logoImpact EST nr. 798 - 09.12.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

În apelul avocaţilor comisarilor la Curtea Civilă din Milano este refăcut cazul Combinatului Siderurgic din Hunedoara, Transilvania, unde în anii 90 au lucrat douăzeci de mii de oameni (din nouăzeci de mii de locuitori) la Ispat Siderurgica: acum sunt 700 de muncitori în uzine. „Achiziţionarea combinatului, efectuată în 2003 ca parte a programului de privatizare naţional, pentru modernizarea acestuia, a dus iniţial la o reducere drastică a personalului şi la desfiinţarea unei mari părţi a complexului industrial”, se scrie în apel.

Nu doar Taranto. În trecutul ArcelorMittal există un caz foarte similar cu cel care se desfăşoară acum în fosta fabrică Ilva din oraşul din regiunea Puglia. Un precedent emblematic. Acest fapt este, de fapt, reconstituit de avocaţii comisarilor Giorgio De Nova, Enrico Castellani şi Marco Annoni în apelul de urgenţă în baza articolului 700 la Curtea Civilă din Milano. O acuzaţie dură adusă multinaţionalei siderurgice, care este bănuită că are „intenţia ilegitimă” de a dizolva contractul de închiriere şi al cărei comportament „a fost planificat” pentru a „produce cel mai mare nivel posibil de daune devastatoare”. În cele 70 de pagini ale apelului, avocaţii prezintă ipoteza „adevăratelor motive” ale modului de operare al franco-indienilor, care „în mod evident trebuie atribuite” sau „duc la confirmarea verificată a propriei incapacităţi de a gestiona operaţiunea urmărită”, o interpretare definită ca „binevoitoare” sau ca fiind „voinţa încăpăţânată de a elimina definitiv un concurent de pe piaţă, distrugând organizarea companiei”. Pentru avocaţi, acesta este un „cadru general care, în mod evident, nu poate oferi sprijin celor care, la momentul contractului, au prezis că se va dovedi rapid că ArcelorMittal a încheiat contractul cu scopul exclusiv de a-şi distruge propriul concurent important pe piaţa europeană”. Apoi atenţia comisarilor De Nova, Castellani, şi Annoni se mută la două mii de kilometri distanţă de Puglia, spre nord-est: în România. „O situaţie – scriu ei referindu-se la problema Ilva – care din păcate nu este nouă pentru ArcelorMittal: povestea, de fapt, ne pare rău să spunem, constituie o paralelă tulburătoare cu strategia pe care ArcelorMittal a aplicat-o în urmă cu câţiva ani şi care s-ar fi vrut a fi relansarea fabricii de oţel Hunedoara din România”. Şaptezeci de mii de oameni trăiesc acum în oraşul din inima Transilvaniei: în anii 1990, peste douăzeci de mii au lucrat la Ispat Siderurgica SA, combinat înfiinţat în 1884 şi devenit apoi compania de stat din România comunistă a lui Nicolae Ceauşescu. „Centrul siderurgic din Hunedoara a fost mult timp unul dintre cele mai importante complexe industriale din România, un adevărat oraş industrial de nouăzeci de mii de locuitori, dintre care peste douăzeci de mii de angajaţi, în diverse capacităţi, în complexul siderurgic”, menţionează comisarii. Cu toate acestea, între sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000, România a început să privatizeze companiile de stat: iar în ţara contelui Dracula, Mittal a sosit. „Achiziţia de către ArcelorMittal a combinatului siderurgic în 2003 ca parte a privatizării ţării, pentru modernizarea sa a dus iniţial la o reducere drastică a personalului şi la eliminarea unei mari părţi a complexului industrial pe care actualul învinuit a prezentat-o ca fiind baza unei relansări complete a centrului siderurgic; dar lucrurile au mers foarte diferit”, se continuă în apelul către instanţa din Milano, la care sunt ataşate câteva articole de presă despre „cazul Taranto din România”. „În urma achiziţiei în 2003, ArcelorMittal a pus la punct o desfiinţare treptată a complexul siderurgic, procedând treptat la concedierea a două treimi din personalul rămas, care a scăzut la mai puţin de 700 de angajaţi in 2011.” Pentru a explica modul în care achiziţia Ispat Siderurgica de către multinaţionala franco-indiană a scris Nicola Borzi în Fatto Quotidiano: pentru alegerile politice britanice din 2001, magnatul oferă un cec de 125 de mii de lire sterline ca din partea Partidului Laburist. Apoi solicită sprijin de la prim-ministrul Tony Blair pentru a cumpăra industria siderurgică de stat din România. Ce face Blair? Ia stilou şi hârtie şi scrie la Bucureşti sugerând că vânzarea către Mittal ar putea ajuta România să intre în Uniunea Europeană. Zis şi făcut: în 2003 Mittal ajunge în Transilvania, patru ani mai târziu Bucureştiul intră in UE.

Sursa: https://www.ilfattoquotidiano.it/2019/11/19/arcelormittal-non-solo-lilva-il-precedente-della-taranto-di-romania-ha-acquisito-il-siderurgico-poi-licenziamenti-e-dismissioni/5568523/

Traducere: Tudor Pegon

(R.I.) 29 - noiembrie - 2019

Lasa un raspuns


Ex-prorectorul Balt

Ca urmare a sesizării noastre, comisia de etică universitară de ...

Moldoveanca Golovati

Conform raportării făcute la finele lunii octombrie 2019 pe SPIT ...

Barbarii finanţelor

După 1989 toate partidele româneşti ajunse la guvernare s-au comportat ...