http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 977 - 29.03.2024

stan si mircea ispasSăptămâna trecută, o nouă promisiune marca  “Stan şi Marius” a început să facă valuri de apă caldă prin oraş. Primarul i-a sfătuit pe gălăţeni să mai aibă răbdare câteva zile că va sosi şi apa caldă. Pe de altă parte, în ciuda faptului că mulţi nici n-o mai aşteaptă – deci n-ar avea cine să-i deschidă numitei uşa, recte robinetul – competenţii din sistemul falimentar centralizat insistă să le-o bage pe gât. Mai precis, pe sub uşa asociaţiilor.

Mircea Ispas, directorul pus cu largul concurs al fundaşului de la Primărie în fruntea Calorgal, şi-a asumat rolul de a semna o adresă abuzivă, remisă asociaţiilor de proprietari. Prin aceasta, fără nici un drept, îi ameninţă pe gălăţeni cu tot felul de prevederi legale, unele caduce, altele niciodată aplicate până în prezent, servindu-le gogoriţe care să-i determine să rămână captivi. Măcar încălzirii centralizate, dacă nu şi apei calde de la Apaterm 2.

Mircea Ispas, mâna lungă băgată de fundaşul de la Primărie pe sub uşa asociaţiilor după banii gălăţenilor

Operare la buzunare fără contract şi fără furnizare

De când s-a înfiinţat, Calorgal nu a livrat niciun strop de agent termic gălăţenilor. A livrat, în schimb, salarii grase în buzunarul lui Ispas Mircea, un (cică) liberal urmărind ca umbra fantoma liberală a lui Marius Stan oriunde avea acesta nevoie de un slu…strigoi de încredere. Spunem asta pentru că, asemeni guvernelor în exil, Ispas a ocupat postul fantomatic de director într-o firmă… fantomă înființată şi plătită din banii cetățenilor, ani buni, ca să aibă cine se înfrupta apoi din leşul muribundei şi finalmente defunctei APATERM.

Doar că, asemeni dăunătorilor, fantoma CALORGAL, înainte de a avea măcar un pre-contract cu cetățenii, recte cu asociațiile de proprietari din blocuri, a intrat cu ciubotele direct în libertatea câştigată cu greu de gălățeni. Libertatea de a nu mai fi, după aproape 50 de ani, iobagi legați de țevile unui sistem centralizat, învechit încă de la inaugurare, ineficient, corupt şi devalizat de autorități asemenea.

Adresa trimisă de CALORGAL asociațiilor este plină de jonglerii lingvistice şi răstălmăciri de fapte, numai ca nou-înființata sugativă de bani de la cetățeni să dea impresia că are aceleaşi drepturi ca şi APATERM, în special acela de a aproba debranşarea, de a percepe taxe nesimțite pentru asta şi, după cum veți vedea, de a face tot posibilul ca gălățenii să rămână captivi sistemului.

Încă din start, se susține un mare neadevăr: „În urma dispunerii (chiar aşa!) judecătoreşti de intrare în faliment a SC APATERM SA (…) CALORGAL SA a preluat activitatea de furnizare a energiei termice…” Minciună! Instanța nu a decis aşa ceva, ci fundaşul şi acoliții săi, fără licitație, prin încredințarea directă a operării rețelei de agent termic. Dealtfel, acesta un subiect numai bun pentru DNA, mai ales că în zilele următoare vom arăta unde s-a operat golănia…

Mai departe: „Conform Ordinului ANRSC nr. 91/2007 (…) deconectarea unui apartament (…) se poate face numai după emiterea avizului de deconectare de către furnizor”.

Greşit! APATERM nu mai există, iar CALORGAL este cel puțin deocamdată doar operator. Ca să devină ȘI FURNIZOR, trebuie să semneze contracte cu asociațiile.

Asta dacă s-or găsi proşti care să mai rişte o dată, de data asta cu APATERM 2.

Bun-platnicii loiali şi dezrobiţii din zona unitară, cea mai vânată pradă

Mai rău! Dacă în blocul dumneavoastră nimeni nu şi-a montat centrală termică până acum, CALORGAL-ul vrea să vă decidă viitorul: se vor aplica prevederile art. 54 alin (3) din Legea nr. 325/2006, «un condominiu – un singur sistem de încălzire»”. Adică fără centrale de apartament şi nici măcar de scară! Doar una per bloc, indiferent de câte scări are. Ia să vedem, puteți? Evident, nu, deci mai bine rămâneți la cinstitul Ispas…

Și pentru cetățenii abia scăpați din ghearele aşa-ziselor zone unitare are Ispas un cadou: prevederile art. 294 din desuetul ordin amintit dar şi un articol dintr-un HCL  aberant, 167/2008, precizând că „deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări.” Deci, pe de o parte, aleşii anunță desființarea zonelor unitare, iar pe cealaltă îl trimite fundaşul pe Ispas să îi lege cu lanțurile de calorifere.

Și ei ştiu că e doar abureală…

În continuarea hârtiei neigienice emise de CALORGALUL lui Stan, Ispas et co. urmează o căruță de birocrație de surmontat şi saci de bani de plătit de către cei care încă nu realizează că sunt, în sfârşit!, LIBERI.

Cât timp contractele cu vechiul furnizor au încetat de drept, rămânând în vigoare doar eventualele datorii şi acelea nu se ştie către cine fiindcă trebuie stabiliți executorii financiari, gălățenii nu mai trebuie să dea socoteală nimănui dacă se debranşează.

Chiar dacă vreo prevedere strâmbă, votată de Consiliul Local în cine ştie ce şedință deîndată şi la dos, le-ar putea sta în cale, cu siguranța aceasta poate fi desființată aplicând legea națională. Și în instanță dacă este nevoie. Iar dacă şi la nivel național s-a inventat vreo mişelie legislativă, cu siguranță invocarea prevederilor europene ar face-o muci fără comentarii.

Dar, ca să nu rămână doar ca noi, să ne amintim ce trâmbița săptămâna trecută Marius Stan:

Suntem foarte aproape de finalizarea tuturor procedurilor legale necesare pentru a putea asigura din nou acest serviciu public indispensabil. Sper, şi facem eforturi mari, mă refer aici şi la implicarea bugetului local, deci a banului public, să reluăm cât mai repede furnizarea apei calde. Mai sunt proceduri de îndeplinit, mai sunt acte de întocmit…”.

A, deci procedurile nu s-au finalizat, banul public n-a fost încă amanetat prin tot felul de chițibuşării la limita legii, mai sunt acte de întocmit (a se citi fabricat), dar fraierii trebuie deja să joace după cum le cântă în țevi ratangii cu poarta goală de succesuri, dar tolba plină de promisiuni…

Oricum, vom reveni foarte curând cu precizările unui specialist în drept fiindcă ceea ce fac autoritățile a depăşit de mult sfera penibilului, apropiindu-se vertiginos de… penal.

Mihai Angheluță jr www.madeingalati.ro 12 - iunie - 2015

3 Responses so far.

  1. gogu spune:

    AM URMARIT O EMISIUNE PE VOX TV LA CARE SE PARE CA ERAI INVITAT SI MATALUTA CEL CE SCRIE ACEST PENIBIL ARTICOL. CONCLUZIA ESTE CA ESTI CU TOTUL PE DINAFARA CHIAR JALNIC,RAUTACIOS PE ALOCURI DAR MAI ALES LA TV. EXISTA O LEGE PE CARE NU A PEOMULGAT-O NICI STAN NICI ISPAS, E UN CONTRACT CADRU CARE POATE FI IMBUNATATIT CU OBIECTIUNI DE CATRE ASOCIATII. SI APOI NU SE POT OFERI SERVICII DACA NU EXISTA RELATII CONTRACTUALE INTRE PARTI. MATALUTA AI CONTRACT CU ELECTRICA SAU CU HIDROELECTRIA PT ENERGIE ELECTRICA? CU GDF SUEZ SAU ROMGAZ PT GAZE? ASTA ASA CA O MICA DIVAGATIE…CA SA INTELEGI CUM STAI. IN REST NUMAI DE BINE! SI ACEL PENIBIL AVOCAT…CARE PROBABIL NU A CASTIGAT UN PROCES IN VIATA LUI,DOAR A SALVAT PE UNUL SARACU CARE DE FOAME A FURAT O GAINA…

  2. margareta spune:

    Dumneata, cel care scrii acest idiot articol esti cu totul in afara legii. Nu mai abera atata si nu mai incerca sa intri pe sub pielea celor care nu cunosc legislatia. Esti un MARE PROFITOR, lipsit de cel mai elementar bun simt pentru ca folosesti un astfel de limbaj. Mai bine ai merge la reeducare. Oricum nu te oti numi decat ZIARIST DE MAHALA. Spune RUSINE celor care te platesc pentru astfel de postari. NU ESTI DECAT UN JALNIC POSTAC. Nu se merita sa te prostituezi astfel. E bine sa-ti pastrezi demnitatea.

  3. Anti-proStan spune:

    @margareta gogu (că totuna e): auziți măi, postacilor, dar, în afară de invective, la biroul ăla unde vi se dau comenzi pentru scrijelire semianalfabetă de comentarii, niște argumente cât de cât nu vi se dau? Omul a enunțat câteva lucruri clare: că ăia de la CALORGAL nu mai au licență de operator regional, dar li s-a dat operarea pe ochi frumoși, fără licitație, că nu au contracte cu asociațiile dar pretind bani la debranșare, că oamenii sunt în sfârșit liberi și pot să facă ce vor cu țevile lor, nu trebuie să mai dea socoteală nimănui. În schimb voi, ca niște postaci trepanați ce sunteți, îl faceți idiot, mahalagiu etc. Argumente aveți sau doar lături, neuronilor singuratici pro-Stani?

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

ARGOUL

Definit ca „limbaj convenţional folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători, ...

RESPECT...

Respect toate ființele lăsate de Dumnezeu pe Pământ! Se înțelege că ...

O luptă pierdută:

De când te știi tu pe lume,  cetățean model,  sistemul ...

ADIO, OCCIDENT, BUN

Nu-ți imaginezi ce se întâmplă în China, în Asia. Centrul ...