logoImpact EST nr. 708 - 18.12.2017

Să începi şi să creşti o afacere în România este astăzi un act de curaj sau, poate, de nebunie. Ar fi mult mai simplu să stai, sau să te angajezi la stat, sau să fugi mâncând pământul, îngroşând rândurile celor patru milioane de refugiaţi economici din România.
A fi antreprenor în România e a naibii de complicat. Pe de-o parte, nu poţi să dormi nopţile de frica toanelor celor care au pixul în mână. Oare ce-or mai inventa dacă n-au de unde să mai acopere pomenile de la buget? Oare ce-au mai anunţat la TV, cu vocea gâtuită de emoţie, oameni care pretind că înţeleg nevoile antreprenorilor români, dar n-au fost niciodată în situaţia de a plăti salarii din munca lor? Oare câte piei să mai jupoaie de pe oamenii care vor doar să fie lăsaţi în pace în ţara asta?
Pe de altă parte, când să ai timp să te gândeşti la strategie, la produse, la nevoile clienţilor, dacă trăieşti mereu cu teama următorului control din partea unui stat hrăpăreţ şi încuiat, blocat în labirintul unei birocraţii aiuritoare? Un stat incompetent şi corupt, arogant ca un stăpân atotputernic, obişnuit să pocnească din bici şi să nu mişte nimeni în front, indiferent de cât de greşite ar fi ideile, măsurile şi birurile sale. „Cu ceva tot te prind, poţi să fii tu Dumnezeu” – e doar o replică a unui inspector, în timpul unui control de rutină. Se întâmplă în România anului 2017.
La începutul acestui an, cu doar câteva zile înainte de învestirea Guvernului, preşedintele PSD Liviu Dragnea anunţa că „relaţia dintre stat si oamenii de afaceri trebuie schimbată complet” în aşa fel încât „statul sa nu mai fie agresiv cu firmele”. Cu acel prilej, domnul Dragnea s-a întrebat totodată, în condiţiile în care „partea covârşitoare din venituri este făcută de oamenii de afaceri”, dacă „trebuie să avem un stat care să-i pedepsească, să le închidă firmele, sa-i trimită în puşcărie.” Sunt acestea simptomele unei duble personalităţi, sau doar vorbe goale pentru adormirea celor care, poate, susţinuseră PSD-ul la recentele alegeri, vrăjiţi de promisiunile programului de guvernare? Probabil la îndemnul consultanţilor plătiţi cu bani grei, Daddy & echipa şi-au dat seama că fără a face cu ochiul oamenilor din mediul privat n-au cum să câştige alegerile. Oricum, a promite chiar nu costă nimic în România.
Pe parcursul ultimului an, antreprenorii români au dus-o tot mai greu. Nu că le-a fost mai simplu înainte. Există un indice calculat anual de Banca Mondială şi se numeşte ease of doing business. Anumite ţări (de ex., Georgia, Estonia etc.) şi-au făcut din îmbunătăţirea acestui indicator un adevărat proiect naţional. Profilul complet al României, disponibil aici, spune multe: per total, e mai greu să faci afaceri în România decât în ţări ca Republica Moldova, Kazahstan, Belarus, Rwanda etc.; la anumite categorii, cum ar fi obţinerea autorizaţiilor de construcţie sau conectarea la reţeaua de electricitate, suntem printre ultimii din lume (multe ţări din Africa şi din Asia stau mult mai bine decât noi); România nu a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani, deşi fiecare guvernare a pus accent, chipurile, pe rolul mediului privat în economia românească.
Să coborâm la firul ierbii, acolo unde există încă antreprenori români care, în ciuda a tot ceea ce se întâmplă, decid să investească bani şi nervi în ţara asta. Recent, am avut o discuţie cu unul dintre ei. Un om care şi-a investit economiile de-o viaţă într-un vis: acela de a-şi deschide propria cafenea. L-am întrebat cum resimte promisiunile din campanie după un an de guvernare PSD-ALDE. Iată ce mi-a răspuns.
În prima săptămână după ce-a deschis a venit şi primul control, de la primăria de sector. Urmarea? Prima amendă. Motivul? Neplata unei taxe. O taxă care – atenţie – nu e anunţată nicăieri, după cum recunosc şi cei care efectuează controlul. Deşi s-a oferit să o plătească pe loc prin transfer online, nu i s-a oferit această posibilitate. „N-avem ce să vă facem, sunteţi bun de plată.” Se pare că e greu să fii om când ai pe mână puterea de a-i face altuia un rău, având şi „legea” de partea ta.
După alte câteva zile, vine şi al treilea control. De data aceasta este de la poliţia locală. Urmarea? Amedă. Motivul? Semnul portabil din faţa cafenelei nu are „plan de arhitectură”. Da, aţi citit bine. Este vorba de un semn publicitar de un metru pătrat, pe care îl scoate dimineaţa şi îl pune la final de program înapoi în cafenea. Şi pentru care are oricum autorizaţie. Dar nu are „plan de arhitectură”.
Peste câteva zile vine un nou control, de data aceasta de la autoritatea de mediu. Urmarea? Amendă. Motivul? Încă şi mai absurd. Deşi are acordul proprietarului spaţiului respectiv pentru branşarea la reţeaua de canalizare, este sancţionat pentru lipsa acordului pentru deversare. Adică, în România, poţi primi acordul de a te branşa, dar ai nevoie de un altul pentru deversare, de parcă cineva s-ar branşa fără să intenţioneze să se şi folosească de respectiva reţea de canalizare. Ca şi în primul caz, „situaţia” se putea clarifica pe loc. Proprietarul, cooperant, vine la faţa locului şi e dispus sa scrie pe loc declaraţia prin care îşi exprimă acest acord. „Nu se poate. Amendă!” Verdict fără drept de apel.
După alte câteva zile, vine şi al treilea control. De data aceasta este de la poliţia locală. Urmarea? Amendă. Motivul? Semnul portabil din faţa cafenelei nu are „plan de arhitectură”. Da, aţi citit bine. Este vorba de un semn publicitar de un metru pătrat, pe care îl scoate dimineaţa şi îl pune la final de program înapoi în cafenea. Şi pentru care are oricum autorizaţie. Dar nu are „plan de arhitectură”. Poliţistul, băiat de treabă: „N-am ce să vă fac. Şi noi avem nişte ţinte de performanţă de atins.” E bine că în tot sistemul de stat avem şi ţinte de performanţă. Culmea, tot în relaţia cu bietul contribuabil.
Bilanţul provizoriu: trei amenzi în două săptămâni. Aşa începe visul unui antreprenor în România de azi. Dar povestea nu diferă pentru antreprenorii cu experienţă. De data asta, mergem în România profundă, în judeţul Neamţ, judeţul cu cele mai mici salarii medii din România şi cel mai mare procent de forţă de muncă plecată peste hotare. Aici există încă puls al economiei locale datorită unor oameni gospodari, încăpăţânaţi să facă treabă în ciuda tuturor obstacolelor. Statul român le mulţumeşte în felul următor. La un „control inopinat”, efectuat cu maşinile din dotare – să tot fi fost vreo opt la număr – patronul întâmpină echipele de la ANAF cu braţele deschise: „Bine aţi venit. Aţi mai fost de câteva ori în ultimele luni. Luaţi cheile, vă rog, controlaţi tot ce doriţi. Sunt un om cinstit.” Răspunsul inspectorului responsabil cu respectivul control taie aerul rece de toamnă târzie ca picăturile de ploaie împrăştiate pe obrazul lui (ne)obişnuit de gros: „’mneata oi fi cinstit numai după ce te-oi controla eu.” No comment.
Aceasta este „noua relaţie a statului cu antreprenorii” de care vorbea domnul Dragnea. Aceasta este forma de încurajare pe care autorităţile o arată faţă de cei care produc şi muncesc în România. Acesta este interesul statului român pentru cei care creează locuri de muncă, de pe urma cărora se colectează taxe şi impozite, adică resursele fără de care nu s-ar putea face investiţii (oricum nu se fac, veţi zice), nu s-ar putea da contracte cu dedicaţie, nu s-ar putea plăti rude angajate pe salarii mari şi nici nu s-ar putea acorda pomeni electorale.
Dar să ne întoarcem la această biblie a guvernării PSD-ALDE, Program de Guvernare 2017-2020. Ce-avem noi la pagina 14? Cu negru pe alb: prevenirea. „Unul dintre principiile de bază ale Codului Economic al României va fi prevenirea. De aceea vom adopta Legea prevenirii pana la 1 octombrie 2017. Acest lucru înseamnă de fapt că un agent economic nu va mai putea fi sancţionat, dacă el nu a fost înainte îndrumat şi apoi prevenit.” Deşi anunţată la începutul anului, deşi data de 1 octombrie a trecut de mult, această lege nu este încă în vigoare. A trecut zilele trecute de votul senatorilor, iar decizia finală este a Camerei Deputaţilor. Parlamentarii noştri nu se grăbesc însă.
Comparaţi această stare de fapt cu cea din Estonia, acolo unde o firmă se poate înfiinţa online, în mai puţin de o jumătate de oră şi unde durează câteva minute să-ţi completezi declaraţiile de impozit. Sau cu Danemarca, unde procesul durează 5 minute şi este gratuit. Şi unde nu se va întâmpla niciodată să fii obligat să vii cu adeverinţe, timbre sau copii legalizate. Şi unde inspectorii Fiscului – stupoare! – nu vor să-ţi pună beţe în roate şi nici să ia şpagă, ci te invită la seminarii unde poţi afla cum să îţi plăteşti taxele sau să deduci cheltuielile. Comparativ, în România, procesarea cererii de înmatriculare a unei firme durează, în medie, 16 ore – maximul de timp din UE.
În aceste condiţii, oameni precum proaspătul patron de cafenea de mai sus devin o specie pe cale de dispariţie: nişte Doni Quijote într-o luptă permanentă cu morile de vânt ale unei birocraţii agresive şi tembele, care poate supravieţui doar de pe urma acestor „nebuni”. Halucinant este şi discursul împotriva investitorilor străini şi multinaţionalelor
La urma urmei, va fi haios să-i urmărim în continuare pe politrucii aflaţi vremelnic la putere. Abia când ultimul antreprenor se va sătura şi va trage obloanele vor fi forţaţi să accepte că nu mai au de unde fura dacă noi nu mai producem.

Pus la dispoziţie de Patronatul IMM, sursa: https://republica.ro.

Patronatul IMM 24 - noiembrie - 2017

One Response so far.

  1. Ionuţ spune:

    Bun băiat eşti tu antreprenorule, da crezi că eşti de capul tău? Hai fii băiat serios şi valea afară.

Lasa un raspuns


MĂRGĂRIT În mand

El declară, în ciuda DLAF, că a împrumutat-o pe maică-sa ...

Panaitescu a intrat

Luni, 4 decembrie 2017, în jurul orelor 11,15 am avut ...

Preşedinta UNJR vre

“Contrar tuturor sloganelor pe care le-au vehiculat unii şi alţii ...

Important

ADMINISTRATIA PIETELOR AGROALIMENTARE SA organizeaza in data de 19.12.2017 ora ...