logoImpact EST nr. 840 - 26.09.2020

Garajele au apărut în curţile românilor odată cu automobilul. Ele au trecut şi pe domeniul public după anii ‘50, odată cu noile cartiere de blocuri. Au fost prinse în proiectele primelor ansambluri de locuinţe ale anilor ’60, devenind o necesitate odată cu aprobarea importului de autoturisme în România comunistă. Arhitecţii timpului, mulţi cu pregătire antebelică, nu inventau o noutate numită “garaje de cartier”, ci respectau norme interne de proiectare inspirate din literatura de specialitate a timpului, sovietică dar şi din vechi manuale, mai târziu şi din norme europeane. Erau din materiale durabile din beton şi cărămidă, cu apă curentă, încălzire centrală anti-îngheţ, pardoseli în pantă şi sifoane de pardoseală. Şi erau proiectate drept construcţii definitive de instituţia de stat autorizată în domeniul sistematizării urbane, fostul DSAPC, fiind şi unitar construite de aceleaşi mari şantiere de construcţii care edificau şi blocurile, uniform aliniate şi încadrate estetic în planul general al zonei.

Anii ’70 au adus noi semne de relaxare ale sistemului, odată cu înmulţirea autoturismelor din import sau a Daciilor autohtone fabricate la Piteşti. Simultan creştea şi presiunea cererii de garaje, a căror construcţie a continuat prin completarea primelor baterii cu extinderi uniforme, autorizate tot definitiv şi pe aceeaşi tehnologie beton-cărămidă.

În anii ’80 autorităţile comuniste au intrat în alertă, hotărând că erau deja prea multe garaje. Dar nu le-au interzis, ci au inventat perfida idee a autorizaţiilor provizorii, iar noile garaje nu au mai fost aprobate decât sub formă de construcţii uşoare, din tablă. Acţiunea a fost preluată de mici cooperaţii specializate în confecţii metalice, inaugurând noile garaje din tablă, pe bandă. Estetica şi aspectul cartierelor începeau să se altereze, odată cu agresiunea altor spaţii dintre blocuri, cu extinderi pe spaţii verzi şi chiar trotuare de cartier.

Anii ’90 au adus haosul sistemului politic “original” asiduu promovat între recentul model totalitar şi îndepărtata alternativă democratică europeană. Condiţii ideale de proliferare nestăvilită a garajelor din tablă, dar şi de reluare a construcţiilor masive din beton, într-un haos urbanistic total. Muşcând obraznic din parcuri, spaţii de joacă şi puncte de gunoi recent amenajate, sumedenie de noi garaje au umplut oraşul cu apariţii bizare, fără de vreo noimă, sau elementar simţ estetic. Alipite de unele contrucţii existente, posturi trafo de cartier sau vechi construcţii din zonă, urmând conturul întâmplător al unor linii de hotar contorsionate, multe astfel de noi ansambluri de garaje par acum, privite din avion, nişte cubuleţe aruncate în sus de un uriaş şi care, acolo unde au căzut, acolo au rămas.

În aceste condiţii apar, iată, politicienii, care vin şi arată cu degetul garajele. Sigur că ei ar putea vedea întreaga estetică a oraşelor româneşti, grav compromisă, micile chioşcuri comerciale postate obraznic la stradă şi nu prin dosuri de bloc ca garajele, alterarea aspectului marilor ansambluri de blocuri prin vechi închideri haotice de balcoane sau mai noi extinderi de parter, termoizolări complet scăpate de sub orice control, obraznica pancariadă comercială, puzderia de cabluri brăzdând faţadele şi cerul oraşului, miile de spaţii verzi lăsate de izbelişte, patrimoniul grav schimonosit, sau făcut una cu pământul.

Toate acestea complet înafara Europei, în timp ce garajele de cartier există, atenţie, peste tot în Europa, căreia nu-i trece prin cap să le dărâme. Căci orice român rătăcit prin cartiere rezidenţiale europene, cu ansambluri de blocuri proprietate privată, întâmplător sau în vizită la rude, s-a împiedicat şi de baterii de garaje, plantate, bine mersi, între acestea. Marea deosebire fiind doar aspectul decent şi uniform al construcţiei, cu grijă urmărit de autorităţi publice locale, dimpreună cu spaţiile verzi învecinate, atent îngrijite de Primării.

Ei bine garajele de la Ancora, cele vecine cu Şcoala 28, erau un fel de muzeu al evoluţiei noastre urbane în timp. Etapele construcţiei lor reflectă întreaga evoluţie a garajelor din întregul oraş Galaţi, de la civilizat şi uniform la început, la mizerabila degringoladă de mai târziu. Printr-un ciudat joc al întâmplării, demolarea prezentă s-a făcut exact în sens invers cronologic, în aşa fel încât, ultimele 20 rămase sunt chiar primele care au fost construite în anii ’60, perfect aliniate, în grupuri de câte 5. Unul din aceste grupuri fiind chiar monolit sudat cu punctul termic, edificat exact în acelaşi moment, după acelaşi proiect al vechiului DSAPC şi de către acelaşi vechi trust de construcţii, cel care a construit şi întregul cartier.

Un trecător prin zonă a întrebat, constatând uimit această imagine: „Dar pe astea de ce le demolează?” Drept pentru care vă întrebăm şi noi, domnule Primar Stan: „De ce?”

S.V. 3 - aprilie - 2014

One Response so far.

  1. Contra spune:

    Prostilor! Nu are nimeni nimic de comentat? Daca era ceva legat de uciderea cainilor imediat spuneati ceva pro!
    Galateni prosti!
    Nici cand castigati la loto nu sunteti in stare sa ridicati castigul!
    Rusine!

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...