logoImpact EST nr. 893 - 03.12.2021

Încet, încet, lumea lui Stângă şi a camarilei juvenile care îl înconjoară în scop de parvenire şi rapt, începe să se restrângă. Există informaţii pe surse, precum că la Bucureşti, Orban, omul de sprijin al domnului Preşedinte PNL de Galaţi, a cam priceput cum stau lucrurile, după ce câţiva oameni de bine, cu nume şi boaşe din partid, dar şi din societatea civilă apropiată, i-au spus cu subiect şi predicat că Stângă este un accident nefericit în viaţa liberalilor gălăţeni. Numai că în atare condiţii, trebuie pe termen mediu şi lung, ca în sânul partidului să se nască o adevărată opoziţie constructivă şi reală care să se constituie într-o alternativă ce va garanta ce o să vină. Numirile de-a-n boulea pe funcţii făcute de loaza de preşedinte, impertinentă, arogantă şi jemanfişistă, nu a trecut neobservată de mass-media gălăţeană, de opinia publică, de actorii vieţii politice, unele dintre acestea fiind cunoscute, mediatizate şi criticate la nivel central de liberali. Dar ce e mai grav este că Stângă nu realizează nimic, nu-şi dă seama de pericol, de faptul că în politică totul e în mişcare şi că nimic nu este veşnic, că în mod normal nu poţi să sari calul sau să nesocoteşti luând în derâdere mecanismele democratice ale vieţii interne de partid.
La Galaţi, pe lângă multe altele, PNL-ul are o mare problemă, cea legată de generaţiile care ar trebui în mod firesc să facă parte, să fie active în compoziţia (componenţa) organismelor de conducere interne. Partidul acesta înregistrează o mare ruptură, cu consecinţe catastrofale, între generaţii, cu implicaţii per ansamblu concretizate în rezultatele eficienţei, în realizarea programelor şi strategiilor pe care le au. Generaţia venerabililor nu mai există demult, a fost uitată, aruncată la coşul de gunoi, lăsată în uitarea negurilor timpului, în fapt, oameni care ar putea fi chemaţi, întrebaţi, consultaţi, onoraţi în a fi puşi în fruntea manifestărilor liberalilor precum: Kramer, Căluianu, Bârsan, Strungă, Bologa, Păcuraru (de pe unde o fi), Debu şi de ce nu Dobre Victor, alungat şi trecut în uitare de şarpele crescut la piept, după care în mod normal ar trebui evidenţiaţi, valorificaţi şi onoraţi în mod corespunzător cei din grosul detaşamentului de liberali (chiar cei proveniţi din PD), cei care de-a lungul timpului au dat consistenţă partidului, cei ale căror nume au făcut istoria post-decembristă a liberalismului la Galaţi şi care erau identificaţi cu partidul precum: Vasile Pârlog, Mircea Ispas, Mircea Cristea, Marian Băilă, Sandu Traian, Sandu Galiaţatos, Tania Bogdan, Mihai Capră, Paul Ichim, Marcela Sighinaş, Nicuşor Ursu, Bogdan Manea, doamnele Movileanu şi Potorac, precum şi mulţi alţii, care am dori să nu se supere dacă nu le-am trecut numele.
Uitaţi-vă, oameni buni mai sus, mai citiţi o dată şi o să aveţi revelaţia celor care au reprezentat dreapta în Republicuţa noastră, nume reprezentative, care au impus în mod firesc pentru balanţă pe eşicherul politic pilonul de dreapta în contrabalans cu cel de stânga, ca în orice democraţie „sănătoasă la cap”. Din nefericire, în prezent asistăm la lucruri de-a dreptul ciudate şi greu de explicat, când partidul a intrat pe mâna unui (unor) diletant, cu un comportament ciudat, greu de explicat, în care nici viaţa de partid, nici manifestările şi acţiunile nu mai pot fi identificate cu ideea de liberalism. Dictatura, aroganţa, promovarea nonvalorilor, nepotismul, incultura, lipsa discursului, pupincurismul sunt „atitudini” ce fac casă bună sub domnia lui Stângă. Vă provocăm pe fiecare dintre dumneavoastră la un exerciţiu simplu, ieşiţi pe stradă sau la locul de muncă şi întrebaţi pe oricine vă iese în cale dacă sunt în stare să vă spună, dacă ştiu măcar trei-patru nume de liberali actuali aflaţi în fruntea partidului, iar noi promitem că ne rupem pixurile dacă rezultatul ar fi că sunt cunoscuţi. Nişte neica nimeni, fără nume intrate în conştiinţa gălăţenilor, fără să se fi remarcat cu ceva, fără să fi făcut ceva deosebit în viaţa lor, o gaşcă de semianalfabeţi, cu dorinţa de a accede intrând în politică spre caşcavalul mult visat la care nu pot spera în viaţa reală, cea a profesiilor, a afacerilor, a muncii instituţionalizate la stat sau privat.
Prin târg circulă aşa un zvon, ca un ecou, ca o bârfă, prin cafenele, prin birouri, pe la colţuri, că isprava cea mai mare şi a drakului a lui Stângă, nu ar fi numirile de neamuri de la Ambulanţă, ITM, Inspectoratul Şcolar, Mediu, AJOFM şi aşa mai departe, NU! nici vorbă, alta cică ar fi minunea. Se spune aşadar, că Prefectura Galaţi, practic ar fi fost cedată cu bună ştiinţă din portofoliul liberalilor, în fapt o eroare extrem de gravă şi păguboasă pentru liberali. În realitate, Prefectura înseamnă bastionul principal într-o unitate teritorial administrativă, cu condiţia ca Prefectul şi Subprefecţii să-şi cunoască atribuţiile, să ştie pârghiile, să ştie carte, să cunoască administraţie şi legile ce guvernează existenţa acestei instituţii. Prefectura e reprezentanta Guvernului în teritoriu şi trebuie să urmărească aplicarea politicilor elaborate de acesta, respectarea legilor ţării. Toate instituţiile deconcertate sunt în subordinea Prefecturii, instituţiile de forţă, iar actele emise de Consiliul Judeţean şi Consiliile Locale, trec obligatoriu prin filtrul şi validarea acesteia. Şi să dai tu Prefectura!?! Să te lepezi de ea în favoarea celor de la USR, sub pretextul mincinos că aşa s-a negociat la nivel central de cele trei partide aflate la putere este o mare EROARE făcută din prostie, pe un motiv care pur şi simplu te îngrozeşte. Bârfa din târg, sursele noastre mai mult de trei, ne spun că Dobre Victor care nu a mai prins un loc în Parlament din cauza lui Stângă şi „prietenului” Orban, care în schimb a rămas vicepreşedinte pe ţară în PNL cel puţin până la alegerile din toamnă şi-ar fi dorit postul de Prefect. Omul a mai fost Prefect, ştie cu ce se mănâncă, încă mai poate fizic şi mintal, nu e cacarisit şi ar fi fost util, atât pentru el cât şi pentru dreapta să ocupe postul. Ce credeţi? Din momentul în care s-a aflat, că aşa e la noi, orice se află, obiectivul lui Stângă, cel crescut de la şoimii liberali la tinerii liberali, înscăunat, împăunat, cadorisit cu locuri de muncă bănoase şi călduţe de Dobre, ca şef de partid, a fost ca nu cumva binefăcătorul lui, părintele lui în politică, să pună mâna pe post. S-a dat de ceasul morţii la Bucureşti, ca nu cumva „duşmanul de Dobre” să ajungă Prefect. Şi uite-aşa cică Prefectura a ajuns la USR, iar după cum circulă zvonurile prin târg, va fi ocupată de Gabriel Panaitescu, un om de mare ispravă, de mare calibru, profesionist, cunoscător în materie de administraţie, cu autoritate. Sperăm să fie adevărat pentru că ar fi bine.
Şi nu putem încheia fără să aducem în faţa cititorilor noştri şi a opiniei publice, ultimele isprăvi ale accidentului politic numit Stângă. Cică Subprefecţii, cei doi, vor fi liberali, în persoana Andrei Costache care vine acasă din postura de fost secretar de stat la Ministerul Tineretului şi care după ce liberalii noştri au pierdut alegerile prin formarea coaliţiei de guvernare au cedat Ministerul la UDMR. Aşa că „ura şi la gară”, Orban i-a spus „ia trenul şi du-te acasă”, iar noi ne-am căptuşit cu un nou Subprefect. O fi bine sau rău, vom vedea. Al doilea Subprefect, e de neînţeles ce caută în peisaj, ca idee, ca principiu. E vorba de Paul Cristea care a pierdut alegerile de Primar la Şendreni. Or tu Stângă îl promovezi acum, e ceva de noaptea minţii. O altă promovare care a făcut valuri prin târg şi la care mulţi şi-au stuchit în sân şi şi-au făcut cruce, e cea a lui Aurică Păduraru ca Secretar de Stat la Ministerul de Interne. Acum noi spunem că suntem de acord cu bârfele, doar parţial, ca fost Şef la Paşapoarte şi Comisar Şef, ce-i drept nu am auzit ceva de rău sau de pus bunghiul pe el, numai că marea nedumerire, marea întrebare e legată de ce treabă are el cu LIBERALII?!? Păi nu a fost liberal, nu s-a afirmat şi nici afiliat vreodată, comportamentul, declaraţiile, acţiunile ca fiind de sorginte liberală. Însăşi liberalii se întreabă ce are el cu doctrina liberală, ce merite are în partid, ce rezultate care să-l propulseze aşa de sus. Noi nu ştim dar tovarăşul Stângă credem că ştie.
Înainte de alegerile din PNL, gaşca are de trecut un examen serios peste puţin timp şi acestea vor fi alegerile de Primar în oraşul Târgu Bujor. Dacă nu le câştigă poate fi un bun prilej de scuturat musai copacul în partid, iar Onuţ şi Scarlat care stau la pândă, cât şi alţi liberali adevăraţi şi cu scaun la cap, au prilejul să schimbe cursul istoriei liberalismului la Galaţi, aşezându-l pe un făgaş al NORMALITĂŢII. Se înţelege cum.

Analistu' lui Peşte 26 - februarie - 2021

One Response so far.

  1. Corina spune:

    Domnul Stinga, cu tot respectul, trageti pe dreapta, ar fi mai bine pentru PNL.

Lasa un raspuns la Corina


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Primarul şi cei 15

Aceşti izmenari stau toată ziua cu stufu-n gură şi calcă ...

HARTA COLINDELOR ROM

HARTA COLINDELOR ROMANESTI  

Andrea Chiş candide

Judecătoarea Andrea Chiş, plecată în CSM de la Curtea de ...

Gabriela Baltag, can

• „Mi-aş dori să redau CSM transparenţa de odată. Trebuie ...

Informare contribuab

INFO-Solicitarea certificatelor de rezidenta din SPV de catre PF