http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 978 - 18.04.2024

greva-functionari-publici-800x445greva-generala-functionarii-publici-au-anuntat-proteste-in-toata-tara-145515Dacă e marţi, toată suflarea funcţionarilor publici intră în grevă generală, pe timp de o zi, în semn de protest faţă de salariile insuficiente şi neacordarea altor drepturi salariale. În aceeaşi zi de marţi, oricât de aprisă e pofta după proteste a funcţionarilor, liderii de sindicat spun un hotărât NU. La Primăria Galaţi o fi solidaritate şi protest, dar altădată. Acum, contează slugărnicia faţă de partid şi faţă de Noul Şef-Primarul. Deci, în Primăria Galaţi în ziua de protest vor funcţiona fără probleme toate serviciile. Şi acum, ca şi altădată, pe vremea lui Moş Mitică, se ridica la lupta cea mare a sindicalismului de partid liderul de sindicat din Primărie, Adriana Enache. Ca să nu existe defecţiuni, a dat Comunicat. Cică, „pentru a nu crea neplăceri cetăţenilor Galaţiului”, funcţionarii gălăţeni nu-şi vor întrerupe activitatea, chiar dacă sunt solidari cu colegii lor din restul ţării care fac grevă. Şi apoi, e tradiţie de neimplicare-nici marţea trecută n-a fost picior de funcţionar de la Primăria Galaţi pe baricadele grevei de avertisment, organizată în restul ţării. Angajaţii din primării şi consilii judeţene se consideră discriminaţi în raport cu cei din administraţia centrală, pentru că au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%. Pentru această subdezvoltare şi dispreţuirea ca de la Centru la provincie, pentru care tot mai mulţi urăsc Bucureştiul, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunţa că angajaţii din administraţia publică locală vor intra în grevă generală – întâi timp de o oră, apoi pe termen nelimitat, dacă revendicările lor nu sunt soluţionate.

Dacă e să dumirim cititorul despre aceste prefăcătorii sindicale

amintim şi de alte maniere scârboase cu lideri de Sindicatul Independent de Primăria Galaţi. Cam prin 13 august 2010, 100 de angajaţi au fost şantajaţi ca să demisioneze din sindicatul Gurzu: „Ori plecaţi din sindicat, ori plecaţi din Primărie” . Era urmarea epocalelor dezvăluiri scurse către presă (scurgere selectivă, că doar nu trebuie toate părţile presei să sune goarna deodată, ce dracu!), despre stimulentele şi primele nesimţite, încasate în perioada 2006-2008, de către directorii şi şefii de serviciu din Primăria Galaţi. Se făcea că nici nu s-a stins ecoul pumnului trântit de moş Nicolae în masa teribilului luptător pentru dreptate, adevăr, anticorupţie şi anticlientelism de partid Gurzu (cu soţie procuror cu apartament de la stat), că vreo 100 de membri ai Sindicatului Funcţionarilor Publici din Aparatul Propriu al Primăriei (peste care şefea Marcel Gurzu) şi-au depus şi ei demisiile. Inadmisibil, imposibil, inevitabil şi irefutabil, celor 100 de luptători li s-a fâsâit pofta de sindicalism şi s-au lăsat pe vatră, înainte de a se vârî în lupta cea mare cu moş hopa Mitică Nicolae. Trebuie amintit şi de contribuţiile penale ale altui lider celebru-Silviu Vlasie. Acesta a condus cândva spre înalte culmi de perversiuni administrative şi morale Sindicatul Funcţionarilor Cuminţiţi, preluat la comandă de numita Adriana Enache, director adjunct al Direcţiei de Fiscalitate, şi cenzurat fiscal de cenzorul activist PCR Iulian Lungu-şeful Corpului de Control al Primarului. La luptă tovarăşi! Credem că este timpul ca destinele sindicatului să fie prelute de tovarăşul utecist de încredere Costică Voicu. La loc comanda, tov. Costică este ocupat cu ţinerea Parcului industrial la cota „zero investitori”.

Silviu VASILACHE 15 - iulie - 2016

One Response so far.

  1. stanciu anton spune:

    hai la lupta cea mare sa-i bagam in cofa tare pe-al de nimeni nea cutare…
    cetatene din galati ai tot dreptul sa votezi trei chitici si doi carnati u cumva sa ii deochi dar mai uita-te la ochi n

Lasa un raspuns la stanciu anton


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Europarlamentarii ro

Pe 10 aprilie s-a votat in PE legea legată de ...

CJG - Fotea dă vapo

Da, mă, dacă nu poți „inagaura” hobanate și miniautostrăzi gen ...

Artă cu sânge proa

Un album fotografic care documenteaza vernisajul unei expozitii de arta ...

STOP MIZERIEI MORALE

Așa nu se poate merge mai departe. Ar fi împotriva ...

JOC ȘI CULOARE, SĂ

„Să iei hotărâri e ceva ce seamănă cu sportul: ai ...