logoImpact EST nr. 788 - 24.09.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Hopa şi iar hopa! (cam ăsta este stilul în care merg treburile şi la Primăria Stan, din hop în hopa). S-a făcut plângere cum că şmecheria numită „butaforie” din cadrul jafului de iarnă a fost supraevaluată, adică a manglit din conturile pulimii de Galaţi 100 000 de euro. Sesizarea a fost făcută de un cunoscător în ale manglitului în stil mare, adică o fundaţie (PSD?) ghidonată de Florin Melinte. Ținând cont că Florin Melinte este/a fost alături de Subaşu, Popa şi Ionescu unul din marii piloni ai sifonajului de bani publici din Primăria PSD, se cheamă că treaba mare din iarnă, cu supraevaluarea (de urgenţă) a panaramei butaforice are fundament, deci mergeeee! un control al Camerei de Conturi.

 Stan să intre la anchete strigă PDLeii

Că e cu aţă roşie sau galbenă, sacul  cu euroii şterpeliţi cât ai spune butaforie a   dispărut rapid din conturile Primăriei Stan, ca să se bucure guvidul comunitar. Băieţii rodaţi în astfel de chestii ştiu cum e cu ştrerpelitul, deci sunt pe fază şi vigilenţi. Să fie panaramă, deci! Noua conducere a PDL Galaţi cere mahărilor Noului Galaţi să treacă la treabă şi seriozitate. Adică să vină cu controloiul la Primărie. Să se verifice modul în care au fost cheltuiţi banii publici pentru construcţia care reproducea faţadele unor clădiri emblematice ale vechiului Galaţi, precum clădirea Bursei şi cea a Teatrului Papadopol. Ia ascultaţi-l pe preşul Resmeriţă cum ne surprinde el. „Ne surprinde preţul – 100.000 de euro, în condiţiile în care se ajunge la 500 de euro pe metru pătrat. Vreau să-i anunţ pe cei de la Primărie căci cu aşa sume se fac construcţii serioase. Se putea construi o casă. Mă gândesc până unde mai vor să fure? Rog Curtea de Conturi să se sesizeze urgent, căci aceste cheltuieli s-au făcut în condiţii de urgenţă. O butaforie poate fi pusă în regim de urgenţă? Firma care a executat lucrarea nici nu are în obiectul de activitate contrucţiile. Este o firmă care a avut doi angajaţi, cu aproape zero cifră de afaceri şi a fost înfiinţată cu şase luni înainte de a primi acest contract. Are în obiectul de activitate creşterea plantelor, printre altele”. Mda, destul de la obiect. Şi direct la subiect. Răspunsul Curţii va veni şi el, dar peste vreun an, când alte tunuri şi mangleli mult mai mari şi mai tari se vor fi întâmplat la Primăria Stan. Şi atunci, ca şi în decembrie 2012, o să ne scărpinăm în cap şi o să redescoperim Galaţii şi pe marii lui devalizatori.

 

Silviu VASILACHE 12 - aprilie - 2013

Lasa un raspuns


Cum a măsluit Poli

Bogdan Banu (36 de ani) a fost condamnat pentru că ...

P.N.L.-ul vrea să p

Pe 19 septembrie, ora 9, membrii Asociaţiei Dezvoltarea şi Integrarea ...

Uitaţi-vă, să vă

Mai zilele trecute mă întâlnesc în parcarea mare de la ...