logoImpact EST nr. 840 - 26.09.2020

Printre politrucii care s-au infiltrat în politică pentru a-şi dovedi geniul în afacerile care au început brusc să capete peste şapte, opt cifre şi care până atunci aveau profit anual cât leafa pe o lună ca parlamentar, pe care îi va lovi TAIFUNUL CENTRAL, care va fi DIRIJAT peste Republicuţa Galaţi, după 15-20 ianuarie încolo, se numără şi fostul pedelist, care a cotizat şi la PMP, Mircea-Nicu Toader. Lovitura va fi atât de năprasnică şi definitivă, încât vor fi aruncate în aer TVA-uri de peste 10 milioane de euro, vile, terenuri, case avocaţiale, silozuri de cereale, porturi, agroporturi, exporturi fictive de grâne, precum şi tot felul de TRANS, nu doar Europe! Culmea este că vor apărea şi listele de inventar cu sacii cu bani pe care îi gestiona femeia de serviciu de la sediul pedele Galaţi şi şoferul diurn şi nocturn al fostului lider politic. Iar în campaniile electorale din ultimii 12 ani, cât Tata Mare a fost Preşedintele României, coada de investitori era cât lungimea Străzii Universităţii, dintre Bălcescu şi Domnească. Nu vor fi lăsate deoparte nici cantităţile uriaşe de cereale achiziţionate de la fermieri, fără borderou şi, uneori, cu plata…în ceruri!

Da, bricul … Mircea…T va redeveni ibricul Nicu! Căci se anunţă schimbare majoră la vârful suprem al Justiţiei. Şi toate acestea în strânsă legătură cu uraganul care vine asupra nelegiuirilor şi nelegiuiţilor din neatinsa Republicuţă Galaţi. Vă voi vedea atunci pe toţi tupeiştii, traficanţi de lege şi legalitate care sălăşluiţi în palatul de pe Brăilei. Principiul Dominoului va fi declanşat cel mai târziu în februarie. Aveţi timp să fugiţi, căci nu ne interesează să staţi în puşcărie pe bani publici, ci să înapoiaţi tot ce aţi luat prin fărădelege din bugetul de stat, adică de la noi toţi.

În prima ediţie din 2016, care va apărea joi, 7 ianuarie, vom continua dezvăluirile despre ce mai vizează URAGANUL central. După lovitura supremă de la supremă, aici vor cădea toate piesele din sistem, prin care sunt acoperite, şi nu DESCOPERITE, crimele prin traficul de carne vie, droguri, prostituţie în tot spaţiul Uniunii Europene şi veţi afla cine este în spatele acestor interlopi şi, mai ales, cine îi apără în instanţă şi care sunt, cu aleatorie preponderenţă, aceste instanţe!

GECO 27 - decembrie - 2015

One Response so far.

  1. je spune:

    dupa tupeul afisat la tv nu prea cred, curva asta masculina are destule proptele sa tergiverseze tot, sa vedem a zis orbul!

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...