logoImpact EST nr. 784 - 18.08.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Aşa cum anunţam pe coloana din pagina 1, vom dezvălui şi alte anomalii or ilegalităţi pe care le comit politrucii pentru a-şi servi obedienţii, cum e cazul Lenuţa Ichim – PDL SRL Toader.

Conform Legii Contenciosului Administrativ, Art. 14, sancţiunea administrativă pe care madam Ichim a primit-o, este încă valabilă, deci ea nu avea dreptul de a cere suspendarea acesteia. O astfel de sancţiune, spune legiuitorul, este executorie până la judecarea pe fond. Dacă în timp de 60 de zile sancţionatul nu a cerut acest lucru, acest drept dat prin lege este pierdut.

De aia face ea metanii politice prin unepere şi pesede, mai nou şi penele, în speranţa că ilegala ei numire şi şedere în funcţia de director al DSVSA Galaţi nu va fi sancţionată prin trimiterea în portacaliul mă-sii care a numit-o. Dar aici vom mai investiga şi pe portalul celor trei instanţe.

Ea a retras instituţia de la bâlci

Tot la capitolul obedienţă faţă de noua  Putere se înscrie şi fapta de a retrage instituţia DSVSA din rolul şi misiunea ei, expunând majoritatea populaţiei Galaţiului la îmbolnăviri, cu prilejul Serbărilor Galaţiului, igiena preparării alimentelor şi garanţia sanitar-veterinară a acestora fiind lăsate la mila Domnului. Absolut nici un medic al DSVSA nu a verificat pastrama, cărnurile, cârnaţii, micii, brânzeturile, securitatea alimentaţiei fiind ZERO. Pentru că aşa a voit obedienta Lenuţa: DSVSA să lipsească total ca autoritate extrem de necesară în astfel de situaţii, de la eveniment. De aia pe străzi, în locurile amenajate pentru alimentaţie publică au fost zero spaţii frigorifice, zero personal cu autorizaţie de sănătate şi zero confiscări de produse. Căci aproape tot ce a numit PDL SRL Toader în funcţii de conducere a tins către zero, mai ales acolo unde i-a forţat pe foştii directori să demisioneze, iar cei care au refuzat să se supună au avut soarta unui Resmeriţă, Gheorghiţă etc.

Gelu CIORICI 14 - decembrie - 2012

One Response so far.

  1. o angajata spune:

    :))))
    din cate se stie, dr.stroia era sustinuta de p.d.l.! dr.stroia, infractoarea Cernea si alte persoane de la noi, impreuna cu contributia p.d.l.-ului l au dat jos pe gheorghita si s-a dorit mentinerea in functie a DOMNISOAREI Stroia. cat rau au facut aceste persoane multor colegi, chiar au distrus vieti si cariere (ca doar atat stiu sa faca, dar ar trebui sa se „uite”institutiile abilitate a face anchete la „trecutul”lor in dsv). cum a spus persoana de mai sus, ar trebui sa mergeti prin institutie sa aflati parerea oamenilor de acolo si „realitatea”va fi cu totul alta. Parca pdl-ul ia oferit post lui stroia (o mare contribuabila,dar care imediat a stiut sa se debaraseze de pdl, uitand ca a fost ajutata la greu de pdl, si ducandu-se la alte partide pt.a lua iar functia de dir.executiv). dar hotul striga hot….si se da in cap tot „prostului”si celui care isi vede de treaba. rusine domnilor ziaristi daca va lasati asa influentati sau prostiti de niste „cartite”infractionale. aceste persoane si-ar baga in puscarie si pe cei din propria lor familie,dar pe dvs.?

Lasa un raspuns


Impact-est ediţia 7

Ne vedem - citim joi, 29 august 2019

Statul şi băncile

Ion Banu (foto) este economist de profesie şi administrator special ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...