logoImpact EST nr. 839 - 22.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

Lupul păru-şi schimbă, dar năravul ba; sau chestiunea cu „Never say never”, aici nu mai ţine.
Un vechi proverb spune în felul următor: „Lupul, pe unde a mâncat oaia, mai vine şi altădată”. În materialul care urmează veţi vedea care este identitatea lupului cu pricina. În numărul 809 din 05.03.2020, în publicaţia gălăţeană „Impact-est” a apărut un material, lung cât o zi de post negru, prin care fostul primar al gălăţenilor, Marius Stan, care, neţinând cont de faptul că postul paştelui era abia la început, a catadicsit să treacă la un fel de spovedanie fără popă. Dar şi fără acoperire faptică. Şi, spune domnia sa:
„În campania din 2012 am promis gălăţenilor următoarele trei lucruri:
– Galerii comerciale de tip mall;
– Modernizarea stadionului Oţelul şi tercerea acestuia în patrimoniul primăriei;
– Un sediu nou pentru primărie.”
Vrăjeală! Dacă domnul Marius Stan are impresia că locuitorii Galaţiului sunt nişte boi retardaţi, ase înşeală amarnic.
În primul rând că, cu trei promisiuni, şi acestea fără substanţă pentru populaţie, câştigi primăria, nu se mai poate comenta nimic. Ca să nu mai spunem că, şi la ora actuală, stadionul „Oţelul” este tot al Combinatului Siderurgic, fotbalul gălăţean a dispărut într-o ceaţă artificială, ca şi banii din contul clubului Oţelul şi care, toată lumea ştie, nu erau puţini. Directorul Combinatului de pe vremea aceea, ing. Borş, cât şi fostul preşedinte al clubului şi viitorul primar, Marius Stan, au pus batista pe ţambal. Adamescu a luat drumul către ceruri, iar feciorul acestuia vorbeşte numai limba engleză. Alo, Justiţia, atât cea comunistă, cât şi cea capitalistă (ca vagi noţiuni liberale), se aude?
Altminteri, domnul fost primar, în polologhia domniei sale, ne umple capul cu tot felul de realizări, care de care mai pompoase, şi imposibil de verificat, din mandatul de primar, cu foarte multe proiecte aduse la punctul zero, cum ar fi: investiţii, străzi reabilitate, reţea de apă, reţea de canalizare, fonduri europene de sute de milioane de euro cârca, modernizarea arterelor de circulaţie, demolare de garaje (sic), parcări ultramoderne, şi o mulţime de studii de fezabilitate, pe care, încă de atunci, şi-a propus să le termine în mandatul la care râvneşte. Ca să vezi minune!
Capitolul „Minciunica bălană cu şapcă”: „La un moment dat am fost nevoit să părăsesc PNL-ul (despre vreun motiv, fie el cât de inofensiv, nu aminteşte nimic) şi m-am dus la UNPR, care era partid de guvernământ, ca să aduc bani”. Cui, am întreba noi? Şi-apoi, nici vorbă să fie traseist! I-auzi, bre! dar la partiduleţul lui Băsescu (PMP), când ai încercat să-i furi ştiuletele de pe foc lui Cătălin Cristache, cum a fost?
De parcă am avea orbul găinilor, meşterul Stan Păţitul ne brăileşte cu scurtarea drumul spre Brăila prin curtea Poliţiei de Frontieră. Să credem că şi acest proiect a rămas de rezolvat tot în acest mandat?
Şi, ca să traducem ceea ce ne tromboniţi dumneavoastră în materialul „CE AM FĂCUT CA PRIMAR” se poate traduce astfel:
– Chestiunea cu fondurile europene din care rezultă obţinerea unor sume exorbitante, în urma unor proiecte extraordinare. Dacă e adevărat, atunci unde sunt banii respectivi, domnule fost primar, pentru că Galaţiul nostru candidează cu succes la premiul de cel mai urât oraş din România, având o culoare gri spre negru, de îţi este ruşine să recunoşti că eşti gălăţean.
– Cât priveşte „modernizarea” unor artere de circulaţie, nu sunt puţine acelea care, după plecarea dumneavoastră din fotoliul de primar, au rămas cu şanţuri ca nişte răni pe un cadavru scos de la morgă, acompaniate de movile imense de pământ. Mai spuneţi despre ţevile de la apă şi canalizare. Asta pentru că, ştiţi desigur, că nimeni nu le poate dezgropa ca să se convingă dacă aveţi sau nu dreptate. Şi ceea ce s-a mai realizat în timpul mandatului dumneavoastră, s-a datorat abnegaţiei viitorului viceprimar Radu Cosca, sau proiectelor puse în aplicare de Dumitru Nicolae, fostul primar comunist pentru o perioadă îndelungată. Dar despre promisiunile cu trecerile de pietoni suspendate, cu lifturi şi balustrăzi ultramoderne, pe care le-aţi tot promis în acea campanie electorală, şi care erau simple poveşti de adormit adulţii infantili, ce aveţi de spus, domnule Marius Stan?
Privitor la cele studii de fezabilitate, care au înghiţit sume enorme din bugetul primăriei (banii noştri, de altfel), ce mai puteţi inventa? O să vă poevstesc eu ceva, boier Stan! Este vorba de celebrul tunel pe sub Dunăre (ceva „a la Canalul Mânecii”), proiect de căpătâi cu care aţi câştigat mandatul de primar. Conform calendarului anunţat pe 23 iunie, trebuia să fie gata prima etapă a documentaţiei tunelului pe sub Dunăre, realizată de consorţiul Louis Berger. Este vorba de realizarea studiilor geotehnic, hidrologic, topografic, de trafic şi impact de mediu. Conforma datelor SEAP, licitaţia a fost câştigată de firma Louis Berger cu o ofertă de 11,6 milioane de euro, fără TVA.
Aşa stând lucrurile, cum rămâne cu realitatea reală, domnule aspirant la încă un mandat de primar? Din câte s-a văzut, partidele din eşichierul de dreapta (PNL, USR, PMP, Forţa Naţională (?)) nu prea vă susţin.
Şi când te gândeşti că UNPR nu mai există! Şi ce bun ar fi fost…

DIP - DIP 16 - aprilie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...