logoImpact EST nr. 839 - 22.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informaţii privind măsurile avute în vedere pentru a schimba sau a îmbunătăţi programele de sprijin care nu funcţionează în agricultură.
„Printre măsurile din cadrul politicii agricole şi de dezvoltare rurală ale guvernărilor PSD era şi cea privind susţinerea producţiei de tomate. Acest program [Programul Tomate] ar fi trebuit să asigure produse proaspete în extrasezon pentru consumatorii români, să sprijine activităţile din legumicultură, prin crearea de locuri de muncă, dar şi să convingă tinerii să se instaleze în mediul rural.
Recent, aţi declarat că Programul Tomate a fost compromis pentru că s-a permis să fie date în plată foarte multe dosare fictive, mai mult unele fiind şi respinse”, a arătat parlamentarul PNL.
În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Agriculturii detalii despre
bugetele alocate pentru Programul Tomate şi care au fost rezultatele obţinute în urma finanţării acestui program. De asemenea, este important să se precizeze câte dosare fraudate au fost depistate la nivel naţional.

(R.I.) 11 - iunie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...