logoImpact EST nr. 839 - 24.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

Opinie a Ambasadorului SUA în România, Adrian Zuckerman

10 septembrie 2020

Huawei şi Ambasada Chinei continuă să încerce să inducă în eroare poporul român. Pretinsele clarificări ale poziţiei Huawei distribuite de ambasadă, de diverşi autori cu trecut controversat şi de platforme de dezinformare ruseşti sunt în mod evident false şi nefolositoare. Comuniştii chinezi dispreţuiesc libertatea, statul de drept, drepturile omului şi adevărul. Huawei şi şefii săi comunişti chinezi din Beijing sunt maeştri în intimidare, în trafic de influenţă şi în încercarea de a-i împiedica pe românii cinstiţi să cunoască adevărul.
Huawei a fost pus sub acuzare din cauza practicii sale de a folosi frauda şi înşelăciunea pentru a fura secrete comerciale. Potrivit unui comunicat al Departamentului Justiţiei din 13 februarie 2019:
Acuzaţii includ Huawei şi patru filiale oficiale şi neoficiale – Huawei Device Co. Ltd. (Huawei Device), Huawei Device USA Inc. (Huawei SUA), Futurewei Technologies Inc. (Futurewei) şi Skycom Tech Co. Ltd. (Skycom) – precum şi directorul financiar al Huawei, Wanzhou Meng (Meng) …
După cum a fost dezvăluit de ancheta independentă a guvernului şi prin examinarea dosarelor instanţelor judecătoreşti, noile acuzaţii în acest caz se referă la presupusele eforturi de zeci de ani ale Huawei şi ale mai multor filiale ale sale, atât în ??SUA, cât şi în Republica Populară Chineză, de a-şi însuşi în mod fraudulos proprietatea intelectuală, inclusiv de la şase companii de tehnologie din SUA, pentru a dezvolta şi de a opera afacerea Huawei. Proprietatea intelectuală însuşită a inclus informaţii comerciale secrete şi lucrări protejate prin drepturi de autor, cum ar fi codul sursă al software-ului şi manualele de utilizare pentru routerele de internet, tehnologia de transmitere a semnalului şi cea de testare a roboţilor. Huawei, Huawei SUA şi Futurewei au fost de acord să reinvestească veniturile acestei presupuse înşelătorii în afacerea mondială a Huawei, inclusiv în Statele Unite.
Mijloacele şi metodele presupusei înşelătorii au inclus încheierea de contracte de confidenţialitate cu deţinătorii de drept ai proprietăţii intelectuale şi apoi încălcarea termenilor acordurilor prin însuşirea frauduloasă a proprietăţii intelectuale în folosul comercial propriu al inculpaţilor. De asemenea, a inclus recrutarea şi coordonarea angajaţilor altor companii pentru a-şi însuşi în mod fraudulos proprietatea intelectuală a foştilor angajatori. A inclus şi utilizarea de intermediari, cum ar fi profesorii care lucrează la institute de cercetare, pentru a obţine tehnica şi a o furniza inculpaţilor. Ca parte a acestei scheme, Huawei ar fi lansat o strategie instituind un program de bonusuri pentru a recompensa financiar angajaţii care au obţinut informaţii confidenţiale valoroase de la concurenţi.
Eforturile Huawei de a fura secrete comerciale şi alte tehnologii complexe din SUA au avut succes. Prin metodele de înşelăciune descrise mai sus, inculpaţii au obţinut proprietate intelectuală care nu este publică, referitoare la codul sursă al software-ului routerului de internet, tehnologia de transmitere a semnalului şi robotică. Prin furtul de tehnologie şi proprietate intelectuală, Huawei a reuşit să-şi reducă drastic costurile de cercetare şi dezvoltare şi întârzierile asociate, oferind companiei un avantaj competitiv semnificativ şi incorect.
Atunci când s-au confruntat cu dovezi ale infracţiunilor, inculpaţii ar fi făcut în mod repetat declaraţii false în faţa oficialilor americani, inclusiv a agenţilor FBI şi a reprezentanţilor Comisiei pentru servicii secrete a Camerei Reprezentanţilor, în legătură cu eforturile lor de a-şi însuşi fraudulos secrete comerciale. În mod similar, inculpaţii au adoptat un comportament obstructiv pentru a reduce la minimum riscul de apariţie a litigiilor şi de anchetare, inclusiv ancheta care a dus la urmărirea penală.
Noul rechizitoriu include, de asemenea, noi acuzaţii la adresa Huawei şi a filialelor sale, privind implicarea în proiecte de business şi tehnologie în ţări supuse sancţiunilor SUA, UE sau ONU, cum ar fi Iranul sau Coreea de Nord, ca şi eforturile companiei de a ascunde scopul acelei implicări. Activităţile inculpaţilor, care au inclus aranjamente pentru expedierea bunurilor şi serviciilor Huawei către utilizatori din ţările sancţionate, erau de obicei desfăşurate prin intermediul filialelor locale din acele state. O dovadă că desfăşurarea acelor afaceri în zone supuse sancţiunilor reprezenta un subiect sensibil este şi faptul că documente interne, care ar aparţine companiei Huawei, se refereau la astfel de destinaţii cu nume de cod. De exemplu, codul ”A2” se referea la Iran, iar ”A9” se referea la Coreea de Nord.
Angajaţii Huawei, de asemenea, ar fi minţit despre legătura companiei Huawei cu Skycom, susţinând în mod fals că nu ar fi vorba despre o filială a Huawei. Compania a mai susţinut că Huawei avea doar operaţiuni limitate în Iran şi că nu ar fi încălcat legislaţia SUA sau alte legi ori reglementări referitoare la Iran. În fapt, rechizitoriul arată că Skycom a fost filiala neoficială a Huawei care, printre alte servicii, a asistat Guvernul iranian în efectuarea supravegherii interne, inclusiv în timpul demonstraţiilor de la Teheran din 2009.
Este de neînţeles că un român poate pleda pentru Huawei sau pentru comuniştii chinezi. Este şi mai mult de neînţeles că unele publicaţii româneşti cedează atât de uşor puterii atotputernicului RON şi publică propagandă pentru aceste entităţi corupte şi pentru comunişti. Eram în Bucureşti în decembrie 2019; am stat în faţa Ministerului de Interne, am citit numele martirilor care şi-au pierdut viaţa acum 30 de ani în revoluţia împotriva comuniştilor. Nu vreau copiii români să fie nevoiţi să citească numele viitorilor patrioţi martiri, din cauza banilor primiţi de presa lacomă din partea unor actori comunişti chinezi fără scrupule, pentru a le publica propaganda. Comuniştii chinezi controlează mass-media şi presa din China şi vor să facă exact acelaşi lucru în România. Nu-i lăsaţi! Doar spuneţi NU!
Partidul Comunist Chinez monitorizează vieţilor tuturor cetăţenilor din China. Comuniştii chinezi îşi monitorizează poporul prin tehnologii diverse, inclusiv internetul, camere de supraveghere plasate prin toată ţara, telefoane şi alte echipamente. Companii precum Tencent, Dahua Technology, Hikvision, SenseTime, ByteDance, Megvii, Huawei şi ZTE au creat produse, hardware şi software, pentru a sprijini Guvernul comunist să implementeze legea securităţii internetului din China. Ca parte a proiectului Skynet, au fost amplasate peste 200 de milioane de camere TV cu circuit închis în China, doar anul trecut. La finalul acestui an, se preconizează că numărul va depăşi 600 de milioane.
Aplicaţiile pentru telefonul mobil sunt, de asemenea, folosite în China pentru a permite cetăţenilor să raporteze „comportamentul greşit” al prietenilor şi vecinilor lor! Comuniştii chinezi o numesc supraveghere socială. Nu acolo era şi România acum 30 de ani? Asta doriţi din nou? Mari colectări de date şi analize, recunoaştere facială şi monitorizarea reţelelor social media – da, nu este Huawei minunat? Monitorizarea internetului şi a social media de către Guvernul comunist central ar însemna întoarcerea „vremurilor bune” pentru România.
Huawei, companiile sale de tip shell, şi filialele lor ascunse sunt acum trase la răspundere pentru tiparul lor de criminalitate şi spionaj. Rămâne întrebarea cu privire la alte companii ale comuniştilor chinezi, care se comportă la fel. Angajaţii companiei Nuctech din Namibia au fost acuzaţi de mituirea sectorului public cu zeci de milioane. La începutul acestui an, Nuctech a mituit ofiţeri de poliţie de rang înalt din Taiwan. Din nou, vorbim de alte achiziţii publice şi de mai multe valize cu bani ai comuniştilor chinezi. Asta se întâmplă acum şi în România.
Preşedintele Trump, Secretarul Pompeo şi poporul american nu susţin opresorii comunişti, armatele lor şi statele lor care practică supravegherea. Dictatorii străini, care au lagăre de concentrare şi companii care fac afaceri cu Iranul şi Coreea de Nord, nu vor primi niciun fel de susţinere din partea Statelor Unite şi a aliaţilor lor. 5G este esenţial, dar nimic nu merită înţelegerea Faustiană. Există căi alternative sigure şi curate pentru 5G, cum sunt Nokia, Ericsson şi Samsung.
Tehnologiile avansate 5G în transporturi, apărare, energie, instituţii de aplicare a legii şi viaţa obişnuită de zi cu zi, vor aduce lumii noi oportunităţi. Putem construi o infrastructură sigură pentru o reţea curată 5G astăzi, pentru a modela lumea digitală de mâine. Însă, Huawei şi comuniştii chinezi vor să facă din România ţara supravegheată care era acum 30 de ani – exact aşa cum este China comunistă. Transmiteţi Beijingului un mesaj – statul supravegheat după modelul comunist nu mai există în România. Preşedintele Trump şi poporul american au avut curajul să spună „Nu”. Ştiu că bravul şi curajosul popor român va spune, de asemenea, „Nu”. Poporul român vrea democraţie, viaţă privată, decenţă şi stat de drept. Poporul român vrea să le obţină în mod CORECT şi de aceea Huawei este alegerea GREŞITĂ pentru România.

(R.I.) 11 - septembrie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...