logoImpact EST nr. 839 - 24.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

Vineri, 28 august, în cea de-a doua zi de campanie electorală, preşedintele naţional al alde ei, C.P.A. Tări a descins la Galaţi. Ca orice corifeu de prin Bucale, şi el şi-a permis să întârzie la conferinţa de presă convocată de liderii locali ai aceste alianţe care la prima confruntare în care s-a prezentat singură în alegeri, nu a atins pragul electoral, aşa că din cinci europalamentari, cât a declarat el la Galaţi că va băga partidul lor în Parlamentul UE, a bifat fix zero. Acum a vrut ca presa să le transmită mesajele moca, numai că bătrâna donşoară de la Bucale a venit la întâlnirea cu presa cu 20 de minute mai târziu, cu toate că era sosit din jurul orei 12:00, dar a preferat o ciorbă de limbă lungă cu staff-ul de la Galaţi a alianţei lor. Şi cum 12:30 s-a făcut de 12:50, am părăsit locul şi m-am intersectat cu greii acestui partid. Le-am spus că regret că am venit prea devreme, ca gazetar, de aia plec!


Am remarcat sosirea din vreme a fostului viceprimar Radu Cosca (foto), un politician de o desăvârşită eleganţă vestimentară. În mandatul său din perioada 2012-2016, când Marius Stan a fost Primarul Galaţiului, acesta l-a secondat cu eficienţă, fiind un politician de acţiune şi adeptul faptelor concrete. El, ca preşedinte al municipalei Alianţei, ar fi trebuit să candideze ca primar, iar preşedintele de la judeţ urmând să candideze pentru şefia Consiliului Judeţului, căci oricum nu ar fi avut nici o şansă, scopul fiind acela de a trage lista de consilieri în sus.

Gelu CIORICI 4 - septembrie - 2020

One Response so far.

  1. adi spune:

    Radu Cosca chier este un om deosebit!

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...