logoImpact EST nr. 840 - 30.09.2020

Am scris de ne doare burta în legătura cu echipa de fotbal Oţelul. Cine?, cum?, de ce?… încât aproape că ne este silă să mai reluăm subiectul. Numai că, zilele trecute, ne-a parvenit şi nouă comunicatul fanilor cu privire la organizarea unor demonstraţii, marşuri, mitinguri ori proteste, îndreptate în primul rând împotriva lui Adamescu, proprietarul cu acte al clubului. Stăm şi ne întrebăm cât de proşti pot fi concetăţenii ăştia ai noştri, câtă manipulare, câtă credulitate, ca să strige împotriva patronului de aiurea şi fără ecou, singurul efect fiind doar acela de deturnare a atenţiei de la cei vinovaţi în realitate, sau mai bine zis de la cel mai vinovat. Există şi se practicăm iată, o adevărată artă în a implementa „maselor” ideea vinovatului “de departe”, pentru a proteja, a pune în umbră şi apoi a-l uita pe adevăratul călău al Oţelului. Da, oameni buni, artă care se învaţă în şcolile înalte, care se practică de către forţe absconse sau de grupările de elită ale celor cu ochi albaştri.

Noi venim acum şi vă aducem dovada teoriei noastre de sifonare a celor 19 milioane de euroi, de stoarcere a Oţelului ca pe o cârpă devenind în final o zdreanţă, spre disperarea populimii Republicuţei.

Avem confirmarea a două persoane onorabile care au fost prezente, plus un salariat, că vânzarea şi aranjarea echipei Oţelul a avut loc ca etapă finală a discuţiilor la stabilimentul MONARH de pe strada Domnească, la o anumită perioadă după alegerile locale. Surpriza imensă, însă, este cine a participat la „masă”, la discuţii, la împărţirea caşcavalului, la modalitatea de şmenuire şi acoperire inteligentă „de gulere albe” a întregii afaceri, de la cucerirea campionatului şi până la finalizarea participării oţelarilor în Champions League.

Păi, cică, indivizii, branduiţi la costume Armani şi cu ochelari de culoare neagră ar fi fost: Marius Stan, Adamescu şi să nu cădeţi pe spate, însuşi domnul Hrebenciuc.

Ei, ce spuneţi? Tare, nu?! Vă daţi seama ce încrengături, ce influenţe, ce umbrelă, la tot aranjamentul de rigoare. Dacă la toate acestea adăugăm că, în acelaşi timp, şi mai apoi, au început implantările „străinilor” în Primăria Galaţi, în frunte cu „copchilul de suflet” al lui HREBE, în persoana city managerului, ne apucă în mod obligatoriu FANTACSIA.

Acum noi nu vrem să vă fim adepţii teoriei conspiraţiei, dar parcă prea se leagă toate într-un fel, inclusiv atitudinea je m’en fichistă, de sictir a lui Stan faţă de Nica, Dobre şi oricare altcineva cu oarece funcţie în Republicuţă.

Măi, mulţilor iubitori de fotbal, ce vă mai trebuie să vă dumiriţi de mizeria, corupţia şi bagabonţeala din fotbalul românesc, după desele şi nenumăratele scandaluri de tot felul din „Liga lui Mitică”.

Nu mai ieşiţi, bre, în stradă de pomană, iar dacă tot o faceţi, strigaţi din toţi bojocii împotriva adevăraţilor vinovaţi, nu a „instrumentului” Adamescu, ce a acţionat la ordin şi care ar trebui să ne dea echipa înapoi aşa cum a luat-o. Adică fără Marius, „omul negru”, care ne-a tras-o şi cu fotbalul şi cu Primăria.

Mama ei de viaţă! Că tare proşti mai suntem şi mioritici. Ne merităm soarta şi nu procedăm precum oricare alt popor european (vezi grecii, bulgarii, francezii etc.) ieşind în stradă cu mic, cu mare, încercând să scăpăm de toate leprele politice şi celelalte jigodii. 

Observator 5 - iulie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...