logoImpact EST nr. 890 - 26.10.2021

După cum ştiţi, de când Impact-est nu mai apare în fiecare zi de JOI în chioşcurile de difuzare a presei tipărite, încercăm să respectăm brandul, blazonul acestui săptămânal pentru care ne-am jertfit mulţi, postând în fiecare joi, între orele 10:00 şi 12:00, o nouă ediţie, aici în mediul online. Când apar informaţii de mare interes public, fiţi siguri că le vom prezenta aici, pentru a va informa mereu cinstit şi în timp real. Deci, zilnic puteţi intra pe siteul http://www.impact-est.ro, pentru a fi la curent cu informaţiile care vă influenţează zilele …cenuşii.

I-aţi cântat prohodul lui Andrei Lişinschi, iar el a intrat în TOP 2020 !

Până la ediţia de săptămâna viitoare, când vom intra pe fond şi în detaliu cu comentariile asupra firmelor şi patronilor care au intrat în TOP 2020, alcătuit de Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) Galaţi, vom trece în revistă, pe scurt, acest eveniment petrecut miercuri, 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, la Teatrul Dramatic „Fanni Tardini” Galaţi. Evenimentul a fost ca o eliberare, după un an 2020, slut şi macabru, care pe mulţi i-a deraiat de la NORMALITATE. Sigur că TOPUL se referă la realizările din anul fiscal 2020. Oficialităţile nu au scăpat prilejul de a apuca evenimentul de câte un mâner, chiar urcând pe scenă, invitaţi fiind de către amfitrionul Marian Filimon, preşedintele PIMM Galaţi şi vicepreşedinte la nivel naţional al acestei structuri patronale.
Am remarcat implicarea Consiliului Judeţului Galaţi, prin preşedintele Costel Fotea, care a devenit partener al acestei organizaţii patronale, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional. Pe scenă, la împarţit trofee şi flori, toate trecute prin mâna directorului PIMM Galaţi, Nicoleta Melinte, s-au produs prefectul Gabriel Panaitescu, preşedintele Costel Fotea şi primarul Ionuţ Puchianu, cel care cumpără pâine bio autohtonă! Şi o şi plăteşte, iar din ce îi mai rămâne zice că plăteşte ziariştii. Din punctul de vedre al celor de la Impact-est, credem că primarul mănâncă de toţi banii. Bio !
Revenim la sobrietatea măştii pe gură. Acum vă vom prezenta criteriile care au stat la baza recompensării, premiile speciale, trofeele de excelenţă şi cele patru categorii ale TOP 2020, a câte 25 de firme pe fiecare în parte.
Până miercurea viitoare vă rugăm să ne scrieţi la comentarii ce ştiţi despre firmele din TOP, despre obiectul de activitate, despre patronii acestora şi, unde este cazul, spuneţi şi despre derapajele umane ale celor care îşi sacrifică viaţa, sănatatea, odihna, timpul, banii şi familia pentru a ţine comunitatea acestui judeţ în viaţă. Aşadar să nu uitaţi că pensiile, şcolile, sănătatea, şomajul şi investiţiile vin din taxele şi impozitele pe care aceşti patroni le plătesc şi ca persoane fizice, dar şi ca angajatori. De fapt o să facem un calcul să vedem câţi salariaţi au cele o sută de firme care au intrat în TOP 25 pe fiecare categorie.
Spuneam ceva în intertitlu despre antreprenorul Andrei Lişinschi. Acest om este formidabil şi cred ca are mii de vieţi ca om de afaceri! Când toată lumea îi cânta pe ascus sau în faţă prohodul, iată-l reinventându-se în plină pandemie şi pliindu-se după timp, de la producţia de laminate, la producţia de articole şi produse sanitare. Prin firma Global Treat SRL, prin care s-a situat pe locul trei la categoria „microîntreprinderi”, şi care cu 82 de salariaţi a realizat o cifră de afaceri de peste 19 milioane de lei şi un profit net de aproape 3,6 milioane de lei, produce un celebru (mai ales în SUA) unguent care tratează hemoroizii, precum şi măşti de protecţie anticovid. Am aflat ca de câteva luni pe acestea le vinde la preţul de producţie de…cinci bani bucata! Cât despre unguentul Hemo Treat H, care se găseşte în toate farmaciile din UE şi din SUA, ştiu că este fabricat după o reţetă pe care a moştenit-o de la mama sa. Poate într-o ediţie viitoare vă vom prezenta acel unguent eficient, ca să nu spunem miraculos.
Aşadar, aşteptăm să vă implicaţi!
La mulţi ani cu sănătate şi cu iubire tuturor celor care au numele legat de al Sfintei Fecioare Maria!

CRITERII STABILITE PENTRU

RECOMPENSAREA PERFORMANŢEI

  • Galați, a XXI-a ediție –

 

 

În fiecare an, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, având parteneriatul Ministerului Finanțelor Publice şi al Oficiului Registrului Comerțului, întocmește clasamentele pentru TOPUL NAŢIONAL AL FIRMELOR PRIVATE DIN ROMÂNIA (micro, mici, mijlocii, mari), ce va avea loc pe data de 5 noiembrie 2021 la Marriott București, anul acesta ajungând la cea de-a XXIX-a ediție.

 

Criteriile stabilite pentru recompensarea performanței:

  1. Clasamentele în funcție de rezultatele obținute în anul 2020 s-au întocmit după următoarea metodologie:
  2. a) În funcție de: profitul brut şi cifra de afaceri/activele totale ținând cont de prevederile Legii nr. 346/2004.
  3. b) Clasificarea întreprinderilor pe grupe de mărime (microîntreprinderi, mici, mijlocii şi mari) se realizează ținând cont de prevederile Legii IMM nr. 346/2004: până la 9 angajați şi o cifră de afaceri sau dețin active totale mai mici de 2 milioane de euro (microîntreprinderi), până la 49 de angajați şi o cifră de afaceri sau dețin active totale mai mici de 10 milioane de euro (întreprinderi mici), până la 249 de angajați şi o cifră de afaceri mai mică de 50 milioane de euro sau dețin active totale mai mici de 43 milioane de euro (întreprinderi mijlocii), peste 250 de angajați şi o cifră de afaceri mai mare de 50 milioane de euro sau active totale mai mari de 43 de milioane de euro (întreprinderi mari).

 

  1. De asemenea, s-a stabilit acordarea de premii speciale pentru rezultate sau contribuții deosebite într-un domeniu. Premiile speciale, extrem de importante, sunt decernate după criteriile specifice denumirilor pentru care se acordă, după o atentă selecție şi analiză a factorilor implicați în procesul de organizare şi atribuire al acestora.

 

Președinte,

Marian Filimon

 

 

 

PREMII SPECIALE PENTRU ANUL 2020

 pentru rezultate sau contribuţii deosebite într-un domeniu

 

  1. Crearea unui mare număr de locuri de muncă în plan local

 

            INVICTUS FORCE&SAFE S.A.

 

  1. Dinamica deosebită a dezvoltării şi calitatea serviciilor

 

CHIROMAX S.R.L.

 

  1. Pentru managementul performant al firmei

      

            DIDONA B S.R.L.

 

  1. Femei manager cu rezultate deosebite

 

     Manager LENUŢA DUDU  –  ARTELIER BAKERY S.R.L.

 

  1. Promovarea activităţilor de cercetare şi inovare

 

            NASDIS CONSULTING S.R.L.

 

  1. Calitatea produselor şi serviciilor destinate mediului de afaceri

 

      Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România – Filiala Galaţi

 

                              GARANTI BANK S.A.

  

  1. Pentru activităţi de export

 

PRUTUL S.A.

      

  1. Implicarea în realizarea unui volum mare de investiţii

 

            DEMCAR 2000 S.R.L.                           PRESTATORUL S.R.L.

 

  1. Rezultate deosebite în domeniul agroalimentar

 

            SALTEMPO S.R.L. 

 

  1. Susţinerea activităţii Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi

 

GROUPAMA ASIGURĂRI S.A.

 

  1. Rezultate deosebite în domeniul agricol

 

TRANSION AGRO S.R.L.

 

  1. Pentru contribuţia mass-mediei la dezvoltarea mediului de afaceri

 

Domnului CRISTINEL LUCA  – Cotidianul „VIAŢA LIBERĂ” Galaţi

 

  1. Pentru contribuţia deosebită în sprijinirea domeniului sanitar în timpul pandemiei

 

GRANDE GLORIA PRODUCTION S.A.

 

  1. Tineri întreprinzători cu rezultate deosebite

 

Manager TEODOR TIBER  –   TPIT STOP RACING WASH S.R.L.

 

 

 

„Ziua Întreprinzătorilor din România”

 

 

Trofeu de excelență – distincția se datorează aprecierii activității profesionale a societății, percepției acesteia în mediul economic şi sprijinului acordat de-a lungul timpului instituției noastre.

 

BUTAN GRUP S.R.L. – dir. gen. Viorel Butan

Specializată în proiectarea, fabricația, montajul şi punerea în funcțiune, în principal, a instalațiilor de ridicat într-o paletă foarte largă de funcții şi capacități, produce diverse variante constructive de poduri rulante, de la 1,6 tone la 300 tone.

 

VEGA ’93 S.R.L. – dir. gen. Doru Chiper

Constructii şi modernizări de drumuri şi poduri, consolidări şi modernizări construcții civile, lucrări hidrotehnice, construcţii industriale ş.a.

 

 

MICROÎNTREPRINDERI
Nr. crt. Denumire Cifra de afaceri netă 2020 Profit brut 2020 Număr  mediu de salariaţi 2020
1 I.V. FUTURE S.R.L. 14.450.022 8.739.753 20
2 LABORATORIUM LIFE SCIENCE S.R.L. 17.647.484 5.978.258 9
3 GLOBAL TREAT S.R.L. 19.067.042 3.587.575 82
4 EUROMIS HR SRL 3.923.754 3.140.265 1
5 RORY S.R.L. 9.843.530 3.043.097 3
6 LORAC IMPEX S.R.L. 3.756.502 2.998.392 2
7 MEGAPOLIS SERVICES IMPORT-EXPORT S.R.L. 3.864.238 2.955.708 7
8 OPTIMUS ENTERPRISE SERVICES UNISYS BUSINESS S.R.L. 3.951.606 2.554.937
9 ADD GLOBAL DESIGN S.R.L. 4.757.414 2.468.459 5
10 ISCHIA S.R.L. 4.416.623 2.115.349 11
11 RETRO COMMERCIAL S.R.L. 4.597.357 2.069.809 5
12 ELITRANS S.R.L. 3.333.664 2.045.283 5
13 ACTIVE DESIGN PIXELS S.R.L. 4.599.839 2.044.460 13
14 GREEN WORLD ECO S.R.L. 3.786.410 1.996.604 2
15 SAMAV CO MONTAGGI S.R.L. 3.645.647 1.973.736 10
16 LUIGI-STAL-SALVATORE-IORIO S.R.L. 2.787.168 1.930.177 6
17 BACHIS S.R.L. 4.373.138 1.905.152 13
18 MB MODELS S.R.L. 4.563.946 1.874.225 2
19 INDFERA CONSTRUCT S.R.L. 2.287.441 1.848.465 8
20 PALOMINO NOVA COOP S.R.L. 17.691.778 1.803.735 2
21 GALCONSCIB BUILDING S.R.L. 3.220.144 1.763.353 5
22 ASCLEPIOS S.R.L. 1.959.972 1.763.115 5
23 SEVACHEM S.R.L. 15.523.415 1.744.858 5
24 PRINCIPAL LERYON SERVICES S.R.L. 2.866.760 1.734.025 3
25 HAMER PREST SRL 3.373.071 1.712.147 5

 

 

ÎNTREPRINDERI MICI
Nr. crt. Denumire Cifra de afaceri netă 2020 Profit brut 2020 Număr  mediu de salariaţi 2020
1 IULICRIS RECYCLING S.R.L. 196.420.354 15.214.504 41
2 GLORIA MARKET S.R.L. 93.355.384 11.478.965 73
3 SGM CONTRACTOR S.R.L. 36.394.001 10.045.328 20
4 ELENOR S.R.L. 33.574.424 9.896.042 44
5 VALRO TRADE S.R.L. 43.013.666 9.424.323 18
6 BENZENPEC IMPORT EXPORT S.R.L. 9.255.735 6.895.450 29
7 MARCOSER S.R.L. 54.582.502 6.638.205 49
8 EURO CONSTRUCŢII S.R.L. 24.718.177 6.332.468 39
9 DICOR LAND S.R.L. 68.987.525 5.626.386 67
10 LUCONSA BM S.R.L. 16.237.185 5.057.552 18
11 ROSERV PHARMA S.R.L. 50.751.866 4.671.755 49
12 INSTALSHIP STEELWORK S.R.L. 12.733.059 4.345.237 57
13 DAVIDE CONSTRUCT S.R.L. 22.071.369 4.074.868 57
14 CRISTALIN IMPORT EXPORT S.R.L. 12.705.366 4.072.777 13
15 S.F.TEX S.A. 68.920.701 4.022.642 46
16 PRODLEG FARM S.R.L. 28.006.805 3.915.561 24
17 OPTICAS S.R.L. 3.972.696 3.418.316 10
18 SILVANO S.R.L. 9.296.949 3.378.319 9
19 ALCOM S.A. 4.885.297 3.370.262 10
20 TRALMA S.R.L. 24.910.948 3.357.644 33
21 ROSTEEL INVEST S.R.L. 31.758.865 3.350.558 41
22 LIO-METAL S.R.L. 27.883.470 3.054.823 27
23 PRIMA CONSTRUCT S.R.L. 16.585.712 3.051.386 62
24 CONFIDENTIA S.R.L. 21.816.300 3.047.477 29
25 AGROMYSMONI S.R.L. 76.225.207 2.996.220 35

 


ÎNTREPRINDERI MIJLOCII
Nr. crt. Denumire Cifra de afaceri netă 2020 Profit brut 2020 Număr  mediu de salariaţi 2020
1 NEXT ENERGY PARTNERS S.R.L. 417.297.603 60.313.488 11
2 NOMIS 2003 S.R.L. 100.907.377 24.673.030 224
3 CIPSOR CONSTRUCT S.R.L.   87.890.414 16.436.585 102
4 ANDREEAS 95 EXIM S.R.L.   63.604.659    12.038.709 241
5 LIBERTY TUBULAR PRODUCTS GALATI S.A. 94.204.244 11.805.757 125
6 MYOSOTIS FARM S.R.L. 269.215.998 9.487.803 67
7 NEIDAN S.R.L. 17.177.336 9.042.916 66
8 DMT MARINE EQUIPMENT S.A. 107.921.319 8.548.437 218
9 ROJEVAS 2000 S.R.L. 56.579.860 7.474.674 115
10 FIERCTC SIBEL S.R.L. 160.880.309 7.017.716 135
11 CHORUS MARKETING AND DISTRIBUTION S.R.L. 184.808.679 6.039.683 202
12 BAUROM CONSTRUCT S.R.L. 199.671.435 5.944.627 202
13 SALTEMPO S.R.L. 62.341.813 5.664.092 240
14 PALMEX CM S.R.L. 45.204.979 5.657.611 98
15 DOLADELA COMPANY S.R.L.  . 98.577.839 5.218.417 74
16 BRIALBET S.R.L. 43.746.296 4.935.300 102
17 KAEFER SHIPBUILDING CONTRACTING S.R.L. 27.398.397 4.626.568 155
18 BUTAN GRUP S.R.L. 21.434.588 4.409.517 106
19 PATISGAL S.R.L. 50.468.792 4.236.457 228
20 OCEANIA S.R.L. 25.504.281 4.231.680 72
21 PENTAGON S.R.L. 39.604.026 4.101.426 65
22 CARUL CU BERE 95 S.R.L. 84.939.768 4.072.320 162
23 WIND RIVER SYSTEMS ROMANIA S.R.L. 39.799.226 3.737.741 113
24 FAIR IMPEX 3 S.R.L. 11.175.613 3.655.990 62
25 MAIRON TUBES S.R.L. 245.557.829 3.662.652 209

 

  

ÎNTREPRINDERI MARI
Nr. crt. Denumire Cifra de afaceri netă 2020 Profit brut 2020 Număr  mediu de salariaţi 2020
1 ARCADA COMPANY S.A. 523.950.194 124.469.985 630
2 ARABESQUE S.R.L. 2.090.175.354 87.242.231 2845
3 MAIRON GALATI S.A. 1.198.858.430 50.498.180 423
4 GRANDE GLORIA PRODUCTION S.A. 147.337.497 43.348.932 363
5 PHOENIX SLAG SERVICES S.R.L. 91.346.016 24.728.776 252
6 ŞANTIERUL NAVAL DAMEN GALAŢI S.A. 806.714.715 23.235.521 2194
7 PRUTUL S.A. 648.261.231 18.411.037 418
8 DYNAMIC SELLING GROUP S.R.L. 157.621.563 16.396.122 256
9 COMPANIA DE NAVIGAŢIE FLUVIALĂ ROMÂNĂ NAVROM S.A. 266.969.991 15.213.913 515
10 TANCRAD S.R.L. 433.784.664 12.081.519 974
11 VEGA 93 SRL 59.939.447 11.978.853 275
12 APĂ CANAL SA 16914128 116.180.255 9.046.707 990
13 MYOSOTIS SRL 223.608.013 8.423.178 420
14 STAER INTERNAŢIONAL S.A. 87.092.237 6.490.409 267
15 DERPAN S.R.L. 41.024.784 6.048.412 310
16 MMA GROUP SECURITY S.R.L. 20.768.420 5.778.473 513
17 TRANSURB S.A. 73.436.814 5.039.110 707
18 CENTRICO SELIR S.R.L. 40.308.026 4.725.518 509
19 CITADINA 98 S.A. 127.439.483 4.597.238 358
20 KATY S.R.L. 26.584.541 4.119.750 282
21 DIALFA SECURITY  S.R.L. 23.529.743 3.127.909 547
22 ICEPRONAV ENGINEERING S.R.L. 39.667.528 2.707.133 233
23 CRIOMEC S.A. 94.343.333 1.951.958 611
24 LEMACONS S.R.L. 105.913.293 1.729.344 303
25 LACON ELECTRONIC S.R.L. 19.803.030 666.955 288

 

Gelu CIORICI 9 - septembrie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

DRAGĂ U.E.,

Nu suntem ignoranţi, dragă UE, ci ignoraţi... Prin capitalele tale din ...

Flux de vaccinare la

În urmă cu puțin timp s-a decis suplimentarea cu încă ...

Declaraţie Diplomat

București, 22 octombrie 2021   Violența împotriva femeilor și fetelor există în ...

Informare - centru d

Primăria municipiului Galați informează că, începând de luni, 25 octombrie ...