logoImpact EST nr. 845 - 30.10.2020

silviu bacalum-in-PrimarieSilviu Bacallum, fostul om de încredere al deputatului Victor Paul Dobre, şi care a trecut în tabăra primarului Marius Stan în urmă cu 2 ani odată cu alegerile locale, a fost evaluat într-un mod original de edilul şef al urbei. Deşi Marius Stan promitea acum o lună de zile că va analiza activitatea unor directori din Primărie de care nu ar fi mulţumit, pe listă aflându-se şi numele directorului general al Serviciilor Publice din cadrul Primăriei Galaţi, Silviu Bacallum, omul de încredere al primarului a scăpat de pericolul de a rămâne fără un loc de şef. Astfel, după ce şi-a anunţat intenţia de a –şi da demisia din PNL Galaţi, unde figura pe lista de consilieri locali supleanţi ai acestui partid, Bacallum a fost răsplătit într-un mod original de primar pentru faptul că îi este credincios deoarece nu se poate spune că ar fi avut rezultate spectaculoase în funcţia deţinută în cadrul Primăriei. Astfel, Silviu Bacallum, fost liberal şi fostul om de încredere al lui Victor Paul Dobre, a fost numit director executiv al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei Galaţi, post care era vacant deşi s-au organizat în ultimele luni concursuri pentru ocuparea lui, dispoziţia emisă de primarul Stan în acest sens fiind dată la solicitarea lui Bacallum care a cerut să fie transferat în postul respectiv. Sperăm ca în noua funcţie Silviu Bacallum să aibă rezultate mai bune decât cele care le-a avut în fosta funcţie, unde nu a reuşit nici măcar să schimbe site-ul Primăriei, care este departe de a arăta corespunzător.

Cristina Şerban 1 - noiembrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Directoareasa DSP Ga

Medicul Liliana Moise a fost repusă, în luna iulie, 2020, ...

Directorul Oprea de

De fapt, la sacul cu care va încasa pensia specială, ...

Hahui e pe făraş,

În sfârşit, re-Primarul Ionuţ-Florin Pucheanu şi aparatul politic din spatele ...