logoImpact EST nr. 739 - 17.08.2018

Vicepreşedintele social-democraţilor, Ionuţ Vulpescu, a avut un mesaj extrem de dur în ziua Congresului PSD.
Iată cum explică de ce a decis să nu mai candideze pentru nici o funcţie în Partidul Social Democrat.

Am încercat, cu sinceritate şi onestitate, să înţeleg rostul acestui Congres Extraordinar al PSD, apărut din senin, organizat în grabă şi într-un mod extrem de netransparent. Sunt, încă, vicepreşedinte al partidului. Iar dacă eu n-am înţeles rostul Congresului, mă îndoiesc că membrii şi simpatizanţii noştri au reuşit să înţeleagă ceva.
Nu pot fi de acord cu anatemizarea celor care, dacă nu sunt de acord cu liderul, sau cu unele decizii ale majorităţii din organismele de conducere, sunt demascaţi ca „duşmani ai partidului”, care-i fac rău. PSD trebuie să accepte faptul că, fiind un partid mare, vor exista platforme, diferenţe de abordare. Aşa este în toate marile partide europene. Fiecare platformă are drept de existenţă, şi, ca de obicei, majoritatea decide. Dar niciodată cei care gândesc altfel nu sunt obligaţi să plece sau sunt excluşi din conducerea partidului, doar pentru că au gândit altfel.

Un partid TREBUIE să recunoască diferenţele, să funcţioneze democratic, să privilegieze dialogul şi consensul în luarea deciziilor

Aderăm la un partid în mod voluntar, asumându-ne responsabilitatea faţă de actele şi deciziile noastre. Un partid TREBUIE să recunoască diferenţele, să funcţioneze democratic, să privilegieze dialogul şi consensul în luarea deciziilor.
Ceea ce se întâmplă acum în PSD este consecinţa dispariţiei criteriilor de evaluare, lipsei de responsabilitate şi creşterii convingerii că, dacă ai puterea, poţi face orice, fără să răspunzi pentru ceea ce faci. Totul se reduce la gradul de fidelitate faţă de lider, indiferent cum s-ar măsura ea, fidelitatea, şi oricât de pernicioasă ar fi această atitudine.

Partidul Social Democrat?

Mă văd obligat să mă gândesc, judecând evoluţia de după alegerile din decembrie 2016, dacă după Congresul Extraordinar de azi vom mai putea vorbi cu adevărat despre Partidul Social Democrat. Şi aşa spunem doar PSD. Vom mai fi un partid? Vom mai avea ceva social în preocupările noastre? Vom mai fi o organizaţie democrată? De ce vrem să facem uitată identitatea noastră de stânga? Numai în propaganda grobiană stânga este egal marxism-bolşevism-comunism. Există o diversitate de curente de stânga, iar social-democraţia este unul dintre ele, care nu e, acum, nici marxist, şi cu atât mai puţin comunist. Este social, în ultimă instanţă. Există şi o stângă catolică, şi o stângă progresistă. Pentru sănătatea democraţieiromâneşti stânga trebuie să existe! Dar pentru a exista, trebuie să fie votată în continuare.
Asta mă face să mă gândesc la avertismentul lui Jose Saramago: „Dacă mai este încă în stare sa înveţe dintr-o lecţie, cea pe care tocmai a primit-o văzând cum dreapta i-o ia înainte în toată Europa, atunci va trebui să se întrebe despre cauzele profunde ale distanţării indiferente de sursele sale naturale de influenţă, cei săraci, cei nevoiaşi, dar şi cei visători, faţă de ceea ce a mai rămas din propunerile ei. Nu se poate vota cu stânga, dacă stânga nu mai există”. Iar dacă astea nu sunt de ajuns, să luăm aminte la starea stângii franceze, şi a celei italiene, care, refuzându-şi identitatea, şi-au pierdut relevanţa, respinse fiind de alegători!
Marea mândrie a partidului de stânga românesc, PSD, este aceea că am devenit cel mai pro-business partid european! Doar că familia asta politică nu există în Europa. Ne-am propus să fim deschizători de drum în materie. Altă explicaţie nu am. Dar nici nu pot fi de acord cu asta!
Partidul Social Democrat este partidul care a construit relaţiile României cu comunitatea euro-atlantică, a negociat aderarea ţării la UE şi la NATO. Facem parte din familia stângii europene. Evoluţiile din ultima vreme ale PSD stârnesc nedumerire şi complică relaţia noastră cu Bruxellesul, care nici fără tribulaţiile partidului nostru nu este deloc lină.

Decizia de a renunţa la candidatură

Rândurile de mai sus sunt explicaţia deciziei de a renunţa să candidez la orice funcţie în partid. Felul în care a acţionat conducerea partidului – cea informală, care emite ordine, ce se execută fără discuţii, nu conducerea formală, care este decorativă – a dus la golirea de conţinut a oricărei funcţii de autoritate sau executivă, începând cu miniştriişi secretarii de stat şi terminând cu vicepreşedinţii PSD. Butaforie! De fapt, există o singură funcţie în partid, restul este figuraţie! Nu vreau să fiu alibi pentru decizii asupra cărora nu pot avea nicio influenţă, în care părerea mea, expertiza mea, nu contează. Nu sunt ipocrit, şi nici nu-mi place oportunismul!

Mitul partidului cu resursă de cadre, spulberat

O spun apăsat, şi îmi asum ce spun: mulţi dintre cei pe care PSD i-a numit în fruntea unor ministere, ca miniştrişi secretari de stat, şefi de agenţii, după decembrie 2016, nu aveau ce căuta acolo! După ce criterii au fost validaţi? Sau au fost numiţi doar pentru că aveau susţinerea unora sau altora din organizaţia centrală sau din organizaţiile din teritoriu? Competenţa, profesionalismul, adecvarea la funcţie, nu au mai contat? Îşi asumă cineva eşecul acestor numiri? Pe cine reprezintă ei: partidul, sau nişte persoane fizice?
Putem face oricând nişte evaluări caricaturale, care să motiveze eşecurile celor care au decis numirile, ferindu-i de răspundere. Am ridicat, nu o dată, această problemă, a evaluărilor, care, miraculos, i-au ocolit pe secretarii de stat. Practica europeană este aceea ca, atunci când pleacă ministrul, să plece şi secretarii de stat. Dacă noul ministru doreşte să reconfirme un secretar de stat sau altul, este liber s-o facă. Secretarul de stat este tot funcţie politică, se supune aprobării, validării, în organismele de conducere ale partidului, ca şi miniştrii. Ca şi în guvern, răspunderea este politică, şi colectivă!

Blestemul succesului

Mă tem că suntem pe cale să demonstrăm că sunt şi victorii care te compromit, pentru că nu ştii să gestionezi victoria. Îmi pare rău să constat că PSD nu a ştiut să gestioneze victoria în alegeri, că au fost oameni care cred că o ţară se poate conduce prin crize, la fel şi partidul. Nu, crizele auto-provocate nu duc decât la eşec. Iar alegerile din Congresul de azi sunt nişte alegeri anticipate în partid, care par să prefigureze un viitor pe care nu ştiu dacă ni-l dorim. Unii cred că scopul scuză întotdeauna mijloacele. Eu cred că nu de puţine ori mijloacele compromit scopul. Asta se întâmplă acum în PSD.
PSD s-a configurat doar ca un partid al puterii, o putere exercitată discreţionar, fără să aibă nici acordul membrilor şi simpatizanţilor lui, nici pe cel al votanţilor lui. Militanţii, votanţii, membrii de partid, nu mai contează? Ce dialog avem cu ei? Ce dialog mai avem cu sindicatele, cu organizaţiile profesionale, cu societatea, în general? Mereu şi mereu suntem obligaţi să constatăm că nu avem o relaţie normală cu tinerii, cu elitele intelectuale şi culturale, cu oamenii de cultură. Da, sunt incomozi, da, trebuie să aibă în partid un partener de dialog. Avem o generaţie tânără mai de stânga decât credem, dar noi mai suntem la stânga, ca să vină spre noi? Problemele tinerilor nu se rezumă la biletul gratuit de călătorie cu trenul sau la scutirea de impozit a celor din industria IT.
De unde să recrutăm noii lideri ai partidului? Cum să-i creştem, cum să-i formăm? Cine produce idei pentru partid? Înţelegem că succesul guvernării depinde de calitatea ideilor care stau la baza programelor şi politicilor publice? Nu mi se pare, altminteri nu am repeta mereu aceleaşi greşeli, din care nu învăţăm nimic!

Programul de ţară, la secret

Vorbim despre un Program de ţară, care va fi prezentat Congresului, spre aprobare. Cum să aprobi aşa ceva, fără să fi fost discutat în partid?! Cine l-a elaborat? Ce principii au stat la baza lui? Şi cum obţinem consensul celorlalte forţe politice, pentru a sigura continuitatea lui, dincolo de ciclurile electorale? Doar nu crede cineva la modul serios că PSD va sta la guvernare 25 de ani de azi înainte?! La iresponsabilitatea instituţională de care dăm dovadă – faptul că nu suntem singurii în viaţa politică nu este o scuză! – devenim ridicoli evocând aceste lucruri. Iar lipsa de transparenţă dă lovitura de graţie unei dezbateri care este mai mult decât urgent de a fi făcută.
Atrag încă o dată atenţia, aşa cum fac de mai bine de un an, în organismele de conducere colectivă ale partidului, asupra pericolului de a eşua în câteva mai proiecte din 2018 şi 2019: Centenarul Marii Uniri, Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, programele culturale cu Franţa şi Comisia Europeana. Deocamdată nu dovedim decât că acuzele la adresa incapacităţii noastre instituţionale sunt nu doar întemeiate, ci şi prea blânde!

Alarme puse pe mod silenţios

În ceea ce mă priveşte, pot continua proiectele pe care le-am iniţiat şi în care am fost implicat ca ministru al Culturii şi din calitatea de simplu membru de partid, în cadrul Senatului României. M-am bătut pentru ele, m-am bătut şi mă voi bate pentru rezolvarea problemelor din domeniu. Îmi voi onora promisiunile făcute celor din mediul cultural. Cred că România se poate afirma prin cultură, şi este de datoria mea să contribui la asta.
Nu ştiu dacă sunt o mare valoare a partidului, cum îi ironiza liderul partidului pe unii dintre colegii mei, şi ai domniei sale. Ştiu însă ce am făcut ca ministru al Culturii, în puţinul timp al mandatelor mele: mărirea bugetului culturii, prin atragerea unor fonduri de la Loteria Română pentru AFCN, reducerea TVA la cărţişi alte tipărituri, Legea Revistelor Culturale, achiziţionarea Vilei Florica, prin exercitarea dreptului de preemţiune al statului, şi înfiinţarea unui fond destinat unor asemenea acţiuni.
Sunt trist să constat că, în ciuda semnalelor de alarmă trase de mulţi dintre noi, PSD continuă să traverseze o gravă criză de identitate, fără a face nimic pentru a o depăşi. Ne lipsesc oamenii care au creat partidul, l-au crescut, l-au impus în conştiinţa românilor. De unde această frenezie a ştergerii memoriei? Un partid mare nu începe ieri si nu se termină mâine. Nu mai au loc în partid Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta? Chiar nu mai au nimic de spus cei care l-au condus? De ce i-am îndepărtat? De ce am îndepărtat atâţia oameni de calitate, şi am preferat în locul lor tot felul de oportunişti? Partidul este mai slab fără ei. Este incoerent, dezarticulat, fragmentat. Ne lipseşte solidaritatea.
Putem ieşi din această criză doar împreună. Excluderile şi marginalizările nu rezolvă nimic, ci doar agravează problemele. Salvarea PSD şi viitorul lui, ca partid, depind de un singur lucru: de democratizarea lui. Nu va fi nici simplu, nici uşor. Dar democratizarea nu poate începe decât de la baza partidului. Şi mă întorc acolo, pentru a contribui la acest efort de democratizare.
Ca o concluzie la toate aceste lucruri, spuse cu sinceritate, fără resentimente şi fără ranchiună, cuvintele lui Albert Camus: „Împotriva mea, împotriva ei, rămân la stânga”.

(R.I.) 16 - martie - 2018

Lasa un raspuns


Servland a sedus-o p

Firma Servland SRL Galaţi, administrată de către Gheorghe Pascariu, a ...

Nesimţire şi sfida

Au trecut mai mult de patru luni de zile de ...

De ce politică? De

De foarte multe ori am fost interpelat de anumiţi concetăţeni ...