logoImpact EST nr. 840 - 30.09.2020

Da, doamnelor şi domnilor, suntem în măsură să susţinem cu acte şi înscrisuri că titlul de faţă nu suferă de senzaţionalism otevist sau retevist. E pe bune, muncitorii de la juridicul Primăriei Stan se dau de-a rostogolul sau peste cap-alehap! să dovedească cât de găozari sunt animalele şi păsăricile de presă de la Galaţi, sigur, doar alea care mai încearcă să afle care este locul şi rostul solicitării de informaţii publice. Pentru că au obosit să tot improvizeze chichirezuri şi goange cu nesemnarea cererilor, cu netaxarea lor sau cu nedepunerea la dosar a două exemplare, s-a trecut la o altă găselniţă, prin care cererea să nu primească răspuns. Nu contează că este depusă în termen, să-i găsim chichiţe ca să fie respinsă de instanţă! Şi au găsit: o dată greşită pe cerere şi, gata! cererea este tardivă, mama ei de cerere şi rigoare şi corectitudine!

Ce s-a produs la Juridicul Togan al Primăriei Stan? O morulă

S-a produs o întâmpinare care trebuia să dea peste cap derbedeul de ziarist neatent, care a tras o reclamaţie datată greşit. De fapt reclamaţia a fost depusă în termen şi era suficient ca serviciile de urmărire a vânturilor turbate care suflă peste Primăria Stan să prindă o frunzuliţă cu cererea care făcea obiectul reclamaţiei. Pentru că li se cere prea mult, să-i ajutăm, săracii! Uite, cererea a fost depusă în 12 09 2013, au trecut peste 30 de zile de uitare prin sertarele serviciului de neglijare Costache şi în 15 10 2013 a fost făcută reclamaţia, iar în 18.10.2013 a fost înregistrată la registratura Consiliului Local Galaţi. După încă o lună, în 7.11.2013, şeful serviciului contencios juridic din Primărie, Dragu Togan s-a trezit într-o ricanare profesională nebănuită: ceac pac, e tardivitate bre! Ce contează că reclamaţia se referă la o cerere de informaţii neonorată, depusă la termen, să-l ardem pe neatent! Şi a ars o ţidulă către Tribunal, prin care invocă excepţia inadmisibilităţii şi a tardivităţii introducerii plângerii reclamantului Vasilache Silviu şi excepţia tardivităţii solicitării daunelor materiale şi morale. Cum că am făcut reclamaţie la o cerere depusă în urmă cu trei ani, deci trebuie respinsă, la dracu! Nu avem mari pretenţii de la Justiţica de Galaţi, nu ne aşteptăm să oblige Primăria să dea răspunsuri, dar măcar să facem cunoscut de ce răspusuri fuge ca dracu de tămâie jupân Togan.

 

Astăzi ne invocăm în inadmisibilităţi şi tardivităţi

Care sunt societăţile care montează şi fac mentenanţa semafoarelor din Municipiul Galaţi, cum sunt ele selectate, ce contracte sunt în derulare, perioada de timp şi valoarea contractului pentru fiecare firmă?

Cine ia decizia şi pe baza căror criterii şi specificaţii tehnice se stabileşte dacă într-o intersecţie de străzi se montează semafoare sau se amenajează insulă de giraţie? Există un studiu comparativ de eficienţă financiară între o instalaţie de semafor şi un sens giratoriu?

Care este valoarea contractelor de montare în municipiul Galaţi a pilonilor reflectorizanţi de blocare a accesului maşinilor în anumite zone ale domeniului public? Ce firme au montat şi montează aceşti piloni şi pe baza căror studii şi observaţii? Câţi astfel de piloni au fost montaţi în mandatul actual al Primarului Marius Stan?

A fost inventariat patrimonial municipiului Galaţi? Dacă da, unde poate fi consultat acesta? Dacă nu, de ce?

Care este numărul atelajelor cu cai care circulă pe străzile municipiului Galaţi? Câţi dintre proprietarii de căruţe plătesc taxa de habitat specifică deţinerii de animale? De ce nu se respectă HCL-ul care interzice prezenţa căruţelor în Municipiul Galaţi? Cine sancţionează circulaţia cu căruţe pe străzile importante ale municipiului? De ce nu este sancţionat (taxat) accesul TIR-urilor de mare tonaj pe străzile centrale? De ce aprovizionarea depozitelor de materiale de construcţii se face în miezul zilei cu TIR-uri grele?

Care a fost bugetul Zilei Marinei 2013 şi cum a fost repartizat acesta (pe capitole de cheltuieli)?

Care este situaţia colectării banilor din taxa de câine, ce sume au fost strânse pentru exerciţiul financiar în curs (2013) şi cum au fost distribuite acestea pe capitole de cheltuieli? Care este numărul estimat al câinilor vagabonzi (comunitari) existenţi în acest moment pe domeniul public al municipiului Galaţi?

Ce raporturi de muncă au cu Primăria Galaţi sau Consiliul local foştii directori Ion Ionescu şi Cristian Gâscă? Cât a durat concediul medical în care au intrat aceştia după suspendarea din funcţie? Solicit o copie a concediului medical al celor doi foşti/actuali angajaţi.

Solicit o clarificare a relaţiei contractuale dintre Primăria/Consiliul local şi concesionarul/chiriaşul imobilului din str Domnească 58 (sediul UJSL?). De ce nu se face întreţinerea clădirii, deşi este burduşită de firme, instituţii şi asociaţii? Dacă imobilul este concesionat/închiriat, solicit o copie a contractului de concesiune/închiriere.

Cui aparţine terenul pe care se află halda de zgură a Combinatului siderurgic? Limitele acestui perimetru sunt fixe sau aleatorii? Dacă aparţine municipiului, care este valoarea chiriei/redevenţei încasate? Municipalitatea are obligaţii de mediu sau responsabilităţi pentru poluarea şi distrugerea Bălţii Mălina şi Cătuşa?

Erată: după depunerea reclamaţiei, Costache de la răspusuri pitulate în sertare a scos o altă ţidulă, cu nişte răspunsuri. Era aşa o chestie, la plesneală, ca să lase impresia că îi pasă. Nu-i pasă! Dar dacă e aşa, ce naiba caută la Primărie? Mai ales că este dublat de o lipitoare de buget, ca Ema Turcu.

Silviu VASILACHE 6 - ianuarie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...