logoImpact EST nr. 860 - 01.03.2021

P1030675Dacă tot nu reuşesc să cheltuie mai mult de jumătate din banii strânşi prin taxa de ecarisaj, edilii s-au gândit că n-ar fi rău, culmea!, să-i mai colecteze odată. Eventual, ca să aibă şi mai mulţi bani de aruncat pe limuzine fiţoase, autobuze second-hand cu comision de primă mână, paranghelii, sindrofii şi, cum se spune, în câini.

Atenţionaţi de un control al Curţii Conturi că n-ar fi strâns taxa de ecarisaj ŞI de la persoanele juridice-asociaţii de locatari, iluştrii competenţi din fruntea oraşului au gândit cam cât un căţel. Părerea mea. Cât să latre o adresă pe… adresa asociaţiilor de proprietari/locatari şi să le impună acestora plata taxei de ecarisaj la nivel de persoană juridică. Şi retroactiv pe cinci ani, dar şi cu penalităţi!

Nu cheltuim nici jumătate, dar taxăm dublu

După cum am mai scris aici, pe Made in Galati, edilii, prin serviciul de salubritate-şi-orice-se-mai-poate, Ecosal, nu reuşesc să cheltuie nici jumătate din taxele strânse de la contribuabili. Şi asta în condiţiile în care colectarea nu sare de 60%! Deci, dacă ar colecta tot ce trebuie conform legii, n-ar putea cheltui decât vreo treime… Oricum, ceea ce rămâne necheltuit în contul ecarisajului nu se ştie exact încotro se evaporă, după cum a observat în mod repetat presa.

Prin somaţia de plată de mai sus, Primăria, în loc să-şi clintească vreun neuron juridic în contul unei minime logici, întinde mâna cu neruşinare de două ori spre cetăţenii şi-aşa cocoşaţi de dări. Chestia este că toată tărăşenia se întâmplă la imboldul altor super-competenţi, unii de la care cică ar trebui să ia lecţii contabilii României de la stat. Ei bine, curtea de conturi vine şi zice că de ce nu se colectează taxa de ecarisaj şi de la asociaţiile de propietari-locatari? Ce, acelea nu sunt şi ele persoane juridice?

Păi, şi la asociaţiile de părinţi luăm taxă doamna Curte de Conturi? Dar la asociaţia “Salvaţi-l pe Lăbuş”? Dar la Asociaţia Tehnopol, o structură devoratoare de bani publici, care numai anul trecut a încasat peste 200 de mii de euro, de ce să nu punem taxă de ecarisaj? Că tot făceau ei proiecte aiuristice de genul “fermă pedagogică la Cătuşa care va întreține peisajele periurbane prin activități de ciobănit urban”. Ciobani, deci câini, nu? Dar la sindicate, dar la partide, dar la asociaţiile de pensionari, dar la asociaţia Andreiana Juventus, prin care se mai rotunjesc veniturile unora dintre funcţionarii confortabili şefilor?…

Cât timp îşi scobesc contabilii Curţii de Conturi şi juriştii Primăriei sinapsele din bigudiuri, să facem o mică precizare. În rândul tutror celorlalte forme de asociere, fundaţii, sindicate, organizaţii neguvernamentale etc., asociaţia de proprietari are o caracteristică unică şi irepetabilă: se ocupă fix şi exclusiv cu “administrarea şi gestionarea proprietăţii comune“ a membrilor săi şi nici nu are patrimoniu. Deci cam orice student de anul I la Drept vă poate confirma că taxarea AsP-ului cu o taxă care le-a fost aplicată membrilor în mod individual este dublă taxare în stare pură.

Proprietar care nu se uită la bani: Primăria

IMG_20151021_105345Bineînţeles, nu vom da noi consultaţii juridice competenţilor din instituţiile statului. În primul rând fiindcă nu vrem să le facem bine gratis. Dar nu putem să nu observăm că alesul poporului gălăţean nici nu şi-a bătut capul că, în prag de alegeri, cetăţenii vor trebui să plătească cam 500 de lei de asociaţie de pomană, pe nedrept. Fiindcă suma din fişă (319) este doar debitul, scrisorica Primăriei spune că se vor calcula şi dobânzi plus penalităţi, este? Ce contează că aceastea provin din neglijenţa/neştiinţa/neinformarea funcţionarilor iar aceştia sunt buni de plată conform doctrinelor din dreptul comercial?…. Şi s-aveţi dumneavostră noroc să se respecte regula că dobânzile şi penalităţile nu pot depăşi taxa datorată. C-altfel se va ajunge aproape 1.000 de lei de asociaţie cât ai zice… ham!

Putea primarul, prin instituţia Primăriei, să iniţieze o acţiune juridică şi să combată susţinerile halucinante ale Curţii de Conturi? Evident, da. Ca parte interesată fiindcă Primăria are sute de apartamente cu chiriaşi prin tot oraşul. Dar de ce să-i pese Primăriei? Şi dacă va ajunge să plătească taxa de ecarisaj (deşi nu de datoriile lăsate în urmă de proprii-i chiriaşi uită în mod curent) ce? Nu tot din banii noştri va plăti?

PS: În zilele următoare, ca să nu pierdeţi termenul de contestare, Made in Galaţi va încerca să vă ofere un model de contestare a taxei abuziv impusă de sclaveţii lui Văcă şi acceptată fără crâcnire (ba poate şi cu gura pungă) de băieţii şi fetiţele de mingi ale fundaşului cu capul gol

 

Mihai ANGHELUȚĂ www.madeingalati.ro 30 - octombrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg