logoImpact EST nr. 843 - 22.10.2020

Nu e nostim? Să ceri justiţiei de cumetrie să te absolve de bătaia de joc şi de dispreţul administrativ. Statul cică ocroteşte familia şi copii, dar în cazul de faţă îi batjocoreşte şi îi hărţuieşte la extrem. Titinel Fotache nu are salariu, nu are ajutor social, are doi gemeni, trei la şcoală, şapte guri de hrănit, munceşte cu ziua prin piaţă, sapă în pământ pentru fier, soţia a fost ejectată de la LBR, dar Primarul nu are timp de el, nu ţine audienţe, că are urechi prea fine pentru balamuc. Să-i facem totuşi balamuc, că sunt condiţii, chiar dacă epoca de golăneli şi scleroze a lui Mitică s-a dus demult.

Casa familiei Fotache nu apare pe rolul fiscal al Primăriei, dar terenul figurează ca teren închiriat pentru grădinărit

Deşi documentele cerute de funcţionarii Primăriei vizau o concesionare pentru construire locuinţă. Grădinăritul pe terenul din jurul casei este însă imposibil, deoarece este plin de pietre şi deşeuri metalice si chimice de la activităţile industriale din zonă. Pentru a forţa administraţia locală să clarifice ambiguităţile din dosarul de concesiune, pe 15 ianuarie Titinel Fotache şi familia s-a judecat cu Primăria Stan. Acum instanţa e în pronunţare, iar funcţionărimea e în trepidare.

Ultima speranţă a familiei cu cinci copii stă acum doar în instanţă şi în Dumnezeu

În situaţia de acum, Titinel Fotache nu poate nici avansa, dar nici nu poate ceda. Primăria nu-l ajută să-şi limpezească situaţia juridică încurcată tot de alde Burtea şi cetele lui de sinecurişti din Primărie, dar nu uită să ceară impozit pe Dacia pe care a vândut-o de câţiva ani, ca să plătească instalaţia de electricitate. A vândut-o fără acte de vânzare cumpărare, la categoria pleaşcă, pe te miri ce şi mai nimic, ca să poată să aibă şi familia lui cu cinci copii lumină. Se grăbea, era termen limită de instalare fixat de Electrica. Electrica cere din şase în şase luni taxă de contract provizoriu, cu ameninţarea că fără legalitate nu dă curent. Deci, Titinel Fotache s-a pomenit şi fără maşină, şi cu impozitul în braţe: ai, n-ai, dai! Şi pentru că n-are de unde da, pentru un milion şi jumătate, îmbuibaţii de la Primărie au luat alocaţia de la gura copiilor.

La atâta bătaie de joc, să nu te apuce disperarea?

 

Pe noi ne apucă scârba numai scriind despre atâta nemernicie şi cocleală strânsă între pereţii de la Grand Hotel de Primăria Stan. Se vorbeşte de ceva timp de o concesiune, prin analiză în CL, dar la o dată incertă. Cosca spune: La ce vă trebuie acte? Aţi pomenit o întrebare mai imbecilă la un viceprimar cam îmbuibat de atâta administrare în doru lelii şi în dispreţul contribuabilului? Păi, ştiţi, un copil are 14 ani, îi trebuie buletin…Burtea, director la Concesionări: Nu v-am zis că nu se poate!? Poliţia: Dl Burtea nu mai era director când aţi cerut dv să vă rezolve! O fi el derbedeu, dar nu recunoaşte! E penal, l-ai prins că ţi-a dat titlu de grădină, cu casă pe el, dar…Hai, salut!

Silviu VASILACHE 24 - ianuarie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...