logoImpact EST nr. 860 - 07.03.2021

Vă mai relatam noi cândva că avem în seif o grămadă de documente, pe care încă nu am avut timp să le scoatem la vedere, cu îmbogăţiţii fără număr ai Republicuţei, mogulii ascunşi, învăluiţi în ceaţă, nevăzuţi şi neştiuţi de populime. Ăştia din VAMĂ, din INSTITUŢIILE DECONCERTATE, POLITIC, ADMINISTRAŢIE, care au reuşit prin tot felul de inginerii, şmekerii, corupţie, rapt, fente aduse legislaţiei „chipurile ambigue”, în fapt nişte tâlhari şi hoţi la drumul mare, nişte escroci, ce mai devreme sau târziu vor ajunge după gratii. Un astfel de guşter, de mogul într-ale hotelurilor şi restaurantelor, în cateringuri pune de-mi bântuie şi acum auzul.

El îşi scuză faptele şi apucăturile, raportându-se la americanii care în perioada capitalismului sălbatic s-au îmbogăţit prin, jaf, violenţă, crimă, evaziune fiscală, toate acaparările rămânând în posesia lor, iar după întronarea legii ei devenind clasa avută, bogaţii Americii.

Omul încearcă, aşadar, să justifice şi să legalizeze devalizarea ţării şi a noastră, raportându-se la el şi având justificare America tuturor posibilităţilor, a celor care pot deveni extrem de bogaţi peste noapte.

Ce spuneţi de manipularea, de primitivismul şi aroganţa individului, a ciocoiului, a parvenitului, ce crede că aşa poate să legalizeze crima economică şi nenorocirea în care ne-am adâncit datorită acestor şmecheri cu gulere albe de tip nou, ai aşa zisului original CAPITALISM de ROMÂNIA.

Bă, nu scăpaţi! Vă faceţi iluzii deşarte. Iată, noi semnalăm în acest număr apariţia în peisajul mogulilor nevăzuţi şi necunoscuţi, a unui individ care în scurt timp a creat un adevărat imperiu imobiliar.

Poate are documente care să-l ţină în legalitate, dar dacă nu? Atunci, hai organe abilitate, treceţi la treabă, că de aceea vă plătim.

Pe individul mogul cică îl cheamă Ciocan şi se spune prin târg, bârfe, zvonuri şi ecouri, că ar avea o groază de imobile. Acum noi ştim că investiţiile imobiliare sunt cele mai sigure şi eficiente în toate timpurile, chiar dacă piaţa e căzută şi neatractivă în Galaţi, determinând pe cei cu bani să-i ţină la saltea în loc să cumpere la greu. Cică clădirea de pe Brăilei, în centru, mare şi frumoasă, colţ cu Aleea Şcolii ce duce la Colegiul Cuza este a lui, tot a lui este şi o clădire sau chiar două impozante cumpărate pe Domnească. În primăvara aceasta ar fi cumpărat tot în centru, pe str. Brăilei, colţ cu Roşiori, vis-a-vis de fostul Trei Star, clădirea care adăpostea marketul Flamingo pe care ar fi dat vreo 350-400 mii de euroi. Mai nou, a achiziţionat una dintre cele mai mari clădiri, mai impozante, pe malul Dunării, fosta clădire H. Ştefan, fost sediu al Flotei a 4-a Comerciale a României, o clădire extrem de solidă, cu vreo 30 sau 40 de încăperi, scări monumentale, subsoluri etc. Câţi bani? Draku’ ştie, că noi nu am putut afla, dar credem că vor afla totul, dar absolut totul specialiştii plătiţi să se ocupe. Adică, de unde? Cât? Dacă e spălare de bani, câte stabilimente imobiliare numără omul etc.

Dacă e corect, jos pălăria! Dar, parcă prea multe, prea repede, iar însumarea lor duce la milioane de euroi.

Încet, încet, promitem ca în numerele viitoare să aducem la suprafaţă mogulii -şobolani cei cărora lumina zilei le afectează serios retina.

Vasile Periscop 26 - septembrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Acţiunile Galfinban

Din lecturarea site-ului BVB am aflat că la o societate ...

Campania electorală

Ioana Băsescu a primit 5 ani de închisoare cu executare ...

Îndoielile nu pot f

Un muzician, un actor, un preot, un medic. Voci contra ...