logoImpact EST nr. 687 - 26.06.2017

Uşor, uşor, se simte o adiere, un suflu nou pe culoarele Palatului de justiţie.
Aşa ne-a spus un cunoscut de-al nostru care şi-a spus păsul anul trecut într-un număr al ziarului nostru. Acel cunoscut de care facem vorbire este nea Manole sugubăţul, cel care a avut tăria să facă haz de un mare necaz. E adevărat că mai veniră unii pe la noi şi culmea, se arătau surprinşi că unii tineri judecători, ba chiar şi unii mai trecuţi, au început să facă justiţie de-adevăratelea. Ce tupeu pe ăştia mai tineri! Dar să revenim la nea Manole şugubăţul, surprins ca şi noi, de altfel, de comportamentul curajos al unui judecător.
Dacă vă vine să credeţi, iată că un judecător şi-a permis să nu ţină cont de ce zic unii procurori de la DNA sau de pe la parchetele gălăţene şi a dispus să înceapă cercetarea penală împotriva unor barosani. Cine sunt barosanii? Cei despre care am mai scris şi-o să mai scriem. Finanţişti gălăţeni, bine plătiţi din banii contribuabililor.
Unul din aceşti finanţişti se pare că este Carmen Stoica, cea care uneori n-are treabă cu lumea reală, face de multe ori cam cum o duce interesul unora, sau poate la comandă.
Dar să revenim la nea Manole.

Scurtă reamintire

Aşa cum ne-a relatat acesta anul trecut, se cam zbătea de ceasul morţii de vreo 10 ani să-şi caute dreptatea pe culoarele întortocheate ale Palatului de Justiţie.
Salariat încă din 1972 la IIRUC Galaţi, întreprindere cunoscută după revoluţie sub denumirea SC FRICOM SA Galaţi, Ionel Manole ne-a spus păţania sa începând de la momentul la care în această societate şi-a băgat coada necuratul.
Cătălin Chelu şi anturajul său din debutul faimoasei sale cariere prin societăţile gălăţene adulmeca de prin anii 1995-1996 firmele de pe platforma comercială din strada Henri Coandă. Fricom a devenit ţintă din prima şi ca atare s-a trecut la atac în vederea eliminării celor ce puteau îngreuna infiltrarea sa în zonă.
Cum el era printre cei mai vechi angajaţi ai Fricom şi avea limba mai ascuţită, a devenit ţintă din prima. Pe scurt, este pus pe făraş de un personaj ce a apărut ca de nicăieri, cică trimis de FPS-ul de atunci, un anume Petre Gică, erijat în mare administrator.
Cum-necum, a fost constrâns să părăsească locul de muncă după mai bine de 23 anişori.
De aici a început şi teribila lui bătălie pentru dreptate. Cum i-a venit ideea? Simplu!
A aflat că acest nea Gică a fost de fapt o marionetă a FPS-ului şi că nu a avut nicio calitate la Fricom. Păi, şi-a zis nea Manole, cum a fost posibil să-l dea afară acest individ şi să-i semneze şi-n carnetul de muncă?! Surpriza mai mare a fost şi că tot acest nea Gică a semnat certificatele de acţionar ale Fricom, în condiţiile în care n-a avut nicio taină cu Fricom. Şocant, dar asta este România.
Toate aceste informaţii l-au determinat să-şi caute dreptatea prin sălile Palatului de Justiţie. N-a ştiut omul ce-l aşteaptă, ce lung şi sinuos este drumul adevărului. Dacă ai noroc şi puţină baftă, poţi uneori să-l nimereşti din prima. Nea Manole – bani puţini, pregătire juridică ioc, dar multă ambiţie şi tenacitate.

De doi lei speranţă

După vreo patru ani prin instanţă, obţine o sentinţă de care am mai pomenit şi care suna cam aşa: „Obligă pârâta SC Fricom SA Galaţi să plătească în favoarea statului o amendă civilă în sumă de 50 lei RON pe zi până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu sentinţa civilă 2080/2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul 3401/121/2006”.
Respectiva sentinţă avea rolul de a determina firma să-i dea omului decizia de încetare a contractului de muncă, soluţia fiind această amendă coercitivă în favoarea statului.
Suma cuvenită bugetului din 2007 şi pînă în prezent se ridică la vreo180.000 lei, şi creşte zi de zi cu câte 50 de lei.
Toate aceste sume sunt venituri la buget, deci interesul legitim ar fi ca aceia care încasează aceste sume să şi dorească să le încaseze. Se pare că treburile nu stau chiar aşa.
Dacă a văzut că nu-şi fac treaba cei de la Finanţe, omul a zis să reclame la organele ce ar trebui să facă dreptate. A sesizat la DNA Galaţi faptul că finanţiştii gălăţeni nu-şi fac datoria pentru care sunt plătiţi – să încaseze amenzile ce sunt venit al statului.

DNA-ul, Parchetul şi …speranţa spulberată!

De ce s-a orientat către DNA? Simplu!
La televizor comenta ba unul, ba altul că fapta unui angajat la stat care nu-şi îndeplineşte obligaţiile de serviciu şi creează un prejudiciu s-ar chema abuz în serviciu şi cică ar fi act de corupţie. Zis şi făcut. A fost omul chemat să dea o declaratie şi cu declaraţia a rămas. Într-un final, a primit o hârtie de la DNA, chiar semnată de şefa Diana Alexandru.
Anunţul primit îi aducea la cunoştinţă că „din verificările efectuate nu au rezultat indicii privind comiterea unei fapte de corupţie, care să atragă competenţa materială ori după calitatea persoanei a DNA – Serviciul Teritorial Galaţi” şi dispune clasarea plângerii pentru a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „nerespectare a hotărârilor judecătoreşti”, cercetarea urmând a se efectua de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Ce a urmat a fost mai ceva ca-n comediile cu Louis de Funes. Dosarul ajunge spre cercetare la Secţia 4 Poliţie, unde după o scurtă declaraţie luată petentului se propune clasarea dosarului, iar procurorul Iancu Traian dispune din scurt: clasarea cauzei. Nu există nicio faptă penală!? Se plânge nea Manole la primul procuror faţă de soluţie, dar acesta se pare că nu înţelege prea bine şi-l trimite la plimbare.

Nea Manole băftosul

Stupoare şi mare noroc pe nea Manole băftosul. De ce băftos? Iac-aşa. Păi dacă s-ar fi ţinut cont de numărul mare de ore „pierdute” de organele de cercetare cu aşa-zisa cercetare, cam greu ieşea la plată. Cu multă milă faţă de buzunarul omului, organele stabilesc că cheltuielile judiciare „fabuloase”, de 50 lei, rămân în sarcina statului! Stupefiat şi mirat nevoie mare, nea Manole face tensiunea 22, ca la Revoluţie. Păi cum aşa, după ani şi ani de procese, când părea că treaba merge pe făgaş, iată că toată zbaterea e în zadar?! Amenda coercitivă dată de instanţă nu poate fi încasată fiindcă nu „vrea” muşchii cuiva. Leac pentru muşchii respectivi părea că nu există. DNA-ul, Poliţia, Parchetul sunt vacs albina pentru anumiţi muşchi. Dezamăgit nevoie mare, dar ambiţios cum îl ştiam, nea Manole mai încearcă o dată marea cu degetul, măcar aşa, de curiozitate. Contestă Ordonanţele procurorilor în instanţa penală.

Surpriza de Sf. Neculai

Plângerea făcută la instanţa penală, doar aşa, din disperare, neputinţă şi indignare, îi aduce lui nea Manole o surpriză neaşteptată. Şi o surpriză bună! Un judecător, pe nume Adrian Dăescu, dă semnalul mişcării mult aşteptate în justiţia gălăţeană în data de 5 decembrie, cum s-ar spune cadou de Sf. Neculai. Magistratul desfiinţează Ordonanţele de clasare a procurorului şi a prim procurorului şi dispune trimiterea cauzei la procurorul de caz în vederea începerii urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.
Mai mult, dispune (în sfârşit!) şi audierea persoanelor responsabile pentru faptele incriminate de nea Manole. Soluţia dată de acest judecător l-a făcut pe nea Manole să spere că lucrurile în justiţie se vor îndrepta din ce în ce mai mult, încrederea justiţiabililor să capete o nouă dimensiune, ne dă într-un final nouă, tuturor, încredere că justiţia gălăţeană merge într-o direcţie bună.
Salut justiţie! Vânt din pupă!

a lui nea Manole 9 - iunie - 2017

4 Responses so far.

  1. d-na vasilachi spune:

    Oare? Cu o floare nu se face primavara.

  2. Scarlat spune:

    Nu pot sa cred ca finantistii galateni nu au încasat de atâtia ani sumele la care se face referire acest dom Manole. Daca este asa e grav. Trebuiesc luate masuri la nivel mult mai înalt decît pe plan local.Bine ar fi sa ne tineti la curent cum se va sfârsi cercetarea.

  3. AXINTE spune:

    Daca este asa cum spune acest domn Manole ca s-a cercetat si verdictul a fost ca nimeni nu este vinovat e de râsul lumii. Ce procurori si politisti platim, cu ce salarii si pentru ce? Pentru astfel de nedreptati? Totul este absurd.

  4. Gregorian spune:

    Domnilor, este o situatie simpla. Neplata unei sume datorate la buget este evaziune, iar pentru cel responsabil de neluarea masurilor de încasare este abuz în serviciu, asimilat faptelor de coruptie. Simplu. Restul este poezie.

Lasa un raspuns


Dosarul „Mineriade

Procurorii de la Parchetul Militar au finalizat cercetările în dosarul ...

O BLÂNDEŢE DE NERE

Era în ziua Înălţării Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos, la ...

Din raţiuni lumeşt

Călugări închişi din ordinul Episcopului, pentru că nu au înţeles ...

Galaţiul e „smart

Cert este că oraşul arată ca după potopul lui Noe, ...