logoImpact EST nr. 855 - 25.01.2021

garaje-tecuci-daramaturi-147Tronsonul dintre bulevardul Coşbuc şi Intersecţia Fără Rost (IFR) al străzii Tecuci a fost refăcut de la zero, cu temeinicie, inclusiv sistemele de canalizare, alimentare cu apă şi cablaje subterane. Totul arată ca nou: strada, trotuarele şi parcul de vizavi de fostul Unicom. Aici aleile pietonale şi de acces auto pentru riveranii din spatele parcului au fost reconfigurate şi dalate, iar iluminatul perfect este asigurat prin stâlpi ornamentali. Oricum, salariaţii lui Cristian Stăncic, directorul general al Tancrad SA Galaţi au făcut o treabă ca afară. Însă totul este urâţit şi siluit urbanistic de o magherniţă fără uşi şi ferestre, cu tavanul în prăbuşire încât nici boschetarii nu se mai încumetă să se adăpostească în ea. Mai ales că duhneşte a urină şi a wc public, de la distanţă. Bomba asta ecologică este situată la nici 20 de metri de parcul Vega, unde zilnic se joacă, însoţiţi de bunici or părinţi, câte 50 – 60 de copii ai celor peste 170 de familii care locuiesc în cele patru scări de bloc, a câte nouă etaje fiecare, edificate de către dezvoltatorul Vega 93 SRL, condusă de către directorul general Corneliu Istrate.

garaje-tecuci-daramaturi-150Dar peste toată această zonă civilizată au rămas magherniţa nimănui şi o baterie de două garaje prefabricate. Restul de alte şase – opt astfel de garaje au fost ridicate de către proprietari, în primăvara acestui an, de degajarea zonei ocupându-se personal Radu Cosca, pe atunci viceprimar, care s-a dovedit a avea sânge în instalaţie. Acum a venit rândul Primarului Ionuţ Pucheanu să dovedească faptul că are şi el sânge în instalaţia de tânăr edil. Căci două garaje lipite unul de altul au rămas ca o pată pe obrazul zonei, care ar trebui urgent degajată, iar spaţiul amenajat măcar ca parcare pentru riverani. Pe uşile vopsite identic şi nedeschise de mai bine de patru ani, conform spuselor locatarilor din zonă, scrie şi numărul autorizaţiilor de construire: 38/1999 şi 39/1999. Iar dacă posesorii celor două garaje nu pot fi găsiţi nici după nr. autorizaţiilor menţionate, aşteptăm o acţiune cu nerv a noului primar şi a celor din subordinea sa.

Chiar, încă o remarcă: parcul refăcut va avea şi mobilier urban, sau rămâne ca înainte, când târtanii de asfalt îşi spălau maşinile în parc, cu muzica ţigănească dată la maxim.

Deci, când dăm cu o bilă albă şi plină în dumneata, domnule cu sânge edilitar în instalaţie?!

Grig IONESCU 25 - septembrie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Casa Agronomului a f

Aflată în administrarea Direcţiei Pentru Agricultură Judeţeană Galaţi, Casa Agronomului, ...

Buget de 4,7 milioan

Dă, Doamne, cu Aghiasmă Mare să auzim cum sfârâie cu ...

Final de an dezastru

Finalul anului 2020 a fost nefericit pentru fostul deputat Mihai ...