logoImpact EST nr. 844 - 29.10.2020

Nu-i nimic, a trecut acceleratul”

Dragilor, care ne citiţi şi faceţi ca săptămânalul nostru să se vândă precum pâinea caldă, aflaţi că din respect pentru dumneavoastră nu „dormim” şi ne străduim să aflăm cam tot ce se întâmplă important şi demn de menţionat la gazetă.

Iată, joia trecută, cică a fost la Galaţi candidatul pe-se-de Victor Ponta, însoţit de ministrul sănătăţii Băniciu şi ministresa Plumb. De la bun început trebuie să apreciem faptul că personajele „centrale” cât şi cele locale s-au ferit ca draku’ de tămâie să facă „băi de mulţime”, să fie organizate manifestări demonstrative gen Casă de Cultură a Ssindicatelor sau piaţeta acesteia. Se spune că nu s-a preferat aşa ceva pentru a nu se afişa cu Nica public şi pentru a preîntâmpina nişte contramanifestări pregătite de „opoziţie” şi nu numai. În atare condiţii s-a gândit măiastru nominalizându-se trei locaţii cu manifestările adiacente, ce au cuprins domenii sensibile şi importante ca percepţie a populimii votante. Una a fost Spitalul de copii – copii fiind latura afectivă cea mai puternică pentru oricare dintre noi, al doilea obiectiv a fost ArcelorMittal (Combinatul Siderurgic) – economia, clasa muncitoare, cel mai mare obiectiv, care abia îşi mai trage sufletul, legat şi sentimentul de miile de foşti lucrători pe platformă, dar şi actuali şi sigur votanţi, iar al treilea obiectiv s-a constituit din întâlnirea ce a avut loc la Grădina Botanică cu pensionarii – detaşamentul compact şi de neclintit, cel mai disciplinat şi votant al Pe-se-de-ului şi al lui Ponta.

Ăstea, da, minţi, ale celor care s-au ocupat de organizare, de alegerea momentelor enunţate mai sus, de impactul şi rolul lor în campania lui Ponta, a masei de oameni cuprinsă în acţiuni nu prea mare, ba din contră raportată la votanţii Republicuţei, dar cu impact mediatic al percepţiei la cote înalte pentru segmentele adresabile.

Toate bune şi frumoase, dar au fost şi câteva aspecte de acelea, „nevăzute” şi dorite a fi ascunse de ochiul presarilor, găozari mai ales, dar care nu au scăpat din vizorul nostru sau le-am aflat pe surse şi care au picanteria lor în interpretare. Astfel, nu am înţeles „neam” de ce în tot Galaţiul a trebuit să se întrerupă semaforizarea, fiind trecută pe avarie (cu lumină intermitentă) şi dându-se voie să se circule cu viteză, în trombă, de parcă aveau maşinile reacţie, sfârâind ţevile de eşapament, iar maşinile poliţiei, ale sepepiştilor, cele cu girofar, alergau dintr-o parte a oraşului în alta, precum bezmeticii, sau precum la o ameninţare iminentă de atentate. Aşa ceva poate la alţii dar nu la noi bre, că te apucă burta de râs şi indignare. Şi, apoi oricât de bine sunt acoperiţi cei de la „ochi albaştri” tot sunt cunoscuţi, tot trăiesc şi respiră aici lângă noi, tot se identifică prin ţinută şi comportament, aşa că apreciem că erau peste tot, mulţi şi prea la vedere, de parcă oraşul era sub asediu.

Tot din seria celor ascunse cât mai bine se numără mesele organizate în mai multe locuri, pentru stafful de campanie, însoţitori, etc., acestea fiind pregătite la Combinat, la Monarh şi la… Episcopie, da! Nu vă minunaţi, alaiul, de această dată foarte redus, s-a dus şi a fost aşteptat (deh) de ÎnaltPreaSfinţia Sa Casian.

Concluziile cu Biserica, ortodoxismul, alegerile şi interesele fiecăruia vă lăsăm pe dumneavoastră să le trageţi. Noi nu vrem decât să arătăm că ştim şi cunoaştem şi că vă spunem şi vouă.

Tot din seria celor întâmplate, de acolo, din intimitate, o să vă spunem că a fost un moment de-a dreptul stupefiant şi jenant sau, din contră de „autoritate supremă” când ministrul Bănicioiu a fost făcut praf şi pulbere sau aproape bătut de Ponta.

Din lipsă de spaţiu ne oprim aici, dar promitem că vom reveni cu altele în ediţia viitoare, nu înainte de a remarca lipsa totală de interes în a ilustra vizita lui Ponta la Galaţi a „celui mai…” cotidian din Galaţi cu un tiraj impresionant chiar la nivel de ţară. O fi Bacalbaşa de vină?!

Observator

Observator 24 - octombrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Topul naţional al f

Stimate Doamne / Stimaţi Domni, De 28 de ani, Consiliul Naţional ...

Trăiește Halloween

6 filme de neratat pe marile ecrane De Halloween, cel mai ...

Două inculpate au f

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul ...

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...