logoImpact EST nr. 755 - 14.12.2018

În doar zece zile, Galaţiul a umplut de ştiri agenţiile de presă, ziarele şi televiziunile centrale. O ţară întreagă a privit, cu gura căscată, în ce stadiu de disoluţie a ajuns administraţia locală. Fluxul de imagini şi informaţii demonstrează că oraşul a devenit noul pol al jafului banilor publici, incompetenţei şi nepăsării edililor – iresponsabilii cocoţaţi pe salarii nesimţite.
Să le luăm pe rând:

1. Parcarea din Ţiglina 2, în apropierea blocului E6, a devenit inutilizabilă, după ce costase peste 400 000 de euro bani alocaţi din bugetul municipiului Galaţi.
Iniţial, acolo se amenajase o parcare de 122 de locuri, după demolarea mai multor garaje din zonă, la care se adăugau alte şase locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi.
Dar pe 14 noiembrie, miercuri, o echipă de muncitori distrugea asfaltul, fiindcă „…Dirigintele de şantier nu a semnat recepţia lucrării. Reprezentanţii Distrigaz trebuie să realizeze nişte lucrări în zonă şi li s-a permis accesul. Carosabilul va fi adus la starea lui iniţială după finalizarea lucrării” explică Raluca Ardean, interfaţa primăriei cu proştii plătitori de taxe şi impozite.

2. Exact în aceeaşi zi, lângă Liceul Pedagogic, altă echipă de muncitori tocmai spărgea asfaltul unei străzi şi al unei parcări.
Lucrarea care, finalizată recent, costase crunt (două milioane de lei pentru mai puţin de 1.000 de metri pătraţi de asfaltat) era practic, distrusă. Motivul pentru care de-a latul străzii se săpa un şanţ ar fi că şi pe-acolo trebuia să treacă o conductă de gaz. De ce nu s-a luat în calcul traseul conductelor, înainte de asfaltare?
Exact acesta este rolul primăriei şi al celor din aparatul administrativ – să planifice, urmărească şi supravegheze lucrările publice, din banii smulşi gălăţenilor. Nu să arunce justificări penibile. Cine plăteşte cheltuielile de spargere şi reasfaltare?

3. Tot miercuri, pe la orele amiezii, doi muncitori de la firma care a câştigat contractul de refacere a zonei pietonale din centrul oraşului Galaţi (zona „Potcoava de Aur”), tocmai demolau o zonă pavată ce fusese montată de doar câteva zile.
Pavajul fusese montat evident sub cotă şi amenajarea spaţiului verde ar fi „îngropat” lucrarea.
Investiţia ar urma să fie inaugurată chiar de Ziua Naţională. Proiectul integrat, care vizează o porţiune mai mare din zona centrală, depăşeşte 30 de milioane de lei.

4. Câteva zile mai târziu, alţi patru muncitori devin vedete pe reţelele de socializare. Organizaţi pe echipe, doi se prefac că muncesc iar ceilalţi doi îşi privesc tovarăşii, cu interes. Activii au o ocupaţie halucinantă: încarcă apa dintr-o groapă, cu lopeţile, într-o roabă; apoi o răstoarnă câţiva metri mai încolo, într-o zonă unde sunt parcate mai multe maşini.
Zona unde aceştia se fac că lucrează este o parcare din Ţiglina I din Galaţi, unde ar trebui să se realizeze 84 de locuri de parcare, dar şi să se reabiliteze carosabilul şi trotuarul pe o porţiune de peste 2.500 de metri pătraţi.
Întrebat despre originalitatea şi eficienţa „tehnologiei”, dirigintele de şantier a afirmat că nu există un utilaj cu care se golească groapa de apă, astfel că „i-a lăsat pe muncitori să-şi folosească imaginaţia”.

5. La două-trei zile distanţă, în cartierul Mazepa 1, mai mulţi muncitori asfaltează o porţiune de trotuar pe ploaie. Filmarea este, de asemenea, postată pe internet şi stârneşte un val de dezaprobare.
Imaginile cu muncitorii care plombează strada au fost surprinse de un gălăţean care şi-a murdărit pantofii în asfaltul proaspăt turnat pe o stradă din centrul oraşului Galaţi.
Asfaltarea s-a desfăşurat pe întuneric, deşi ploua şi zona era plină de apă.
Trecătorul revoltat le-a cerut explicaţii muncitorilor, dar aceştia susţineau că lucrarea se desfăşoară ca la carte şi a fost marcată în mod corespunzător.

Toate aceste „lucrări” au câteva elemente comune – dintre care cel mai important este ANONIMATUL. Cine sunt – în cârdăşie – beneficiarii şi supervizorii jafului din banii comunităţii? Nu apar, în relatările şi ştirile mass-media, nici numele firmelor, nici ale patronilor beneficiari ai contractelor cu primăria, nici ale bugetarilor din primărie responsabili cu planificarea, urmărirea şi supravegherea acestor lucrări publice.
O invităm pe Raluca Ardean să ofere (în calitate de purtător de cuvânt al primăriei Galaţi) aceste date – nume şi cifre concrete, nu abureli generale – gălăţenilor din impozitele şi taxele cărora-şi ia salariul.
E neclar dacă la Caracal s-a răsturnat carul cu proşti, dar e tot mai credibil că la Galaţi s-a răsturnat autocarul cu hoţi.

Dan Manole 30 - noiembrie - 2018

One Response so far.

  1. Basil spune:

    Simbolul Galatiului este Park Industrial.

Lasa un raspuns


Scandalul corvetelor

Acum trei săptămâni, Ministerul Apărării a deschis, în sfârşit, plicurile ...

Conducerea Spitalulu

După modelul consacrat de către comisarul şef Marius Dobrea, şeful ...

Speranţă cu clauz

Deşi, chiar în mandatul lui Ionuţ Pucheanu, multe străzi s-au ...