logoImpact EST nr. 784 - 18.08.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

A spune că i-am luat un interviu lui Eugen Durbacă, cel ce este candidatul USL pentru Senat în Colegiul nr. 4, sau că mi-a acordat un interviu, ar fi neadevărat. Personajul este extrem de abil ca politician şi în aceeaşi măsură inteligent, acea inteligenţă nativă, sănătoasă, ţărănească, dar şlefuită îndelung prin funcţiile de execuţie în care a fost numit sau ales. De aia a şi reuşit să-şi înzecească notorietatea pe care o avea până în 1989, la un moment dat întrecându-l în plan naţional inclusiv pe Gheorghe Funar. De aia i-am şi spus că poate să stea în congelare în toată această perioadă electorală, căci oamenii îl vor vota senator cu un scor de cel puţin 55%. Haideţi să vedem ce vă transmite omul de care municipiul şi judeţul Galaţi au depins de el, ca administrare şi dezvoltare, timp de 16 ani, asta numai după 1989. Între 1992 şi 2000 a consumat două mandate de Primar, iar între 2000-2004, un mandat de Preşedinte de judeţ, urmat de unul de vicepreşedinte al aceluiaşi CJG, între 2004-2008. Să nu uităm că în 1996 l-aţi ales să vă fie senator, demnitate din care a demisionat, preferând să rămână primar încă patru ani.

 

La taclale cu marele Durbi

G.C.: Cine vă iubea mai mult, bărbat tânăr şi chipeş fiind, Elena Ceauşescu, sau el?

E.D.: Nici unul, nici altul, pe ea nici nu am cunoscut-o. Am avut întâlniri de lucru cu el, dar nu mă cunoştea personal. Gheorghe Oprea m-a propus lui Ceauşescu să mă numească director general la Centrala Navală.

G.C.: De ce nu a-ţi cumpărat ATLASUL (fost IUGCG – n.a.), nu aţi avut bani, sau v-a fost frică de populime?

E.D.: Nu am avut nici bani, dar nici nu am vrut să mă bag. La vremea respectivă nici nu am aprofundat chestiunea. Puteam lua de la bănci 43 de miliarde de lei, dar nu am vrut să se interpreteze că am cumpărat o întreprindere pe care am condus-o şi am dezvoltat-o.

G.C.: Staţi la odihnă, la congelare prin viile şi livezile pe care le deţineţi, căci numele dumneavoastră nu mai are nevoie de campanie electorală! Vă este teamă de contracandidaţii Turcu şi cel al PP-DD?

E.D.: Nu discut despre contracandidaţi.

Eu îmi fac programul meu de întâlniri cu oamenii, pe zone. Chiar dacă în sondajele făcute de tineri din echipa mea de campanie mă dau ca senator favorit în Colegiul 4.

În unele zone sondajele mă dau ca favoritul oamenilor cu 55%, în altele cu 65%… sunt locuri în care am câştig de cauză cu 70%.

G.C.: Care sunt succesele răsunătoare ca primar al Galaţiului între 1992-2000 şi care sunt eşecurile sau regretele că nu v-a ieşit ce v-aţi propus?

E.D.: Sunt multe de spus, dar aşa, pe repede, amintesc Parcul Ţiglina, Drumul de Centură, Piaţa de Gros de pe Basarabiei, pavilionul Central din Piaţa Centrală, Piaţa din Micro 20, Cimitirul „Sfântul Lazăr” (Coca-Cola-n.a.)…

Regret că nu am terminat amenajarea de la Lacul Vânători. Gândisem un ansamblu cu cazare, căsuţe, cabane, pensiuni, prelungirea luciului de apă cu peste 1200 de metri pentru a putea organiza aici competiţii naţionale, olimpice şi mondiale de caiac-canoe şi alte sporturi nautice. Aveam în gândire şi în proiect construirea a două piscine olimpice, din care una acoperită, cu apa încălzită iarna, cu tribune pentru spectatori. Gândisem, şi proiectul a rămas în Primărie, şi o serie de terenuri pentru toate sporturile, complexuri de tipul pensiunilor, cu cazare şi cu restaurante, cu mijloace de transport în comun care să permită şi majorităţii populaţiei să aibă acces, nu doar celor cu autoturisme personale…

Pentru Faleza Dunării am vrut să fac o stabilizare cu piloţi foraţi, după ce am autorizat în CLM construcţiile de pe Faleza de sus. Aici, la baza Dunării, de acei piloţi foraţi, pentru a rămâne vegetaţia şi plantaţiile de pe Faleză, în proiect erau o serie de cofetării, terase şi restaurante suspendate, pentru a nu se întâmpla ce s-a întâmplat cu Cazinoul. În ansamblul urbanistic al Falezei era prevăzut şi un debarcader… proiectul există în Primărie, dar s-au preferat improvizaţiile de acum.

G.C.: În CJG aţi fost preşedinte între 2004-2008 şi vicepreşedinte până în 2012. Ce v-a ieşit şi ce nu?

E.D.: Le consider importante şi civilizatorii pentru sate şi locuitorii lor, alimentările cu apă, amenajarea drumurilor comunale …

Regret că nu am reuşit să fac reţele de apă în absolut toate comunele şi că nu am început staţiile de epurare şi canalizările.

Aici, la judeţ, însă, am mult mai multe realizări decât la municipiu.

G.C.: Sunteţi un om bogat. Ce vă mai trebuie? De ce mergeţi la Senat ca senator?

E.D.: Dacă eram atâta de bogat, eram în Top 300 sau 500. Am multe realizări personale, e drept, sunt şi la vedere, dar realizat cu adevărat sunt prin cei patru nepoţi pe care îi am! A, şi sunt bogat ca notorietate, iar tu ştii bine, că mă scriai de rău în Imparţialul tău cu titluri de o şchioapă.

Chiar şi unele exagerări jurnalistice de ale tale la Imparţial şi la Impact-est, parcă ai avut şi Noduri şi Semne, au contribuit la notorietatea mea din 1990 încoace.

G.C.: Bun, din Senat ce puteţi face pentru Colegiul 4, ca senator?

E.D.: Eu nu merg în această demnitate în care mă vor alege oamenii, doar pentru Colegiul 4, ci pentru întreg oraşul şi judeţul Galaţi, ale căror priorităţi le visez, le am mereu în proiecţia mea mentală şi vizuală.

Voi fi mereu la Guvern, pe capul miniştrilor pentru a obţine bani şi investiţii în anumite obiective economice. Crearea de locuri de muncă e vitală şi va fi prioritatea mea în aceşti patru ani ca senator. Iar asta înţeleg să o fac nu doar prin noi investiţii ci şi prin facilităţi, inclusiv de natură fiscală, pentru a reface zona din nou atractivă pentru investitorii români şi străini.

O relaxare fiscală pentru agenţii economici şi pentru antreprenori va genera şi ea la noi locuri de muncă. De aceia mă voi bate să intru în Comisia de Industrie sau de Transporturi şi Investiţii.

Un capitol aparte pentru mine, ca senator, va fi Combinatul Siderurgic. Voi determina executivul şi comisia în care voi fi ales să convoace oricâte întâlniri vor fi necesare, cu administraţia şi patronatul ArcelorMittal pentru a analiza exact situaţia actuală şi pentru a evalua corect ce se va întâmpla şi în următorii zeci de ani. Acum nu ştiu dacă vom putea vorbi despre o relansare, dar ştiu sigur că prin măsurile legislative şi executive pe care le voi propune, să reuşim măcar stabilizarea economică a combinatului. Ştiu bine Sidexul, din interior, de la analizele comune de pe platformă, cunosc toate proiectele care existau. Iar în Colegiul 4 în care candidez sunt foarte mulţi locuitori care au lucrat cu mine la IUGCG, precum şi în întreprinderi care compuneau Centrala Navală: IMNG, SNG, Navimpex, ELNAV.

Mă întâlnesc frecvent cu ei şi ştiu exact ce e de făcut pentru refacerea sau stabilizarea acestei zone economice.

Iar pe Sidex, de pildă, ca şi în alte cazuri, voi promova doar acel gen de analize cu specialişti, nu să facem gargară. Eu am fost şi înainte de 1989 şi după, numai om de execuţie, concret, nu cu gargara ca să impresionez lumea. O să rămân cum mă ştie atâta mulţime de lume.

De altfel, am printre proiectele concrete şi iniţiativa de a crea o comisie la nivelul Parlamentului în care vom analiza situaţia tuturor obiectivelor din industria strategică a României, indiferent de forma de capital, căci şi cele privatizate sunt ale României prin ce generează ele din punct de vedere economic. Abia aşa vom evalua corect care este pachetul de măsuri economice şi de legi pe care trebuie să le adoptăm, încât ţara să devină stabilă.

G.C.: Nu pot să închei fără să spun că Eugen Durbacă m-a ras, m-a surprins, m-a dat gata cu prospeţimea lui în gândire, acea gândire aplicată concretului, care este o artă la el.

Neîntâlnită, deocamdată, la vreun fost sau actual politruc. Oricât de şulfă politică e Durbi, oricât de vulpoi, iată-l plin de vitalitate şi de idei, gata să rămână în istorie şi ca senator, nu doar ca edil de municipiu Galaţi şi de judeţ Galaţi. Şi, vorba lui, DESPRE MINE SE VOR SCRIE ŞI CĂRŢI NUMAI CU CE A APĂRUT ÎN ZIARE PÂNĂ ACUM.

Închei prin a spune, mama ei de fatalitate! Sunt sătul de câţi tineri îmbătrâniţi am întâlnit şi nevoit să recunosc, iată, că un om în vârstă ca Eugen Durbacă e mai tânăr decât ei…

Şi sigur lui Durbi nu i-au murit lăudătorii, aşa că … nu vă repeziţi, mă!

A consemnat, Gelu CIORICI 30 - noiembrie - 2012

One Response so far.

  1. ION spune:

    Baliverne…Ce poate sa faca un senator de 70 de ani Ce sa spun..!!el merge in senat nu doar ptr.municipiulgalati ,ci doar ptr orasul si judetul galati,dar nu a spus dar si ptr. el ca are 4 nepoti.Eu nu cred in vorbe.Sunt tineri dornici de afirmare,dar nu incap

Lasa un raspuns


Impact-est ediţia 7

Ne vedem - citim joi, 29 august 2019

Statul şi băncile

Ion Banu (foto) este economist de profesie şi administrator special ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...