logoImpact EST nr. 696 - 23.09.2017

Primul ales, primul servit. Primul pe lista PSD Galaţi pentru Camera Deputaţilor e Viorel Ştefan, aflat la al 6-lea mandat de parlamentar. Devenea senator PDSR în 1996, când PDSR-istul Eugen Durbacă a renunţat la mandatul de senator, preferând să rămână primar, ca să semneze pe capota maşinii aprobări de garaje şi chioşcuri. De-a lungul anilor, senatorul şi mai târziu deputatul PSD Viorel Ştefan a tot fost ales de gălăţeni, dar a venit pe la Galaţi din an în paşte, probabil ca să vadă cum mai merg afacerile din care îşi încasează dividendele. Acum, în 2017, ajuns în postura de ministru al Finanţelor în Guvernul Grindeanu, ar fi putut să facă ceva pentru Galaţi. Să îi răsplătească cumva pe cei care îl tot votează din 1996. Dar n-a făcut-o, pentru că şefia la minister n-a durat mult…

Activitate parlamentară „zero”

În această sesiune, activitatea parlamentară a lui Viorel Ştefan este un mare „zero”. Nici nu avea cum să interpeleze Guvernul din care făcea parte. În schimb, nu a avut nicio problemă de conştiinţă atunci când s-a pus problema să voteze moţiunea de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Grindeanu, în care el, Viorel Ştefan, era încă ditamai ministrul Finanţelor. Aşadar contorizarea activităţii parlamentare a deputatului Ştefan se amână pentru viitoarea sesiune parlamentară, care începe în toamnă. Oricum, nu am pierdut nimic, pentru că din punctul de vedere al Galaţiului şi gălăţenilor Viorel Ştefan este de 21 de ani pe activitate parlamentară „zero”.

Şi-a dat cu bila-n bile!

În aceste 6 luni, ca ministru al Finanţelor, Viorel Ştefan a făcut bugetul şi a dat curs poftelor lui Dragnea, de a se dubla salariile bugetarilor, deşi e clar că nu sunt bani pentru aşa ceva. A încercat să se opună timid, cu jumătate de gură, proiectului megalomanic a lui Dragnea şi rezultatul a fost că a intrat în dizgraţia liderului PSD din 3 motive. În primul rând, pentru că nu a marşat pe varianta lui Dragnea, că Guvernul Cioloş a furat trei miliarde de lei, explicând că acei bani nu au existat concret, ci doar ca previziune. În al doilea rând, pentru că nu a asmuţit inspectorii Fiscului pe firmele private, ca să aducă mai mulţi bani la buget pentru mărirea salariilor bugetarilor. În al treilea rând, lui Dragnea i s-a pus pata pe Viorel Ştefan pentru că, împreună cu Grindeanu, a frânat constituirea Fondului Suveran pentru Investiţii, cu cele 10 miliarde trase de la companiile de stat profitabile, pe care Dragnea să le aibă la dispoziţie pentru a arunca cu bani de investiţii în clientela PSD din judeţe. Cariera de ministru al Finanţelor şi-a încheiat-o jalnic, în momentul în care chiar el, Viorel Ştefan şi-a dat cu bila-n bile, votând (cu bile) pentru aprobarea moţiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului din care a făcut parte.

Ministrul Finanţelor, înglodat în datorii

Să vedem cum stă cu banii cel care până mai ieri a fost ministrul Finanţelor. Potrivit declaraţiei de avere nr. 265/16.01.2017, are în Galaţi un teren de 2.533 mp şi un apartament de 285 mp, ambele cumpărate în 2010. Mai are o casă în Bucureşti, de 195,6 mp, cumpărată pe numele soţiei, Mihaela Ştefan, dar şi o casă de 178 mp în Galaţi, pe numele lui Robert Ştefan, probabil fiul din prima căsătorie. La capitolul „flotă”, are un Seat Ibiza din 2006 şi un Toyota Auris, din 2009. La bani, dezastru! Sau poate aşa vrea să apară Viorel Ştefan, sărac lipit. Are trei depozite la Unicredit Bank, cu sume ridicol de mici: 319 lei, 30 de dolari şi 314 euro. La BCR are un depozit de 3.929 lei, iar la BRD încă unul, de 500 lei. Situaţia se complică atunci când vorbim de datorii. În 2009, Ştefan s-a împrumutat de la o persoană fizică de 110.000 de dolari şi trebuie să dea banii înapoi până în 2019. La BRD are un card de credit de 30.186 lei, bani de shopping. Are însă şi un credit la Unicredit Bank, de 1.350.000 lei. A luat banii în 2015 şi trebuie să îi dea înapoi până în 2024. Salariile sale sunt mici în raport cu datoriile pe care trebuie să le plătească. Ca deputat, Viorel Ştefan a încasat anul trecut 64.905 lei, iar salariul anual al soţiei, Mihaela Ştefan, a fost de 15.600 lei.

TTS îl salvează pe Ştefan de falimentul pe persoană fizică

Lucrurile nu stau la fel de rău când vorbim de afacerile lui Viorel Ştefan. Potrivit declaraţiei de avere nr. 226/16.01.2017, are 60.606 acţiuni, în valoare de 3.050.289 lei la TTS SA Bucureşti, 105 acţiuni (1.050 lei) la Navrom Bac şi 100 de acţiuni (1.000 lei) la Navrom Reparaţii. Marea afacere este pachetul de 9,091% din acţiunile Grupul Transport Trade Services (TTS) Bucureşti, controlat de omul de afaceri Mircea Mihăilescu. Firma lui Mihăilescu este cea care la privatizare a preluat controlul Navrom SA Galaţi, cea mai mare companie de navigaţie de pe Dunăre. În 2015, TTS a avut o cifră de afaceri de 332 milioane lei şi un profit de 14 milioane lei. În 2016 şi Viorel Ştefan a avut o încasare consistentă din dividende, în primul rând de la TTS. În total, Ştefan a încasat de la TTS, Navrom Bac şi Navrom Reparaţii, dividende în valoare de 585.527 lei. A mai făcut un ban şi vânzându-şi nişte acţiuni, în valoare de 123.109 lei. Plasamentele şi salariul de deputat salvează confortul financiar al familiei lui Viorel Ştefan. Vorbim de ce apare în acte.

Iani Costea 14 - iulie - 2017

Lasa un raspuns


În hora distrugerii

Continuăm dezvăluirea şirului de ticăloşii (încă neîntrerupt) care a dus ...

Toate licitaţiile d

DA! Dar ce să mai spunem şi despre încredinţările directe? ...

Mafia urbanismului P

După zecile, sutele şi miile de reclamaţii înregistrate de-a lungul ...

Istoria fanariotă a

În oraş delirul agită toate mediile pentru că toată lumea ...