţii foarte bune şi prevăzătoare a domnului Kalinderu, care s-a închinat, cu un devotament nemărginit, la această instituţie, devenită aşa de folositoare pentru ţara întreagă; asemenea, credinciosul meu secretar L. Basset a condus trebile mele cu atâta circumspecţie, că pot dispune astăzi de sume însemnate în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri.
Am hotărât dar o sumă de douăsprezece milioane lei pentru diferite aşezăminte, noi fundaţiuni şi ajutoare, în fondurile Statului şi publice, în acţiuni sau bani; această sumă va fi distribuită precum urmează:
1) Academiei Române, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni;
2) Fundaţiunii mele universitare pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei;
3) Orfelinatul «Ferdinand», din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute de mii lei;
4) Pentru întemeierea unui Internat de fete de ofiţeri din armata mea, ca un institut de educaţie cu un învăţământ practic (ca Augusta-Stift la Charlottenburg), la Craiova, două milioane de lei;
5) Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti (organizarea sa aproape ca aceea de la Munchen), trei milioane de lei.
Suma de cinci milioane (pentru nr. 4 şi 5) va fi depusă în fondurile Statului la Casa de depuneri, dobânzile vor fi întrebuinţate numai la sporirea capitalului până la deschiderea acestor două aşezăminte; 1/3 din capital este pentru clădire, 2/3 pentru întreţinerea lor.
Dobânda banilor în timpul clădirii va fi plătită de succesorul meu şi terenurile pe care se vor ridica aceste două institute, rog foarte mult a le da fără plată.
6) Societăţii de binefacere «Elisabeta» pentru sporirea capitalului, patru sute mii de lei;
7) Societăţii geografice, fondată de mine, trei sute de mii de lei capital;
8) Surorilor de caritate, fondate de Regina Elisabeta, trei sute mii de lei capital;
9) Pentru întemeierea unui fond spre a veni în ajutor ofiţerilor care sunt în strâmtoare, un milion lei capital, depus în rentă română la Casa de depuneri; se pot da ofiţerilor din armata mea din capital împrumuturi până la 5.000 lei, cu patru la sută, însă această sumă trebuie să fie înapoiată treptat, după 4 sau 5 ani;
10) Pentru întemeierea unui fond ca ajutor pentru studenţii săraci, cinci sute de mii de lei capital depus în fonduri de stat la Casa de depuneri;în fiecare an dobânzile acestui capital vor fi împărţite între 50 de studenţi săraci;
11) Pentru burse în străinătate, spre a pregăti pe tineri pentru şcoala industrială ca profesori, cinci sute mii de lei capital;
12) Pentru Biserica naţională, şase sute mii de lei capital; dobânzile vor fi întrebuinţate ca ajutor pentru biserici sărace în reparaţie sau începute şi care nu pot fi isprăvite din cauza lipsei de mijloace;
13) Pentru cantinele şcolare, capital trei sute mii de lei;
14) Pentru distribuirea la diferite societăţi de binefacere şi de încurajare, recunoscute ca persoane juridice, cinci sute mii de lei;
15) Pentru sporirea capitalului «Casei de ajutor», înfiinţată de mine în amintirea a XXV-a aniversare a căsătoriei mele, 1894, pentru muncitorii rurali în anii de secetă, patru sute mii de lei;
16) Pentru Biserica catolică din România, patru sute mii de lei;
17) Pentru Biserica protestantă din Bucureşti, una sută mii de lei.
Distribuirea acestor douăsprezece milioane va fi începută numai un an după moartea mea, astfel ca toate dobânzile acestei sume (aproape cinci sute mii de lei) să rămână disponibile.

Hotărăsc ca aceşti bani să fie întrebuinţaţi în modul următor: întregul personal superior şi inferior al Curţii Regale, al Casei şi administraţiei mele va primi lefile, cum sunt prevăzute pentru dânsul în bugetul meu, încă un an întreg după moartea mea, adică 12 luni; suma acestor lefi se urcă aproape la 240.000 de lei; restul va fi distribuit astfel, ca pompă pentru săraci:
La Bucureşti, cincizeci mii de lei – la laşi, treizeci mii de lei – la Craiova, douăzeci mii de lei – la Galaţi, zece mii de lei – la Brăila, zece mii de lei – la Ploieşti, zece mii de lei – la Botoşani, zece mii de lei – la Bârlad, zece mii de lei – la Focşani, opt mii de lei – la Piteşti, opt mii de lei – pentru fiecare din celelalte oraşe capitale de judeţ, cinci mii de lei.
Dacă milostivirea lui Dumnezeu îmi va dărui încă câţiva ani, am dorinţă a prevedea, în codicile, alte legate în folosul Ţării. Stăruiesc însă cu acest testament, scris de propria mea mână, care conţine tot ce doresc astăzi, în anul 1899, să fie urmat şi executat întocmai cum l-am alcătuit.
Înălţând rugăciuni fierbinţi către Atotputernicul ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea:în numele Tatălui şi al Fiului şi a Sfântului Duh, Amin.

Făcut în Bucureşti, la 14/26 februar 1899.

CAROL

Am scris şi iscălit de propria mea mână acest testament pe două coale, formând opt pagini legate cu un fir roşu şi am pus sigiliul meu.
14/26 februarie 1899
CAROL”

(R.I.) 21 - iunie - 2018

Lasa un raspuns


Alde APIA, mai nociv

Până să primească subvenţia UE de 1,8 milioane de euro, ...

În loc de trupul ma

Tragedia orfanei, încă minoră, Antonia-Andreea Ivan se amplifică pe zi ...

Săraca Filială Sud

Iată, facem apelul celor vreo 60 de scriitori, câţi numără, ...