logoImpact EST nr. 849 - 27.11.2020
logo

logo

Acum vom trece la PNL, unde avem de-a face şi aici cu o îmbârligătură şi un melanj neplăcut cu tot creditul şi bunăvoinţa pe care ne-am străduit în permanenţă să o dovedim faţă de cei în „opoziţie” şi chiar de afinităţile noastre. Uite, noi afirmăm sus şi tare, cu subiect şi predicat că, după atâta amar de vreme, în PNL au rămas şi sunt tot două partide. Adică nici un fel de contopire, nici un fel de unire ci doar aşa de ochii lumii. Grupările sunt distincte, cu liderii lor, cu obiceiurile lor, cu şefii lor direcţi la centru, adică ceea ce spuneam noi dintotdeauna, o alianţă pe sponci, unitatea e subţire ca pojghiţa de gheaţă, e artificială. Ciumacenco e perceput ca fiind candidatul PDL, sprijinit de pe-ne-lişti fără entuziasm, ba chiar cârcotaşi. Dobre Victor nu mai e iubit (dacă a fost vreodată) şi nici la fel de respectat, ba din contră, a început să fie contestat chiar de propriii copii crescuţi la sân şi promovaţi, precum Ţuchel – Primarul de Tecuci sau George Scarlat – deputat de Hanu ConachiAcum, înainte de alegeri, partidul dă în clocot iar expulzarea recentă a doi consilieri județeni este elocventă. Lui Dobre a început să-i fie FRICĂ, da, FRICĂ, ratând marea şansă, marea ocazie, de a-l avea pe Sagian în partid şi a schimba definitiv după douăzeci şi şase de ani balanţa puterii politice în Republicuţa Galaţi. Mai nou am aflat în acest context (ca să vedeţi ce varză e aici) că problema „Saghian” se discută în prezent peste capul lui Dobre, pe filieră PDL, la nivelul lui Blaga. Tot recent am aflat că se pregăteşte o „noapte a cuţitelor lungi” în momentul întocmirii şi prezentării listelor pentru alegerile locale, unde va fi „care pe care”, fără mamă fără tată, vizate fiind locurile potenţial eligibile.

A.S. 12 - martie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cristian Dima (PRO R

Încă din momentul prezentării planului PRO România pentru scoaterea ţării ...

Scrisoare deschisa m

Danamaria Neculai se simte sătulă până peste cap cu Gelu Ciorici şi ...

Cristian Dima (PRO R

Realizat de Opyum Advertising SRL D la comanda Pro Romania ...

Necunoscut în lumea

Era miercuri, 11 noiembrie, când DIICOT-Structura Centrală făcea sute de ...