logoImpact EST nr. 784 - 23.08.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

S-a intrat in linie dreaptă cu pregătirile pentru circul electoral. Un semnal vizibil  transmite şi George Stângă, trezit din lunga inutilitate politică. Nu vom intra în poveşti picante, deocamdată. Ne limităm la a relua, fără comentarii, motivaţia pentru care senatorul și președintele PNL Galați ameninţă că va acţiona în contencios administrativ o Hotărâre de Consiliu Local – (HCL nr.731 din 19.12.2018) – prin care S.C. Navrom Centru de Afaceri S.R.L (o firmă dirijată de un puternic pesedist gălăţean, viceprim-ministrul Ștefan Viorel), a primit cadou scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, de peste 134.000 de euro, pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020. Sub forma unui aşa-numit „ajutor de minimis”, cică prevăzut de Lege, firma respectivă primeşte, pentru a doua oară, acest ajutor fiscal substanţial. Senatorul George Stângă susţine că ajutorul este acordat ilegal. Iată motivaţia cu pricina:

 

«Partidul Naţional Liberal demască şi atacă favorurile pe bani publici oferite de Primăria Galaţi clientelei politice a Partidului Social Democrat

Partidul Naţional Liberal – filiala Galaţi, a formulat, în baza art.7 din Legea nr.544/2014 a contenciosului administrativ, o plângere prealabilă împotriva Hotărârii Consiliului Local Galaţi nr.731/19.12.2018 privind aprobarea unui ajutor de minimis individual, reprezentând scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren datorate de S.C. Navrom Centru de Afaceri S.R.L. pentru perioada 1.01.2019 – 31.12.2020, întrucât societatea în cauză nu îndeplineşte condiţiile stabilite de legislaţie în acest sens.

Astfel, Navrom Centru de Afaceri S.R.L. desfăşoară activităţi de închiriere spaţii, domeniu ce nu este prevăzut de lege a fi scutit de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, ceea ce face ca ajutorul acordat prin hotărâre de consiliu local să fie ilegal.

Totodată, din conţinutul plângerii prealabile înaintate primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu şi Consiliului Local Galaţi, reiese faptul că procedura de acordare a ajutorului nu respectă nici prevederile art.7 pct.2 din Ordonanţa de Urgenţă nr.77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, întrucât nu au fost informate Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Galaţi, actul normativ stipulând în mod clar că, pentru asigurarea coerenţei cu politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român, acest demers este obligatoriu.

În cazul în care Consiliul Local Galaţi va refuza să dea curs solicitării liberalilor, Partidul Naţional Liberal – filiala Galaţi îşi va rezerva, în temeiul prevederilor Legii nr.554/2004, dreptul să solicite instanţei de contencios administrativ suspendarea actului vădit ilegal şi anularea acestuia, cu consecinţa recuperării prejudiciului.»

„Practic, majoritatea PSD – ALDE din Consiliul Local Galaţi eludează legea în interesul unei firmei de casă, iar de suferit nu are decât bugetul local, tot mai strâmtorat de măsurile luate în favoarea clientelei politice a PSD Galaţi. Partidul Naţional Liberal Galaţi nu va rămâne indolent la abuzurile Primăriei Galaţi şi va utiliza toate pârghiile legale ca să le contracareze, mai ales când la mijloc sunt bani publici, banii gălăţenilor,” a declarat senatorul George Stângă, preşedintele PNL Galaţi.

(sursa: Agerpres)

Dan Manole 15 - februarie - 2019

Lasa un raspuns


Impact-est ediţia 7

Ne vedem - citim joi, 29 august 2019

Statul şi băncile

Ion Banu (foto) este economist de profesie şi administrator special ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...