logoImpact EST nr. 747 - 21.10.2018

Pentru a avea ce pune populimea pe masă, politicienii aleşi să ne reprezinte interesele au decis să mai înfiinţeze o comisie parlamentară: aceea de control a Serviciului de Protecţie şi Pază al României (SPP). Prin competenţele sale stabilite prin legea de înfiinţare, SPP este o structură independentă, iar activitatea acestuia este stabilită prin hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Acest organ de stat are atribuţiuni în domeniul siguranţei naţionale şi este specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români şi străini, precum şi asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora.
Ei bine, dar Guvernul s-a supărat pe directorul SPP, care este numit de Preşedintele României, la propunerea CSAT, şi a renunţat la serviciile acestuia, în frunte cu primul ministru.
Motivul, o nouă perdea de fum şi un nou subiect aruncat în gura presei care trebuie să ţină populimea în priză şi în plasa televiziunilor, de unde va primi circ şi nu proiecte menite să ţină România în rândul naţiunilor civilizate, cărora le-a devenit doar parteneră.
Aşa că şefii celor două camere ale Parlamentului au decis înfiinţarea unei Comisii pentru evaluarea activităţii SPP.

Un datornic vândut, pus preşedinte al Comisiei

Da, tânărul politician pesede de Tecuci şi Galaţi, căci acolo este preşedintele municipalei pesede, iar la judeţ este vicepreşedinte, adică Daniel Ionel Butunoi, a fost desemnat preşedintele acestei comisii. Meritele lui Butunoi sunt acelea de a fi eşuat lamentabil în afaceri, că este dator vândut la bănci cu circa 560.000 de euro şi cu vila scoasă la vânzare, că este un fel de gurea prin Tecuci, că ar avea un frate în SIE, care activează în SUA, că se dă tot conform surselor din spaţiul public, cu un Lexus ultimul tip, iar soţia cu Toyota Corola, dar netrecute în declaraţia de avere, aşa cum nici uriaşul debit nu este declarat.
El este secondat ca vicepreşedinte de deputatul penele de Galaţi, Victor – Paul Dobre, refugiat în funcţia de vicepreşedinte regional al penele.
Funcţia i-a fost oferită cu scopul ştiut, căci este de notorietate opoziţia de catifea pe care VP Dobre o tot practică de vreo 25 de ani în acest judeţ al lor. Sigur că Dobre mai are şi meritul că şi-a aranjat fiul consul al României la Chicago, dar mai întâi Matei Dobre a fost antrenat ca consul (sic!) … tocmai la Cahul, un raion al Basarabiei devenită şi rămasă Republica Moldova.
Aşa că ca (iarăşi sic!) vicepreşedinte al Comisiei de control şi evaluare a SPP, el se va armoniza cu interesele preşedintelui Butunoi şi ale membrului în comisie, Marius Mitică Mărgărit.

Mărgărit are aceeaşi misiune în aceeaşi comisiune!

Deputatul Marius-Mitică Mărgărit este membru în deja celebra Comisie parlamentară, el fiind preşedinte ale judeţenei de tineret a pesede, după ce se antrenase în aceeaşi calitate în fostul partid al generalului Gabriel Oprea. Despre afacerile lui cu lucrări finanţate din milioanele de lei ale bugetelor locale şi centrale, başca şi din fonduri europene, am scris aici la Impact-est.
Nici până azi el nu a reuşit să onoreze invitaţia la a-şi prezenta punctul personal de vedere în spaţiul tipografic pe care i l-am oferit.
Alte merite ale lui Mărgărit de a deveni membru al acestei Comisii şi care sunt vehiculate în spaţiul public, dar care pe noi nu ne animă să le aprofundăm, căci ţin de familie, sunt acelea cum că tatăl său ar fi fost colonel de Contra-Informaţii (C.I.) în armată, iar fostul socru ar fi fost colonel de securitate şi de SRI. Asta e, nu ne putem alege părinţii, cum ei ne pot alege nouă şi numele şi… trecutul.
În sfârşit, să trecem şi la consemnarea numelui celui de-al patrulea parlamentar gălăţean care face parte din această Comisie care are la dispoziţie 90 de zile să-şi definitiveze menirea printr-un raport.
El se numeşte Bogdan Rodeanu şi este deputat din partea USR, care a fost un partid frumos şi care ne-a dat un parlamentar inutil pentru interesele Republicuţei Galaţi.
Continuăm acest articol cu obiectivele acestei Comisii, aşa cum au fost ele lansate în spaţiul public.

Comisia de anchetă a SPP are obiective măreţe

Obiectivele acestei comisii sunt următoarele:
• identificarea procedurilor stabilite pentru respectarea ordinelor pe unitate, a regulamentelor militare, precum şi modalitatea de comunicare a ordinelor de serviciu;
• determinarea implicării directorului SPP în influenţarea unor decizii politice sau în planul politic;
• verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a SPP în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare de către directorul instituţiei, domnul Pahonţu Lucian-Severin;
• verificarea rapoartelor de activitate ale directorului SPP din ultimii cinci ani;
• identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, a regulilor de relaţionare cu acestea, precum şi verificarea respectării cadrului legal de acţiuni prevăzute în aceste colaborări;
• verificarea modului şi a criteriilor în baza cărora au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor; identificarea numărului de mandate de supraveghere video-audio solicitate în baza art. 14, lit. d din Legea 191/1998, precum şi verificarea respectării cadrului legal;
• identificarea numărului de mandate efectiv obţinute de la procuror;
• determinarea numărului de acte de constatare întocmite în baza Legii 191 care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti;
• verificarea procedurii activităţii proprii de apărare a secretului de stat şi de prevenire a scurgerii de date sau de informaţii;
• existenţa unor verificări în ultimii cinci ani referitoare la achiziţii publice şi la fondul operativ, din partea Curţii de Conturi sau a altor instituţii;
• verificarea modalităţii de gestionare a informaţiilor menţionate în rapoartele ofiţerilor de protecţie a demnitarilor care nu se încadrează în obligaţiile prevăzute pentru elaborarea rapoartelor conform Legii 191.

A consemnat Gelu CIORICI 9 - martie - 2018

Lasa un raspuns


Guiţând sfâşieto

Gata, s-a aşezat praful pe înfrângerea tuturor, putem să mai ...

C.A.R. Pensionari, r

Poliţia locală a venit, a constatat lucrările fără autorizaţie legală ...

Colectăm minciuni e

Periodic şi fantomatic, apar în presă anunţuri despre colectarea aparaturii ...

Iată firmele care

Ca să-şi încaseze salariile tot mai grase, politicienii, băgătorii de ...