logoImpact EST nr. 827 - 13.07.2020

Cum era de aşteptat şi cum stă bine unei naţii care se respectă – cu rădăcinile adânc înfipte în fertilul sol românesc şi cu faţa spre azimutul misiunii viitoare – Parlamentul României a omagiat, în sesiune solemnă comună, Unirea Românească înfăptuită acum mai bine de o sută de ani în urmă.
Discursuri multe, frumoase, simţite, şi bine articulate. Vorbitorii s-au întrecut între ei în găsirea verbelor cele mai potrivite şi mai patetice, pentru a-şi arăta cât mai claxonat dragostea de ţară şi patriotismul nemărginit de care sunt animaţi. Toţi cred că şi-au justificat, prin chiar această însufleţire studiată, că-şi merită locul politic pe care-l ocupă, ba chiar că merită încă multe mandate viitoare. Un cronicar responsabil ar avea ce să comenteze, dacă şi-ar propune o cronică a evenimentului.
Sigur, rândurile noastre au altă menire şi nu-şi propun să jubileze laolaltă cu vorbitorii de la înalta tribună. M-a surprins însă ideea, clamată de mai mulţi vorbitori, convinşi că vremea disputelor politice între partide şi-ntre liderii lor a trecut şi-a venit timpul concordiei, al armoniei, al toleranţei şi construcţiei. Ideea este frumoasă, dar, cât se poate anticipa, lipsită de perspectivă practică. Nici nu se poate şi nici nu este bine să cântăm cu toţii, la unison, aceeaşi melodie, dând ea este dispusă pentru mai multe voci. Menirea omului politic – cât mai mult bine pentru câţi mai mulţi – capătă substanţă şi conţinut numai în condiţii de dispută, de contradicţie, de opoziţie lucrativă, pusă în rosturi concrete şi punctuale,
Şi-apoi, cum Doamne să fii tolerant cu un partid, cu liderul lui, care ar trebui judecat pentru crimă împotriva naţiunii tocmai pentru felul cum s-a poziţionat, într-un moment istoric decisiv, faţă de ideea de Unire? Oare nu ştia Ion Iliescu, atunci, în 1991, în momentul cel mai oportun pentru restaurarea ţării în vechile sale hotare statornicite istoric, de rezoluţia nr.148 din 28 iunie a Congresului SUA prin care se arăta cu claritate că Statele Unite susţine eforturile Moldovei de a reveni la trunchiul din care-a fost desprinsă prin violenţă, prin Diktat şi prin înţelegeri ticăloase? Oare ambasadorul României în SUA de atunci şi ministrul nostru de externe nu ştiau de această rezoluţie şi nu l-a informat pe şeful statului de conţinutul ei? De ce a fost ţinută secret, de ce n-a întreprins nimic pentru a-şi arăta gratitudinea şi pentru luarea unor măsuri concrete de punere în act şi-n active practice?
Înţelegem că nu voia să-l supere pe Gorbaciov cu care avea excelente relaţii personale, dar cum poate fi catalogată sacrificarea interesului naţional doar pentru conservarea unor relaţii personale? În vreme ce noi, populaţia din ambele ţări, ne amăgeam cu iluzia unor nevinovate poduri de flori Ion Iliescu ţinea dosit în sertare un document de maximă importanţă, care ar fi mobilizat mult mai productiv energia ambelor ţări în înfăptuirea visului cel mare al românilor din totdeauna, acela de a reveni în graniţele sale fireşti. Îmi imaginam cu cât cinism privea vechiul tovarăş al celui împuşcat la zbaterile noastre şi cum se hlizea perfid la nevolnicia noastră!
Să reconstituim momentul: Era imediat după cumplita mineriadă, pusă la cale în toate amănuntele de şeful statului de atunci – de Iliescu şi de guvernul său condus de Petru Roman – Europa şi lumea întreagă era cutremurată de barbaria cu care hoardele cu lămpaşe au fost îndreptate asupra studenţimii nevinovate. Iliescu şi Roman erau compromişi definitiv şi nu mai aveau curajul unor hotărâri ferme şi rezolubile. Piaţa Universităţii a fost Tianamen-ul românesc organizat cinic şi criminal şi liderul pesedist de atunci nu era dispus la gesturi plăcute poporului peste care guverna.
Acum toţi vorbesc despre armonie şi toleranţă, ceea ce n-ar fi rău, dar mai întâi cred că trebuie ca să aşteptăm pronunţarea justiţiei.

I. Necula 6 - decembrie - 2019

Lasa un raspuns


De ce vor rămâne r

Statul român s-a decis să fie un anti-Robin Hood, adică ...

Ambiţii estivale

Politehnica Iaşi şi, mai ales, Dinamo Bucureşti, nu mai vor ...

Să-i cunoaştem pe

Păi, să lăsăm lehamitea deoparte şi să cunoaştem...o parte dintre ...