logoImpact EST nr. 839 - 22.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

În vârstă de 54 de ani, acesta este deputat de Cluj, profesor universitar doctor în medicină veterinară la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj.
În 2014 ANI l-a declarat în incompatibilitate pentru că în perioada 20 decembrie 2012 – 8 aprilie 2020 ar fi deţinut, simultan şi calităţile de asociat şi administrator la firma Vet Aga Pet.
Deputatul PNL a atacat în instanţă raportul ANI iar în vara anului trecut acesta a câştigat definitiv procesul împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate.
Prin urmare, în vara anului trecut, judecătorii de la instanţa supremă au respins apelul declarat de reprezentanţii ANI împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, care a anulat decizia inspectorilor de integritate, care stabileau că Adrian Oros ar fi fost incompatibil.
Acuzaţia de incompatibilitate ar fi fost pentru că, în paralel cu activitatea de parlamentar, ar fi fost şi administratorul unui cabinet veterinar.
Adrian Oros este membru PNL şi a fost ales în 2016 pentru a doua oară în funcţia de deputat de Cluj.
Înainte de a intra în PNL, Oros a fost membru PNŢCD, formaţiune în care a activat până în anul 2008.
De asemenea, timp de un an (2000-2001) a fost director al Direcţiei Sanitare Veterinare, iar între 2008 şi 2009 a fost director al Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj, potrivit CV-ului oficial.

Ioan Dan PINTILIE 3 - iulie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...