logoImpact EST nr. 839 - 24.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

Galaţiul are multe poveşti triste de care ne aducem aminte când şi când. Are povestea distrugerii aproape în totalitate, în zilele lui August 1944, după care au urmat ani de aşezare a noii societăţi, aşa cum o vedeau comuniştii, apoi au venit anii 60 când s-a construit Combinatul Siderurgic şi oraşul s-a reaşezat din nou pentru a lua forma generată de colosul industrial. Nu a urmat nimic spectaculos până după Revoluţie când Combinatul s-a vândut, iar acest reflexiv „s-a vândut” este îngrozitor pentru că de fapt a fost vândut de oameni cu nume, prenume şi CNP, al căror folos material este ascuns şi astăzi sub secretul de stat a contractului de privatizare! Şi cum o poveste tragică atrage după sine alta, ajungem la povestea Electrocentrale Galaţi, furnizorul de agent termic pentru oraşul a cărui soartă s-a legat de cea a Sidexului!
Ne aducem aminte de această poveste în fiecare iarnă când privim factura la electricitate sau gaze. Şi cum în fiecare poveste trebuie să existe Omul cel Rău, altminteri despre ce ar mai fi povestea, avem şi aici un Om rău pe care-l vom numi Omul de la Primărie!
Povestea Electrocentralelor se leagă de cea a Apaterm Galaţi şi adevărul curat este că nici aici reflexivul nu-şi are locul, pentru că Omul de la Primărie le-a legat soarta, atunci când, pentru a-şi asigura scaunul, a dat undă verde celor care nu puteau, nu doreau sau nu le păsa de facturile la căldură şi apă caldă! O generaţie întreagă de gălăţeni nu a plătit vreodată facturile la întreţinere! Asta a fost prima crimă, pentru că au existat cetăţeni ai acestui oraş care au făcut eforturi supraomeneşti să-şi onoreze obligaţiile de plată. Ei ce vină au avut?
Omul de la Primărie a avut de-a lungul timpului diferite feţe şi nume…A fost pe rând Durbacă, Nicolae şi acum, mai recent, Pucheanu! Dar Omul de la Primărie nu a făcut niciodată ceea ce-i trebuia oraşului, ci numai ce-i trebuia lui pentru a-şi păstra scaunul!
În loc să ajute Electrocentrale Galaţi să-şi recupereze datoria de la Apaterm, Omul de la Primărie a născocit un ajutor de 3.000 de lei pentru achiziţionarea unei centrale de apartament, ajutor de care au beneficiat aproximativ 15.000 de familii. Asta e a doua crimă, pentru că dacă aveai deja centrală montată nu te mai calificai pentru ajutorul de care vorbim…Mi se pare mită electorală în toată regula şi chiar dacă nu este sancţionată penal, fiind îmbrăcată în haina interesului colectiv, moral este tot o crimă faţă de cei care au făcut credite la bănci pentru a-şi rezolva problema încălzirii locuinţei. Dar pentru Omul de la Primărie nici asta nu a contat, după cum nu au contat nici cele 6.000 de familii rămase pe dinafară complet!
Şi toate acestea s-au întâmplat în condiţiile în care Electrocentrale Galaţi şi Apaterm Galaţi puteau beneficia de îmbunătăţiri tehnice, modernizări care le-ar fi făcut nu numai rentabile financiar ci şi extrem de eficiente în furnizarea agentului termic în apartamentele noastre. Existau planuri, dar nu a contat!
Există o directivă europeană care indică utilizarea marilor furnizori de agent termic în oraşe, dar nici asta nu a contat, iar ultimul argument, cel al impactului asupra mediului, care este evident pentru orice om cu scaun la cap, a fost trimis în derizoriu de Omul de la Primărie, astăzi Pucheanu, în lupta sa pentru un scaun călduţ!
Aşa se scrie istoria… în septembrie Electrocentrale intră irevocabil în faliment! Şi astfel un nou mormânt capătă o cruce, undeva la marginea unui oraş cu un destin atât de trist…

Marius STAN, Candidatul VOSTRU ca Primar 4 - septembrie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...