logoImpact EST nr. 827 - 12.07.2020

Şi ca să nu rămână mai fraieri decât cei care au fost daţi jos cu dalta sau cu aparatul de sudură de pe fotoliile moi şi guvernamentale, vremelnicul mare stăpân al agriculturii româneşti, care, dintr-o agricultură socialistă, a fost transformată, scurt şi pierdut la spate, într-una comunistoidă şi plină de dăunători mafioţi, ce s-a gândit marele fals latifundiar, pentru a avea control total asupra a tot ce mişcă la nivel de „tarla”, să dea pe ţeava tunului un Ordin 702 din 11.02.2020, care priveşte măsuri pentru ocuparea posturilor vacante din  cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al instituţiilor publice aflate în subordine.

Iată ce glăsuieşte la primul articol:

Art. 1 (1) ocuparea posturilor vacante şi/sau temporar vacante din cadrul MADR şi al instituţiilor publice ce funcţionează în subordinea acestuia, precum şi orice modificare privind raportul de serviciu de muncă se va realiza după obţinerea acordului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, ordonatorul principal de credite privind încadrarea în bugetul alocat MADR la titlul „Cheltuieli de personal”.

  1. Solicitarea acordului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale/ordonatorul principal de credite se face în scris, înainte de demararea procedurilor legale pentru ocuparea posturilor vacante/temporar vacante.

Imaginea gălbejită a centralismului democratic!

Ce concluzie putem trage din această poliloghie, fără sens şi fără chintesenţă? Nimic altceva decât un soi de supracentralizare de sorginte neocomunistă! Este adevărat că românii sunt dezamăgiţi de guvernul Orban, în care vorbeşte fiecare ministru după cum îl duce capul ca imediat după aceea să-şi schimbe părerea în funcţie de porunca stăpânului (vezi ministrul finanţelor Florin Cîţu) Prin urmare, tot ce mişcă în zonă (ministrul agriculturii n.r.) şi în celelalte instituţii subordonate, angajări, detaşări, numiri, transferuri etc, trebuie să se facă numai cu acordul scris, sau dat din cap al moşului OROS!

Ca atare, o femeie de serviciu, un amploiat oarecare sau un om bun la toate nu se pot angaja la un centru APIA, AFIR, sau Direcţie Agricolă fără bunăvoinţa domnului ministru. Şi când te gândeşti că jupânul unui minister de maximă importanţă în cadrul economiei româneşti, în loc să vadă problemele din lan, sau din zootehnie, care nu sunt puţine de loc, se ocupă cu angajarea paznicilor şi a măturătoarelor… Atunci să ne mai mirăm că nu peste mult timp, ne va vizita agresiv, o altă pandemie, mult mai rea şi mai de neam prost, FOAMEA.

PNL + PSD – USL

Să înţelegem că partidul acesta istoric (PNL, dacă nu ştiaţi, a învăţat multe de la celălalt partid vechi, comunist cu care la un moment dat a făcut o alianţă toxică, vorba unui preşedinte de ţară, şi acum, ajunşi fiind în fruntea cozonacului, le pun în aplicare, crezând astfel că aşa forţează eficientizarea activităţii guvernului şi a administraţiei publice.)

Pentru că, potrivit documentului programatic, creşterea eficienţei administraţiei publice se face prin refacerea capacităţii administrative a instituţiilor statului şi prin respectarea obligatorie a principiilor fundamentale de transparenţă, integritate, profesionalism, dedicare în serviciul misiunii publice şi prin eliminarea arbitrariului politic în numirile în funcţiile publice.

Stimaţi membri PNL, mai de sus, sau de la talpă, aşa vreţi să arătaţi electoratului că intenţionaţi schimbări fundamentale ale clasei politice spre însănătoşire şi limpezire?

Asta numiţi voi depolitizare, transparenţă, descentralizare? Apropo: tot cu acordul scris al „naşului” Oros, la sfârşitul lunii martie, au fost numiţi în consiliul de administraţie al Casei de Comerţ „Unirea”, secretarii de stat (era mai bun „de muncit”) de la agricultură, Emil Dumitru şi George Scarlat. Care ar fi diferenţa dintre PNL şi PSD? Cine spune că PNL-iştii sunt şi liberali, minte. Iar electoratul sigur va penaliza situaţia.

DIP - DIP 28 - mai - 2020

Lasa un raspuns


De ce vor rămâne r

Statul român s-a decis să fie un anti-Robin Hood, adică ...

Ambiţii estivale

Politehnica Iaşi şi, mai ales, Dinamo Bucureşti, nu mai vor ...

Să-i cunoaştem pe

Păi, să lăsăm lehamitea deoparte şi să cunoaştem...o parte dintre ...