logoImpact EST nr. 899 - 21.01.2022

Noroc că am privit în stânga, am făcut la timp doi paşi, lateral. Îl aşteptam pe 28, pe Siderurgiştilor, când un microbuz negru, Mercedes, a-ncălecat bordura şi s-a lăţit exact pe trotuarul unde ar fi trebuit să aştepte pasagerii Transurb-ului.
Şoferul a coborât, a privit iute strada şi-a pornit-o de-a curmezişul carosabilului – în linie dreaptă către sucursala Băncii Transilvania, vizavi de staţie. A-ncălecat hotărât gardul metalic, despărţitor al sensurilor arterei şi s-a-nfipt în bancomat.
Două piţi de cartier se hlizeau aprobator, din maşină, întoarse ca floarea-soarelui pe-ntuneric către nenea care-o tăiase spre lumina bancomatului.
În fine, ăla face cursa de-ntoarcere, în acelaşi fel, către maşină, spre bucuria damelor în aşteptare. Încalecă iar gardul metalic, cu tufla de bancnote în mână, la vedere. Exact când era încălecat pe gard, o maşină a Poliţiei locale trece pe lângă el. Poliţienii dau din faruri, o dată, trec netulburaţi mai departe şi nenea le face un semn amical cu mâna liberă, îşi continuă traversarea şi urcă în dubiţă.
La cateva minute după prietenul caşcheţilor a mai eliberat ceva din zona de aşteptare-n staţie şi suv-ul BMW negru, cu numere roşii, parcat la mişto încă dinaintea dubei Mercedes.
Faza asta a avut loc pe la ora 17:40, pe 14 decembrie. Numărul microbuzului negru, Mercedes, este GL-10-UFV. Dau şi aceste detalii nu fiindcă aştept vreo reacţie a miliţiştilor, ci ca să nu creadă cititorii că e-o poveste inventată.

(D.M.) 21 - decembrie - 2018

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Dan Dobrea şi-a cun

Frumoasa şi distinsa co-fondatoare a restaurantului THE LIVINGROOM din Galaţi, ...

A venit vremea ţapi

O spun cu părere de rău, dar a venit vremea ...

Un interviu CUTREMUR

Ioan Sabău Pop, Prof. Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş, ...

Scrisoare deschisă

Confederaţiile patronale şi confederaţiile sindicale representative semnatare îşi exprimă îngrijorarea ...

Eficienţă şi efic

Municipiul Galați, în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție/Unitatea de implementare ...