logoImpact EST nr. 814 - 05.04.2020

Mandatul de primar al Galaţiului dintre, 2012 şi 2016, deţinut de către Marius Stan. Cu mandat din partea USR (PSD + PNL), se poate spune că a ars ca o ţigară fumată la poştă sau la ambele capete! Da, unul scurt şi dens, dar care a lăsat urme de netăgăduit, obiectivele rămase având la bază decizii tari şi clare, de la care s-au ferit ca de ciumă predecesorii săi, care au pus la mucegăit oraşul, unul timp de opt ani, celălalt, timp de 12 ani.
Sigur, veţi putea spune că Stan putea fi şi femeia de serviciu de la Clubul de Fotbal „Oţelul”, atâta timp cât venea pe uriaşul val numit USR, că tot ar fi ieşit primar. Că nu a fost aşa s-a văzut, chiar dacă a avut un Consiliu ostil.
În 2016, când a candidat fără partid, sau când această mizerie numită UNPR, Gabriel Oprea, la Galaţi via Picu Roman, l-a trădat cu toată energia, Marius Stan tot a obţinut 20.000 de voturi. Acum, după o experienţă care nu lasă urme notabile, Stan tot ar mai avea măcar un 10.000 de voturi. Iar cu un asemenea capital, poţi face multe la orice nivel de politică. Şi dacă primarii ar fi aleşi în două tururi, el ar fi câştigătorul după cel de-al doilea tur.
Acum, el vine să candideze, în iunie 2020, din partea unui partid absent: Partidul Împreună pentru Moldova (PÎM). Un primar în exerciţiu, chiar din partea unui partid erodat masiv prin corupţii şi analfabeţii de la vârful lui, este greu de bătut într-un singur tur. Dar, nu imposibil, dacă dreapta s-ar uni, aşa cum am mai scris, în jurul unui candidat comun. Dar orgoliile mărunte stau pe socluri imense, mai ales în provincie. Deci, penele merge cu Onuţ Atanasiu, nu trece de 12-15%. USR-PLUS nu îl aruncă în luptă nici măcar pe deputatul Bogdan Rodeanu, cel care are cât de cât ceva notorietate. În orice caz, este peste cea a lui Atanasiu, însă fără nerv politic, fără carismă, fără discurs, fără…
În aceste condiţii, şi fără un tur doi, voturile primite de Marius Stan (10-15.000) câte or fi, nu-l pot avantaja decât pe candidatul pesede, căci Stan nu va rupe voturi decât de la dreapta politicii. Şi mulţi piţifelnici s-au şi repezit să-l catalogheze ca fiind candidatul „iepure” care vine să facă pârtie largă şi definitorie candidatului pesede, contra unor avantaje necuantificabile. Şi dacă ar ajunge primar, Marius Stan va avea parte de un Consiliu ostil, încât nu-i vor trece de votul acestuia nici gândurile, darămite proiectele de hotărâre pe care le va iniţia. Dar, ceva tot va rămâne în absenţa turului 2. El sigur va fi cap de listă şi la consilieri locali şi dacă îşi pune în bună ordine (a la Aurel Vlaicu) şi următorii patru din listă, sunt mari şanse să avem de-a face măcar cu un viceprimar calificat, fie el şi din partea insignifiantului PÎM!

Gelu Ciorici 14 - februarie - 2020

Lasa un raspuns


La Spitalul CFR Gala

O informaţie de ultimă oră vine să confirme că nu ...

China nu doarme, ca

S-a pus în mişcare CHINA, la solicitările din România. Un ...

Primul decedat din G

Replica inconştientului col. dr. cdt. al spitalului, Adrian Boicu, a ...

Priorităţile socie

Opinie de Irina Dobre, Partener Audit, și Vasile Rusu, Manager ...

Important

Impact-est își suspendă temporar ediția tipărită Am ales să vă protejăm ...