logoImpact EST nr. 850 - 01.12.2020
logo

logo

Citeam mai zilele trecute despre „Faleza teilor uscaţi”, legat de cauzele pentru care sute de copaci de pe cele trei niveluri ale splendidei noastre Faleze au murit pur şi simplu, rămânând uscaţi în bătaia soarelui sau a vântului, precum nişte monumente triste ale indiferenţei şi prostiei autorităţilor locale. Da, a celor de la Primărie, a celor de la ADP, incompetenţi şi nepăsători, jemanfişişti, plătiţi gras din banul contribuabilului. Galaţiul nostru dintotdeauna, de sute de ani, a fost cunoscut şi sub numele de „oraşul teilor”, aceasta dând o notă de raritate, de invidualizare a peisajului oraşului în comparaţie cu alte localităţi. Atâta amar de vreme, o istorie legată şi împletită a locuitorilor cu teii cei frumoşi şi parfumaţi cărora le-au fost închinate poezii şi melodii de neuitat, a fost pusă la pământ şi distrusă, iată, de câţiva netrebnici pe mâna cărora a încăput municipiul Galaţi. Aceşti indivizi, repetăm, proşti dar îngâmfaţi, mediocri profesional, ajunşi pe funcţii politice prin pupincurism, care au o duşmănie nemaivăzută împotriva copacilor şi pomilor din oraşul nostru, au distrus şi cu largul concurs al Agenţiei de Mediu, de-a lungul timpului, sute, mii de copaci, vitali pentru aerul pe care îl respirăm, cât şi pentru peisajul urbanistic al oraşului. Reamintim aici, dezastrul produs prin tăierea barbară (chipurile toaletare) a teilor ce străjuiau Bulevardul Coşbuc, strada Domnească, jaful grotesc produs prin tăierea şi scoaterea rădăcinilor teilor falnici şi seculari de pe strada Mihai Bravu, prăpădul realizat în Parcul Eminescu, Parcul de la Spicu’ sau cel din spatele colegiului „Costache Negri” şi putem continua. Ceea ce se întâmplă pe Faleză este de fapt continuarea dezastrului instituit de edilii oraşului şi cozile lor de topor, toţi, repetăm, aparţinători ai aceleiaşi găşti politice, ce nu au nimic în comun cu oraşul şi locuitorii săi decât în măsura unor lefuri babane şi a parandărătului pentru orice mişcă.
La sesizarea cetăţenilor, a unor organizaţii civice, a ăstora „Cu oraşul meu” care mai mult fac jocuri de glezne decât treabă, a unora care au ajuns şi în Consiliul Local la alegerile recente (abia aşteptăm să vedem ce vor face), cică Primăria ar fi comandat şi realizat nişte studii pentru a vedea de ce s-au uscat arborii. Concluziile „ştiinţifice” de necontestat arată în principiu că teii de pe Faleză s-au uscat în proporţie de 70% pe un aliniament de trei km, plus cei număraţi pe treapta unu, cea de pe marginea Dunării, plus de pe treapta a treia, cea de la biserica Precista şi până la Parcul Dendrologic din cauza lipsei de apă. Da! Clar şi precis, LIPSĂ DE APĂ. Adică nu a plouat, iar seceta a accentuat oricum lipsa apei deoarece aceştia sunt amplasaţi într-o zonă înaltă cu stratul freatic adânc, plus asfaltul şi betoanele care îi înconjoară şi sufocă prin faptul că apa de ploaie e „spălată” şi nu pătrunde-n sol. Şi atunci ne întoarcem şi spunem: INCOMPETENŢĂ, PROSTIE CRASĂ, NEGLIJENŢĂ, mama voastră de autorităţi blege şi de tot râsul. Păi, măi bagabonzilor, voi ştiţi că pe malul Falezei de pe Bulevardul Marii Uniri exista de pe vremea lui Ceaşcă o conductă prin care circula apa pentru udat şi care acum 15-20 de ani a fost dezmembrată şi furată bucată cu bucată, valorificată la fier vechi, sub nasul poliţiştilor chiori, puturoşi, burtoşi şi al politicienilor, aceeaşi gaşcă perpetuată de treizeci de ani la putere. Comuniştii aceia sau ce erau ei, noi spunem oameni gospodari care au clădit ceva în oraşul acesta, nu ca voi, nimic, doar acolo nişte cârpeli, au gândit şi ştiau de lipsa apei, de stratul freatic, de necesitatea de a uda arborii. Voi ce aţi făcut din acest punct de vedere, panaramelor?! De ce nu aţi udat zilnic sau săptămânal cu cisternele toţi copacii din zonă? De ce nu aţi procedat, cum s-a procedat în marile oraşe, acolo unde arborii parcă ies din asfalt, având doi metri pătraţi sau chiar mai puţin de spaţiu verde lăsat doar pentru udat. Să spună un singur cetăţean al oraşului, că noi nu am văzut niciodată anul acesta pe Faleză, vreo cisternă cu apă care să ude teii. Acum, de idioţi ce sunteţi, de iresponsabili, veniţi să ştergeţi identitatea oraşului, cea cu „oraşul teilor”, inclusiv de pe arterele principale ale oraşului, alegând calea comodă, a săracilor la buzunare, dar şi la minte: „se impune înlocuirea lor cu specii mai rezistente, precum arţar, platan, paltin, frasin sau cu specii de arbuşti ornamentali.” Zău? Noi o să ţipăm cât ne ţin bojocii, că aşa ceva să plantaţi în alte zone ale oraşului, la voi acasă, dar pe arterele principale, Faleza Dunării, Domnească, Cuza, Mihai Bravu, Brăilei, Coşbuc, Traian, în parcurile mari ale oraşului, vrem teii „oraşului cu tei”, al înaintaşilor noştri, al noştru, al copiilor şi urmaşilor lor. Faceţi din ADP o unitate de profesionişti de elită, cu oameni gospodari şi dragoste de oraş, cu o conducere nepolitizată şi împănată cu politruci, o instituţie fără sinecurişti, fără beizadele, fără cumetrii, ca şi cum ar fi de drept privat şi nu de STAT.

Observator 20 - noiembrie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Lungul drum al Româ

Mulţi români uită că aderarea în 2007 la Uniunea Europeană ...

Ambasadorul SUA la B

Un colaborator din SUA al Impact-est, gălăţean get-beget la origine, ...

Situaţia sectorului

Ministrul Adrian Oroş a participat la şedinţa de lucru organizată ...