logoImpact EST nr. 751 - 16.11.2018

Ca să-şi încaseze salariile tot mai grase, politicienii, băgătorii de seamă şi atârnaţii din administraţia publică trebuie să aibă de unde să sugă: din abstractul „buget de stat” – alimentat nu doar de împrumuturile inconştiente, ameţitoare, prin care se amanetează viitorul copiilor noştri, ci şi prin taxele şi impozitele jupuite de pe firmele româneşti ce se încăpăţânează să trăiască, să funcţioneze eficient, să facă profit.
Şi-n acest an, s-a întâmplat premierea şi recunoaşterea excelenţei societăţilor care, prin performanţele lor economice, susţin salariile nesimţite, pensiile, ajutoarele sociale, sistemul de sănătate, ordinea publică, educaţia, protecţia socială, investiţiile publice şi cam tot ce mai ţine ţara asta conectată la aparate.
Evidenţierea şi distincţiile sunt meritate şi corecte, fiindcă vin tot din zona economiei reale, private – de la PATRONATUL IMM GALAŢI, componentă a CONSILIULUI NAŢIONAL AL ÎNTREPRINDERILOR PRIVATE MICI ŞI MIJLOCII DIN ROMÂNIA.
Continuăm materialul din ediţia anterioară, prezentându-vă succint clasamentul firmelor mici şi al microîntreprinderilor care au urcat pe podiumul premierilor în acest an, dar şi al celor care au obţinut rezultate specifice, remarcabile, fiind, deasemenea, evidenţiate prin distincţii speciale.
Ca fapt divers – remarcăm că era cât pe ce să scape la un premiu de excelenţă şi Apă Canal SA. Această societate, care bifează an de an profituri incredibile din facturile consumatorilor captivi (ajungând să rivalizeze cu fabrica de ţevi a ArcelorMittal, şantierul naval Damen sau cu Arabesque) ar merita un premiu pentru indolenţă şi iresponsabilitate, după ce ţevile sale sparte au dărăpănat blocurile R2 şi B8, din centrul oraşului.

MICROÎNTREPRINDERI

Locul 1


A.G.V. IMPEX S.R.L. 
Cifra de afaceri netă 2017: 3.799.385 lei
Profit brut 2017: 2.025.641 lei
Număr mediu de salariaţi 2017: 8
Locul 2
CETERAŞCOM S.R.L. 
Cifra de afaceri netă 2017: 4.964.434 lei
Profit brut 2017: 1.789.924 lei
Număr mediu de salariaţi 2017: 9
Locul 3
LORAC IMPEX S.R.L.
Cifra de afaceri netă 2017: 2.126.900 lei
Profit brut 2017: 1.600.401 lei
Număr mediu de salariaţi 2017: 1

ÎNTREPRINDERI MICI

Locul 1
NEXT ENERGY PARTNERS S.R.L.
Cifra de afaceri netă 2017: 212.108.968 lei
Profit brut 2017: 7.727.089 lei
Număr mediu de salariaţi 2017: 10
Locul 2
MYOSOTIS FARM S.R.L.
Cifra de afaceri netă 2017: 154.145.696 lei
Profit brut 2017: 6.201.039 lei
Număr mediu de salariaţi 2017: 32
Locul 3

DICOR LAND S.R.L.
Cifra de afaceri netă 2017: 39.965.429 lei
Profit brut 2017: 5.583.482 lei
Număr mediu de salariaţi 2017: 24

Dan Manole 19 - octombrie - 2018

Lasa un raspuns


Izmeneală de 1.100

Aventura cu filmuleţul de promovare a Galaţiului a-nceput prost şi ...

Stan Gelu se vrea la

Prin târgul nostru, aşa ca o adiere, circulă de câteva ...

Alianţa Pucheanu

Se tot vorbeşte prin târg că adversitatea dintre Primarul Pucheanu ...