logoImpact EST nr. 791 - 17.10.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

În sfârşit, la şedinţa Consiliului Local de săptămâna trecută, s-a prezentat de către city manager proiectul noii organigrame a Primăriei Galaţi şi s-a aprobat ca atare. Gata, s-a rupt aţa, avem o organigramă din punctul nostru de vedere bună, inovatoare, mai suplă, posibil mai eficientă faţă de ceea ce a fost. Gata, s-a aruncat la coşul cu gunoi, o structură extrem de stufoasă, dovedită ca ineficientă, care nu comunica nici măcar la nivel departamental, cu o mie şi una de funcţii de şefi şi şefuleţi numiţi politic, majoritatea corupţi până în măduva oaselor sau pur şi simplu proşti.
Ceea ce ne-a surprins, totuşi, a fost tupeul nemaivăzut al pe-se-de-ului prin vicele Florin Popa care, pe faţă, la lumina zilei, şi-a arătat muşchii, şantajându-l pe Primar, propunând rămânerea în aceeaşi organizare a departamentului condus de directoarea afaceristă, protejată şi pupilă – Viorica Palade. Adică, nu vii şi faci amendamente în plen, când acolo trebuie să ridici mâna sau nu, după ce v-aţi înţeles în comisii! E clar că am văzut o încontrare, o zbârlire şi o arătare a „motanului” din partea partenerilor de coaliţie câştigătoare, din care face parte şi domnul Primar Marius Stan, numai că acesta, având în vedere miza uriaşă a aprobării, a înghiţit găluşca cu seninătate.
Până aici, toate bune şi de laudă, domnule Primar, numai că nu trebuie să vă opriţi, pentru că lucrurile bune nu se fac niciodată pe jumătate.
Trebuie să continuaţi musai, cu îndârjire, după alegeri, ducând reforma până la capăt, trecând peste orice obstacol creat de către parteneri şi nu numai.
A continua înseamnă oamenii, resursele umane, angajaţii Primăriei, toată această cohortă de indivizi osificaţi, fosilizaţi, parazitari, încuscriţi şi îmbârligaţi pe familii, prietenii, sinecure de partid, această otravă consolidată şi apărată, chipurile, de către politic sau de legea lor, a funcţionarului public. Acum urmează greul, în această  a doua etapă, extrem de necesară, dar care o să vă pună la încercare profilul, care trebuie să fie de neclintit, pentru neştirbirea autorităţii şi imaginii în faţa opiniei publice. Greu, dar realizabil, sigur, nu în şase luni, ci în două, cu fermitate, aşa cum a realizat în primul mandat Oprescu la Capitală. Afară cu incompetenţii, cu hoţii şi corupţii, afară cu aroganţii. Afară cu toţi „amărâţii” aceştia care se cred buricul pământului, cu aceşti lefegii care vin la serviciu cu maşini scumpe, care nu mai stau la bloc că le pute şi care ar lucra la Primărie şi fără salariu.
Primăria a ajuns să fie privită cu ură şi scârbă de către contribuabil, de către cetăţean, tocmai din cauza angajaţilor ei.
Haide, omule, că se poate, nu te opri, nici nu ştii câţi îţi vor fi aproape şi câţi vor aprecia dacă dai cu DDT sau să închizi unele birouri, cu cheia pe dinafară, lăsându-i să moară de foame şi sete.
Curaj, nimic mai mult!

Observator 30 - noiembrie - 2012

One Response so far.

  1. burghiu gheorghe spune:

    angajeazama pe mine si in max.4 luni fac o primarie de se sinucid toti nemtii/

Lasa un raspuns


Recunoașterea știi

“Bucuros pentru că am depășit 500 de citări în Scopus ...

Aceste firme din TOP

De 27 de ani, Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi ...

Românii au îngropa

Virusul pestei porcine africane a lovit din plin România în ...