logoImpact EST nr. 705 - 24.11.2017

Societatea de construcţii SAVCONSTRUCT BUSINESS SRL Bucureşti (CUI: 28021925) a fost înfiinţată în februarie 2011 de către Ioan-Lucian SAVIN (35 de ani în prezent), individ născut în Vulcan (Hunedoara) şi cu domiciliul declarat în satul Săuca din judeţul Vaslui, şi Mirela ANDRONACHE (35 de ani) – născută şi cu domiciliul în Galaţi la data înmatriculării societăţii, ulterior devenită Mirela SAVIN… cu domiciliul în Bucureşti. La ora actuală, unic asociat şi administrator este Mirela SAVIN, situaţie valabilă începând cu luna unie 2013.
În ultimii 3 ani, SAVCONSTRUCT BUSINESS SRL a înregistrat rezultate remarcabile… chiar “suspect de remarcabile”, culminând cu un profit net de 3,5 milioane lei, la o cifră de afaceri de 10 milioane lei, şi datorii de numai 2,2 milioane lei în 2016. Mai mult, societatea a înregistrat un profit consistent şi în prima jumătate a acestui an, de 1.839.948 lei.
Chiar dacă datoriile au crescut până la 4.417.304 lei (la 30 iunie 2017), decizia SAVCONSTRUCT BUSINESS SRL de a se cere în insolvenţă este surprinzătoare, mai ales că în solicitarea depusă pe 23 august 2017 la Tribunalul Bucureşti a precizat că “are datorii în sumă de 7.164.000 lei, ce nu pot fi achitate întrucât nu are disponibilităţi baneşti”. Asta înseamnă că datoriile au crescut de peste 3 ori în primele 7 luni din acest an!
Judecătorul sindic Stele FLORENTINA IVAN a admis cererea pe 12 septembrie 2017 şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, iar ca administrator judiciar provizoriu a desemnat practicianul propus de debitoare, C.I.I. CRISTESCU VALERIA GEORGETA – Dosarul nr.32133/3/2017. Data de 26 octombrie 2017 este termenul limită de înscriere la masa credală, iar prima şedinţă a Adunării Creditorilor urmează să se întrunească pe 22 noiembrie 2017, la sediul administratorului judiciar (ora nu a fost comunicată!).
Valeria Georgeta CRISTESCU a publicat raportul privind cauzele insolvenţei, document în care veniturile şi cheltuielile totale de anul trecut nu coincid cu cele de pe site-ul Finanţelor. În raport se menţionează că SAVCONSTRUCT BUSINESS SRL avea – la 30 iunie 2017 – datorii la bugetele de stat în valoare totală de 589.797 lei, din care 265.766 lei – TVA de plată. Deşi site-ul ANAF susţine că prezintă datornicii la aceeaşi dată (30 iunie 2017), societatea controlată de Mirela SAVIN nu apare pe “lista ruşinii”.
Concluzia raportului este că “insolvenţa debitoarei se datorează unor cauze obiective şi majoritatea externe societăţii fără a implica culpa unei/unor persoane concrete din conducerea societăţii”, dar Valeria Georgeta CRISTESCU nu face nicio referire la şansele de reorganizare judiciară. Cu toate acestea, printr-un alt raport a propus continuarea perioadei de observaţie.
Mirela SAVIN nu mai figurează ca asociat sau administrator la alte firme, în timp ce fostul partener de afacere (şi persoană de contact pe site-ul savconstructbusiness.ro!), Ioan-Lucian SAVIN (care figurează, în continuare, cu domiciliul în Săuca – Vaslui) a înfiinţat LUCYS CREATIVE CONSTRUCT SRL Bocureşti (CUI: 38048618) pe 1 august 2017. Această nouă societate de construcţii a făcut angajări la câteva zile de la înmatriculare, iar de la 1 octombrie 2017 a devenit plătitoare de TVA. Desigur, este doar o coincidenţă apariţia acestei societăţi cu puţin timp înainte de insolvenţa SAVCONSTRUCT BUSINESS SRL! Şi marmota…

Observator 10 - noiembrie - 2017

3 Responses so far.

  1. savin spune:

    Din păcate numărul societăţilor care ajung in faliment de genul acestei societăţi este foarte mare. A devenit o practică ca societatea să nu plătească datoriile către stat, să obţină returnări ilegale de TVA şi brusc nu mai îşi plătesc datoriile, înstrăinează activele si intră în faliment. Se constată că nu mai poate continua activitatea că nu mai poate plăti datoriile la stat şi gata. Judecătorul procedează la închiderea dosarului. Statul rămîne cu buzele umflate şi respectivul patron deschide o altă societate cu activele fostei societăţi. Totul este OK! Aici este vorba de mari complicităţi. Aprofundaţi speţa şi veţi descoperi situaţii incredibile, sume fabuloase câştigate prin astfel de falimente, statul fiind păgubit în mod corespunzător. În final păgubiţi sunt marea masă de contribuabili de bună credinţă.

  2. Ionaşcu spune:

    În Romania la această dată dacă faci o afacere cinstită nu prea ai sanse.
    Trebuie să ai spate, să ai contracte cu statul să stii să ungi unde trebuie si pe cine trebuie si cînd trebuie.

  3. Bezman V. spune:

    Cu actualele legi se pare că falimentul este si el o afacere bine gîndită

Lasa un raspuns


AICI SUNT BANII PENT

PSD Bucureşti are 100 de milioane datorii! Suntem într-un dezastru financiar ...

UNPR nu mai există.

Fuziunea prin absorbţie a UNPR cu PM a fost contestată ...

Prejudicii de 12 mil

Este limpede că ţara asta este scăpată/lăsată din mâini în ...