logoImpact EST nr. 787 - 19.09.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Prin culisele politicii se simte tot mai tare curentul produs de cei care fac şeptica în zona penele şi nu numai, cum că George Stângă va fi debarcat, în curând, de la preşedinţia judeţenei gălăţene. „Greii” din umbră sunt nemulţumiţi de felul în care peneleul nu creşte şi în judeţul Galaţi cum creşte în sondajul la nivel naţional, în sondajele din ţinut având un amărât de 18%.
Capul lui Stângă este pus pe tăietor, el având o singură şansă să-şi negocieze un nou mandat de senator: demisia!
Asta ca totul să meargă ca uns din Universităţii până vizavi de Piaţa Ruşilor, unde până şi europarlamentarul Dan Nica merge la consfătuiri/consilieri de taină. Indiferent de felul în care va decurge şi cum se va solda fuziunea dintre PNL şi PMP, soarta lui Stângă a fost decisă. Soluţia ar fi revenirea lui Dobre în fruntea acestei uneli, căci despre Cătălin Cristache nu prea a auzit nimeni dintre membrii de rând ai penele.
Sau, dacă e să dăm o raită prin rândurile tinerilor penelişti, de ce nu un George Scarlat, fost deputat? Nu ar putea el să-şi facă o echipă valoroasă?
Sau de ce nu ar reveni prorectorul UDJ, Ştefan Baltă, sau chiar rectorul Gabriel-Iulian Bârsan?
Oricum, chestiunea este de săptămâni ca timp şi ne vom lămuri.

(G.C.) 18 - ianuarie - 2019

Lasa un raspuns


E. Ciorici s-a înv

După vreo trei-patru rocade cu Silviu Pripoaie, tizul meu, Eugen ...

Șeful Poliției, Do

Chiar că nu mai ştim cine pe cine şi cine ...

Inculpatul vameş Bu

Parcă scriem pe garduri, pe ziduri, ca pe insula vremelnică ...

10 septembrie 2019 -

Sursa foto: Arhiva Bibliotecii „V.A. Urechia”