logoImpact EST nr. 840 - 30.09.2020

Pamflet

 

enache mioaraVa să zică posturile de inspectori generali de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, nu au fost ocupate. Candidaţii, Enache Miorica (foto) şi Bulai Diamantina au „picat” examenul de la M.E.C.T cu succes. Mai la „testul de cunoştinţe”, mai la „grile-absurde”, mai la „inter deja vieu”. Care, în culisele ocupării acestor „funcţii publice”,se numesc „algoritm al puterii politice” şi „a cui rudă parlamentară” eşti. Ca sa mă opresc, concret, numai la postul ocupat de la Casa Corpului Didactic Galati, de către un nepot al unui „chirurg”,ce-i drept bun la tăiat cangrene neoptimiste, liberale-nedobrii deni.

Credinţa noastră cum că aceste funcţii trebuie ocupate de oameni reprezentativi profesional şi etic, este perimată.

Iată cum ”generali” sunt/ ajung nevestele sponsorilor de partid, chiar de anchetăm, de ochii lumii, această „delincvenţă”, prin poliţia politică băsistă D.N.A.

Precum şi „subgeneralele”, psiholoage ale tineretului (fost comunist) liberal,nepoate ale ştăbimii comuniste, de la fostul S.N.G., dobrist-păcurăriste.

Să „dai” o „comunitate intelectuală” pe mâna unor astfel de „indivizi (a)mirositori de oportunism politic”, purtători de melene totalitare, a devenit o „deprindere rentabilă”a politicianismului de baltă, românesc.

De altminteri, conştiinţa existenţei acestor „fapte” a ajuns o „teribilă ocupaţie prezidenţială”, Doamne, ce preşedinţi avem!, aceea de a „interzice” să-ţi promovezi rudele ca „boss ori sub-boss”, în „boscheţi parlamentar-ministeriali”,cotrocenişti, primăverişti.

Vasăzică ne-a năpădit spiritul „suprem” de justiţie,dictatorial,când în jurul nostru colcăie penalismul şi înşelătoria, interesul şi mitocănia metodic „răspândite”, ”pas cu pas” proliferate.

Ţara seamănă cu oamenii ei politici. Sărăcia zdruncină încrederea săracului în democraţie -în puterea poporului, în „libertăţile jafului” proprietăţilor sale obşteşti, în „dreptul natural la viaţă fericită”.

Şi învăţământul s-a prăbuşit sub această stare de jaf, de confuzie liberală, libertinală.

La ”concursul de ocupare a funcţiilor de inspectori şcolari”, notele, la testul grilă, de cunoştinţe metodico-didactice-manageriale, sunt jalnice. Dovadă că „autoritatea Inspectoratului Şcolar, centralizată, totalitaristă”, care prigoneşte profesorii mai tineri ori mai bătrâni, cu „mişcări de catedre măsluite (care apar primăvara şi dispar toamna), şpăguite periodic: inspectate, preinspectate, portofoliate şi grilate abuziv şi grosolan, această autoritate trebuie desfiinţată fiind de mult în afara „legii educaţiei”.

Nu-i posibil ca un inspector cu 20-25 ani vechime în învăţământ, titular la liceele bune ale oraşului, să obţină note sub nota 7 (şapte) la testul grilă, cât un (ne)definitivat la „titularizare”!

Şi ce nume,”purtătoare de cuvânt”: ”Crâng-de un an”şi „Sicriu erudit”; nota 6,5, respectiv, 5,25… Şase şi jumătate,cinci şi jumătate fără cinci, de-ţi vine să călătoreşti cu marfarul la Brouxeli, în nădragi şi în pixeli.

Va-să-zică!, mai dăm o dată concurs, încă o dată, până de căte ori vrea domnul ministru p.s.d.-ist şi clica lui guvernamentală.Nu vă bucuraţi! Şi aştia sunt foştii foştilor, fraţi cu ceilalţi de-şi zic „opozabili” lor, până mai ieri, ”uuuu sssss –liiişşşş-ti”.

Că tot nu au concurenţi, cei care au arătat odată că-s tămâie la citit. Cine să concureze incultura, impostura, autoritatea nedemocratică a unor clici criminale?

Directorii de şcoli, favoriţii acestor clici, divid cancelariile, prigonesc ”lucrul bine făcut” al puţinilor curajoşi în săvârşirea actului educaţional nelibertin, temeinic şi trudnic, cerut de „efortul intelectual” al învăţării.

În şcoli nu se învaţă. Elevii nu vor să înveţe. Cum să înveţi, când ţi se permite să nu înveţi?

Ţi se permite să fii, ce principii educative?!, egal în drepturi cu „profu”.,cu mama,cu tata,cu Dumnezeu.

Despre îndatoriri, nici vorbă. Ori, a fi educat înseamnă să ai drepturi îndatoritoare, faţă de tine însuţi şi faţă de societate.

Va să zică! Colegiile României „produc bilingv”, ”trilingv” furtul de creier practicat de către occidentali.

Până când ambasadele altor ţări se vor amesteca în învăţarea limbii lor în şcolile româneşti? Ce-ar fi ca şi ambasadele noastre să-i înveţe pe cei din Oxford şi Paris limba daco-romană, aşa, de dragul unei istorii mai adânci în timp decât istoria lor.

Vasăzică!, nu-i posibil. Decât dacă ne vom înălţa propria noastră limbă la rang de teofanie în şcoala românească, alta decât cea de azi.

Răzeşul din Todireşti 7 - iunie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...