logoImpact EST nr. 787 - 15.09.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Galaţii, fruntaşi la incapacitate de plată

Carevasăzică, restanţele la credite au crescut de zeci de ori în unele judeţe. Şi, ce să vezi, Galaţii sunt pe primul loc, măi dragă ciuruiţi care sunteţi ciuruiţi. E o chestie care duce faima bezmetică a Galaţilor, de zonă grav defavorizată. Acum, iată-ne şi grav defavorizaţi la dat banii împrumutaţi înapoi. Ne-o spun bine documentaţi băieţii şi fetele de la e-context, aşa, de la obraz. Ne arată pe grafice şi tabele cum au evoluat restanţele la credit de la începutul crizei şi până în prezent. Mai precis, din octombrie 2008 (prima luna a crizei) şi până în iulie 2012 (de când sunt analizate cele mai recente date). Vedem că restanţele au crescut în fiecare judeţ în acest interval de aproape patru ani. Este vorba despre toate restanţele, la toate tipurile de credite, în toate valutele (toate au fost echivalate în lei). Datele au fost furnizate de către Banca Naţională a României (BNR). Suntem deci fruntaşi şi în incapacitate de plată. La nivelul întregii ţări, restanţele la credite au urcat de aproape 11 ori în iulie 2012, faţă de octombrie 2008. Astfel, în a zecea lună din 2008, restanţele românilor la credite se ridicau la aproape 2,5 miliarde de lei, pentru ca în luna iulie a acestui an, restanţele să totalizeze 26,79 miliarde de lei! De aproape 11 ori mai mult. Ei bine, în această disperare naţională, judeţul Galaţi este primul. Restanţele gălăţenilor au crescut de 28 (douazecişiopt, da!) de ori de la începutul crizei şi până în prezent. În a opta luna din 2008, gălăţenii aveau întarzieri la credite în valoare de 25,5 milioane de lei. În iulie 2012, gălăţenii aveau restanţe de 717 milioane de lei! Pe a doua pozitie vin sibienii, dar la o distanţă apreciabilă: restanţele sibienilor au crescut de 18,5 ori! Urmatoarele pozitii sunt ocupate de sătmareni şi ieşeni. La polul opus se află câteva judeţe din Oltenia! Iar în moneda unică, ar însemna 6,1 miliarde de euro! Aproape 4,5% din Produsul Intern Brut (PIB)!

 Stan, al doilea cel mai îndatorat primar

Şi, ca să fie încununarea supremă, să dăm şi clasamentul celor mai datori primari. Ei, aici nu suntem primii, dar un haios loc doi tot am prins. Da, stimaţi tovarăşi şi prieteni de strâns din dinţi, nu sunteţi singurei. Strânge din dinţi cu spor şi Primarul Marius Stan. Este al doilea cel mai îndatorat Primar, după cel din Giurgiu. Din cei 41 de primari generali, doar 24 au datorii, restul de 17 figurând cu zero lei la rubrica datorii. Dar cei care au datorii nu stau deloc rău! În total, datoriile celor 24 depăşesc 11 milioane de lei (peste 2,5 milioane de euro). Din aceştia, cel mai îndatorat primar este cel din Giurgiu, independentul Nicolae Barbu. Acesta este singurul independent care a învins un candidat social-liberal. Barbu datorează o suma de peste 700.000 de euro! El este urmat de Marius Stan, de Galaţi. Stan are o datorie de 275.000 de euro. Acum începe diferenţa, băi cetăţeni şi alţi naivi. În timp ce banii voştri sunt banii băncii, banii noştri sunt la bugetul din pixul lui Stan. Tocmai aţi fost ciuruiţi de 500 000 de euro, cică ca (excelentă cacofonie) să vă scălâmbăiaţi bine la Serbările Galaţilor. Se cheamă că datornicul Stan a rambursat prima tranşă cu parandărătul recuperat din (dez)organizarea Serbărilor? Aşteptăm următoarea conferinţă de presă a primarului Stan sau un nou expozeu de la e-context. Hm!

Silviu VASILACHE 7 - decembrie - 2012

Lasa un raspuns


E. Ciorici s-a înv

După vreo trei-patru rocade cu Silviu Pripoaie, tizul meu, Eugen ...

Șeful Poliției, Do

Chiar că nu mai ştim cine pe cine şi cine ...

Inculpatul vameş Bu

Parcă scriem pe garduri, pe ziduri, ca pe insula vremelnică ...

10 septembrie 2019 -

Sursa foto: Arhiva Bibliotecii „V.A. Urechia”