logoImpact EST nr. 843 - 20.10.2020

Ne-am dezmeticit greu după viforniţa din decembrie 1989. Greu pentru că momentul ne-a găsit în mare măsură nepregătiţi şi prea epuizaţi de speranţe neîmplinite. Ne-am trezit dintr-o dată într-o altă lume, pentru care nu eram pregătiţi s-o asumăm şi s-o administrăm responsabil. Ce se mai putea face când erau toate de făcut? Mulţi au crezut atunci că totul trebuie preluat de unde le lăsasem cu 45 de ani în urmă, în acel august prăpăstios, că nimic din deceniile de istorie bolnavă nu poate fi asumat şi dispus într-o scară a valorilor revizuită, epurată de edecuri, de impostori şi de pseudovalori afirmate pe baza dosarului şi a originii muncitoreşti.

Nimic? Dar pot fi scoşi din istorie atâţia ani de zbatere, şi de frământare orfică, în care oamenii n-au încetat să viseze, să spere şi să-şi aşeze gândurile în compoziţii artistice – în poezie, pictură, muzică, sculptură sau cinematografie? Pot fi exmatriculaţi creatorii care s-au afirmat în aceste lungi decenii de viaţă prefăcută şi poltronică? Mai pot fi dezavuaţi acum, după ce i-am aplaudat, i-am premiat cu bună credinţă şi i-am gratulat cu superlative rezervate ocaziilor festive?

După deceniile de bastardism axiologic, ar fi cazul să facem puţină ordine, pe considerente absolut estetice, să renunţăm la balastul proletcultist cumulat în anii comunismului întunecat. Dar cum să operăm cu principii politice să formulăm judecăţi de valoare folosindu-ne de criterii extraestetice? După ce ani de zile am clamat nevoia autonomiei esteticului şi-am tunat împotriva eteronomiei, ar fi nefiresc acum să apelăm exact la acele criterii paralele esteticului pentru a stabili o nouă scară de valori. Cum să instrumentalizăm literatura cu mijloace străine de esenţa fenomenului cercetat?. Cum ar putea politicul să ordoneze materialul estetic, când tocmai amestecul lui, a politicului, i-a alterat esenţa şi autonomia genuină? .De regulă, politicul dă linia, sensul, direcţia pe care artiştii şi toată lumea trebuie s-o urmeze, dar artistul ca şi fiecare cetăţean are libertatea s-o urmeze sau nu, s-o conteste, sau s-o împărtăşească, să se încoloneze sau să nu ralieze la programul politic propus/impus..

Din punct de vedere artistic lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere. Asumarea unui proiect politic, chiar a unuia silnic, nu vulnerabilizează actul artistic iremediabil, nu-l compromite fatal şi nu diminuează creatorului, în mod obligatoriu, posibilităţile izvoditoare sau şansele unei afirmări competitive. Funcţia literaturii nu se limitează doar la procesarea realului a experienţei personale de viaţă, înseamnă şi fantezie, fabulaţie, ficţiune, imaginaţie şi toate aceste calităţi nu sunt şi nu pot fi anulate de asumarea unui program politic, chiar represiv şi sinistru dac-ar fi. Politicul nu poate anexa esteticul decât în măsura în care creatorul, din laşitate sau oportunism, e dispus să se lase anexat. Poate, fireşte, să-l pună în lanţuri şi să-l împrejmuiască despotic cu sârmă ghimpată, cum s-a şi întâmplat de atâtea ori în istorie, dar nu-l poate coborî de pe soclu, nu-l poate obliga la degradare.

Louis Aragon, bunăoară, şi soţia sa Elsa Triolet (cumnata lui Maiakovski) simpatizau cu ideologia comunistă, el figura chiar în conducerea partidului comunist francez, în preajma lui Maurice Thorez şi primeau atâtea subvenţii cremlineze că-şi permitea până şi cele mai extravagante capricii. Avea o curte feudală şi era slujit de o multitudine de vasali, cum puţini îmburgheziţi şi-ar fi permis la acea vreme de după război. Ideologia proletară se dovedea în acest caz profitabilă şi cuplul celor doi scriitori avea toate motivele s-o proslăvească prin metafore deşănţate, dar alese şi rafinate, cum stă bine scriitorului care se respectă. Obedienţa ideologică, chiar aşa, pusă în slujba unor idei malefice, nu le-a obturat totdeauna conştiinţa artistică şi nu i-a obligat la concesii sau la obturarea exigenţei actului de creaţie.

Stărui asupra aspectului. Pactul cu diavolul n-a exclus totdeauna valoarea estetică. Cineastul Einsenstein a realizat capodopere cinematografice şi atunci, când a răspuns unor comenzi de partid, şi la fel Leni Riefenstahl, credincioasa colaboratoare a lui Hitler.

Este greu după ce i-am adulat, despre artişti vorbesc, după ce i-am înconjurat cu dragoste şi încredere să-i repudiem, să-i eliminăm din conştiinţa publică, dar, fireşte, putem vorbi despre nevoia unui proces de reciclare, de revalorizare şi de reaşezare într-o scară de valori ajustată.

Sunt scriitori, unii chiar foarte talentaţi, care ignoră trendul istoric şi înţeleg mai greu direcţia de evoluţie într-un anumit moment al devenirii generale. Nu cred că pot fi supuşi unei judecăţi eliminative. Nimeni nu s-a gândit s-o excludă pe scriitoarea americană, Margaret Mitchell din literatură pentru că în romanul său Pe aripile vântului, consacrat războiului de secesiune, s-a situat pe poziţia sudiştilor şi-a luat atitudine astrigentă faţă de acţiunea trupelor nordiste. Breasla scriitorilor din S.U.A. nu s-a grăbit cu excluderea autoarei, cum a procedat Uniunea Scriitorilor din România când l-a exclus pe Eugen Barbu. Calitatea de scriitor se dobâneşte pe considerente axiologice, nicidecum pentru convingeri politice sau comportamente morale şi nu se poate pierde decât odată cu pierderea calităţii care l-a consacrat, ceea ce înseamnă că se pierde odată cu trecerea în nefiinţă. Talentul, aptitudinea scriitoricească nu se modifică de la o vârstă la alta şi nu pot fi contestate pe considerente extraliterare.

Se vede bine că prin această decizie s-a ieşit din criteriile cu care s-a operat când autorul a fost primit în breaslă. Or, dacă noimele se schimbă aleatoriu, după capricii şi mofturi neomologate statutar atunci ajungem la concluzia nefastă că sunt încă foarte mulţi scriitori care, prin atitudinea lor nesănătoasă şi prin comportamentul lor iritant, ar putea fi puşi în discuţie şi supuşi unui tratament asemănător.

Se vorbeşte mult despre scriitorii care, într-o anumită perioadă, au devenit informatori şi-au servit cu zel şi cu devoţiune cea mai odioasă instituţie a vechiului regim comunist – securitatea, cea care ne-a victimizat mai bine de patru decenii. Nu-mi dau seama cât ar putea să conteze, dar poate n-ar fi rău să-i cunoaştem, să fie făcută public lista cu turnătorii şi, eventual să se ţină seama de acest aspect atunci când se pun în discuţie noile dosare de primire în Uniune. Nu spun, Doamne fereşte, să constituie un criteriu, dar nu strică să se adaoge la prevederile din statut, ca element complinitoriu. Cei vechi aveau o vorbă; dintre reactivii care călăuzesc lumea, esenţiale rămân frica de Dumnezeu şi ruşinea de oameni. Primul reactiv nu stă în puterea noastră, a oamenilor, dar ruşinea de a figura într-o listă publică, a ticăloşiei ar putea căpăta valoare de îndreptar.

I. Nec. 24 - octombrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...