logoImpact EST nr. 788 - 24.09.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Deşi geografia aşează România pe hartă la doar 442 km de locul unde se afla elita marinei ruse, Cernomorsky Flot, deşi România a cunoscut dezastre militare greu de uitat în ultimele două războaie mondiale, deşi România este una dintre primele naţiuni NATO care au decis să aloce 2% din PIB pentru înzestrarea armatei, de trei ani de zile, o divizie de politruci aplică o politică consecventă de compromitere a oricărei tentative de înzestrare transparentă, normală şi necesară a armatei noastre.
Acum 76 de ani, la finele lui ianuarie 1943, la Stalingrad se sfârşea cea mai întunecată pagină din istoria militară a naţiunii noastre, când două armate (a 3-a şi a 4-a) au fost total spulberate de către contraofensiva sovietică, alterând pe termen lung moralul şi capacitatea de luptă a oştirii noastre. Dacă România a avut un Mohacs, acela s-a numit Stalingrad şi acolo floarea armatei noastre a fost ucisă sau a căzut în prizonierat din cauza înzestrării deficitare cu tehnică de luptă. Ignorarea armamentului modern, precum şi corupţia uriaşă din procesul de achiziţie a tehnicii militare din perioada interbelică au lăsat armata nepregătită să facă faţă unui război modern, împotriva unei forţe militare de mari dimensiuni (Armata Roşie).
Ei bine, după trei sferturi de veac, constatăm cu durere că istoria se repetă şi că guvernanţii noştri nu au învăţat nimic din dezastrul de la Stalingrad. Politicieni mediocri, care au acaparat domeniul înzestrării militare, compromit eforturile de achiziţie de armament modern, atât de necesar pentru a ne aduce în postura de furnizor de securitate la Marea Neagră. Politicienii care declamă demagogic fraze apocaliptice despre pericolul rusesc sunt aceiaşi care descurajează, de peste trei ani, orice efort civilizat de a dota armata cu sistemele de apărare de care are nevoie. Oamenii care, în faţa camerelor TV, ne sperie cu raidurile aviaţiei ruse şi se laudă cu programele de achiziţii militare de zeci de miliarde de euro, beneficiind de pupincurismul specific morselor prea-sătule, ei bine, aceiaşi oameni au instaurat o tradiţie a ratării oricărui obiectiv de înarmare. Şi da, cei care pozează în stâlpii parteneriatului strategic cu americanii sunt aceiaşi care încurcă orice licitaţie oricât de simplă şi care se fac şi ne fac de râs de o manieră incredibilă.

Lista lungă a ratărilor

Putem să întocmim o listă a tuturor rateurilor date de a organiza o licitaţie pentru înzestrare militară din 2016 încoace, de când la timona Departamentului pentru Armament din Ministerul Apărării se lăfăia sătmăreanul Beniamin Gabriel Leş:
– În 2016 s-a organizat, sub bagheta durduliului secretar de stat Leş, o licitaţie pentru modernizarea celor două fregate, „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria”, licitaţie câştigată de către un consorţiu cu firmele turceşti STM şi Havelsan; ei bine, contractul cu turcii nu s-a mai semnat niciodată şi foarte târziu, licitaţia respectivă s-a anulat şi aşa marina noastră a rămas cu două fregate „expirate”, care trebuiau modernizate încă din 2010.
– În acelaşi an, acelaşi departament de sub conducerea lui Leş mai face o năzbâtie şi organizează o licitaţie, pentru cumpărarea unei alte arme moderne, jumătate de duzină de drone tactice, licitaţie potrivită, se pare, cu precizia unui tehnician dentar, astfel încât să fie câştigată de către o firmă israeliană, Aeronautics; ei bine, genialii de sub conducerea lui Leş (plecat prin octombrie în campanie electorală să spurce guvernul pentru care făcuse toate aceste nefăcute), au organizat o licitaţie câştigată de către o firmă care nu avea încă produsul cerut la licitaţie, lucru care a ieşit la iveală în timpul unei licitaţii similare din Polonia. De ce? Simplu, pentru că departamentul, condus atunci de locţiitorul lui Leş, generalul pensionar de astăzi Moraru, nu a avut curiozitatea să ceară ofertanţilor să aducă şi produsul în faţa comisiei. Câteva luni mai târziu, şi această licitaţie s-a anulat.
– Şi, pentru că „finis coronat opus”, chiar înainte de Crăciunul anului 2016, departamentul lui Moraru cumpăra, la fel ca şi în ajunul Crăciunului 2015, rachete Eurospike, în valoare de 110 milioane euro, fără licitaţie. Rachetele Eurospike, de fapt, nu există ca atare, ele sunt rachete israeliene Rafael, care sunt aduse în Germania şi acolo sunt ambalate în cutii pe care scrie Eurospike (un joint-venture între Rafael şi firmele germane Diehl Defence GmbH & Co. KG, Rheinmetall Electronics GmbH), după care sunt vândute la un preţ dublu către fraierii care cumpără aşa ceva; tot atunci, în decembrie 2016 s-au mai cumpărat, tot fără licitaţie, staţii radio de la Harris şi un radar de la Lockheed Martin (ambele firme americane).
Şi pentru a înţelege mai bine ce este cu rachetele Rafael, cumpărate de papuaşii din estul Europei sub denumirea de Eurospike, să notăm că tot România cumpără cel mai scump gaz rusesc din estul Europei, nu de la Gazprom/Gazexport, ci de la … germanii de la Wintershall (din grupul BASF).
Dar lucrurile nu se termină aici, ci devin şi mai interesante: rachetele alea cumpărate fără licitaţie, că se chemau ele Rafael sau Eurospike, ar trebui montate pe nişte transportoare uşoare (4×4), motiv pentru departamentul condus de duetul lacrimogen Leş-Moraru să mai organizeze o licitaţie de vreo 80 milioane de euro, tocmai bună de a fi anulată chiar de către proaspăt numitul ministru al Apărării, Beniamin Leş, în 2017; acesta din urmă revenise în minister, într-o nouă prezentare, mai mare şi mai rotund, chiar în fotoliul de ministru, la timp pentru a-şi anula tot ceea ce făcuse (sau mai mult încurcase) ca secretar de stat pentru înzestrare. Nu vă spun că „mişeii” din presă au ridicat doar puţin valul de pe această licitaţie, cât să se vadă umbra longilină a fugarului de la Belgrad.
Până acum de-abia am văzut puţin din vocaţia ratării, adică toate, dar toate, licitaţiile serioase de achiziţie militară de sub bagheta lui Leş şi Moraru s-au anulat şi, în schimb, s-au cumpărat, fără licitaţie, rachete la un preţ nemeritat de mare.

Corvetele multirol, o epopee (aproape) nesfârşită

Dar hai să vedem şi minunăţia de afacere a corvetelor: o epopee de doi ani care, dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventată pentru că este, fără îndoială, expresia plenară a ratării dezinvolte a tuturor tintelor din procesul de înzestrare a armatei.
Totul începe, cum altfel?, sub aceeaşi înţeleaptă conducere a înzestrării armatei a lui Leş din 2016: oamenii lui studiază întreaga vară toţi producătorii de corvete de pe mapamond şi conchid ei doct, prin HG 906/29.11.2016, cum că nu există nicio firmă pe planeta asta care să fie mai bună decât Damen să ne facă patru corvete (ocolind diavoleasca procedură a licitaţiei) şi „în România nu există un alt şantier naval (în afară de şantierul Damen de la Galaţi) care să posede capabilitatea industrială necesară care să facă faţă cerinţelor impuse de realizarea unei corvete”. Ei, dacă numai la Galaţi se pot face corvetele, atunci guvernul Cioloş decide să încredinţeze direct construcţia de corvete firmei Damen.
Numai că, să vezi minune: Beniamin Leş din Satu Mare pleacă în octombrie 2016 în campanie electorală alături de cea mai importantă mustaţă din PSD şi revine abia în ianuarie 2017, direct ca ministru al Apărării. Una dintre primele decizii ale proaspăt promovatului ministru este chiar (nu ghiciţi, nu?) anularea deciziei guvernului Cioloş de a încredinţa direct construcţia corvetelor firmei Damen! Iată cum înţeleptul ministru Leş anulează infamele propuneri ale secretarului de stat Leş. E drept că între timp se auzise un glas de sub mustaţă, cerând acest lucru – „Procedura de achiziţie a corvetelor pentru Armata Romană este ilegală şi trebuie abrogată”.
Pleacă guvernul Grindeanu, vine guvernul Tudose şi apare o nouă idee genială, hăhăită de băiatul de prăvălie ajuns premier: „Trebuie să facem nişte fregate şi poate le facem noi. Că alţii le-ar fi putut face. Să facem şi mentenanţa la noi. Poate facem şi o bărcuţă acolo. Dar nu e posibil cu atâta Dunăre şi mare să nu aibă ţara un şantier naval”. Adică, premierul României, responsabil şi patriot, se opune vânzării şantierului naval de la Mangalia de la Daewoo la Damen, dorind să cumpere chiar el, în numele statului, acest şantier şi să facă acolo fregate (sau corvete, pentru el, totuna!). Noroc că dispăruse şi Beniamin Leş de la Apărare, astfel încât Tudose apelează la filologul Fifor să-i dezlege această dorinţă. Fifor se face că lucrează până ce domnul Liviu dă o mică lovitură de palat şi predă cheile guvernării unei doamne preocupată mai mult de şotron decât de şantiere navale.
Ei, şi să vedeţi minunea-minunilor: în toiul verii, când era căldura mai sufocantă, se strânge cu mic cu mare guvernul Dăncilă şi decide să îi dea firmei Damen managementul şantierului Mangalia în schimbul a 2% din acţiuni, după ce, cu puţin timp înainte (să vezi ce coincidenţă) stabilise să cumpere patru corvete prin licitaţie. La licitaţia respectivă vin cinci firme, dar rămân trei: Damen, care vrea să construiască corvetele la Mangalia, firma franceză Naval, care se asociază cu şantierul naval Constanţa şi firma italiană Fincantieri, care vine cu şantierele proprii, de la Brăila şi Tulcea.
Deci, din două una: fie specialiştii de la ministerul lui Leş au spus adevărul în 2016, cum că doar la Galaţi se pot face corvetele şi atunci toate ofertele din 2018 trebuiau anulate, fie oamenii lui Leş au minţit în documente oficiale în 2016 şi atunci trebuie imediat concediaţi. Din această dilemă nu putem ieşi!
În fine, pe 2 octombrie se depun ofertele, care ar fi trebuit departajate şi judecate pe 26 octombrie 2018. Pe 19 octombrie, Şantierul Naval Constanţa, cu al său patron Bosânceanu, dau în judecată Guvernul, cerând anularea hotărârii de guvern în baza căreia se organizase licitaţia! Pe 26 octombrie nu se întâmplă nimic şi abia prin noiembrie aflăm (din presa franceză!!!) ierarhia ofertanţilor: Naval Group (acţionar majoritar statul francez, cifră de afaceri peste 3 miliarde euro), Damen (firma privată olandeză, cifră de afaceri peste 2 miliarde euro) şi Fincantieri (cel mai mare constructor european, cifră de afaceri de peste 5 miliarde euro) . Cu alte cuvinte, Naval din Franţa ar fi câştigat licitaţia. În faţa ofensivei jurnalistice franceze, pe 11 ianuarie 2019, secretarul de stat pentru înzestrare, Andrei Ignat, apelează la un subterfugiu ridicol şi cere ministrului Leş suspendarea licitaţiei, anunţând că a sesizat Parchetul Militar pentru suspiciunea unei infracţiuni. Leş, ca un grăsuţ bonom ce este, acceptă bineînţeles suspendarea licitaţiei şi începem să vedem străveziu finalul în ton cu vocaţia ratării ce stăpâneşte asupra înzestrării: licitaţia va fi anulată…
De ce oare guvernul de sub mustaţa lui Livache doreşte anularea? Pentru că, tot aplicând principiul sa­cro­sant al incompetenţilor aduşi în locuri unde nu au ce căuta, guvernul şi Livache însuşi au căzut în propria capcană: pe de o parte, armata doreşte, pe bună dreptate, să cumpere armament american, iar Damen oferă armament Boeing şi Raytheon (de altfel, peste 60% din costul corvetelor), pe de altă parte, PSD a criticat acţiunea criminală a guvernului „Soros” de a acorda contractul lui Damen fără licitaţie. Singura formulă prin care guvernul putea să combată incompetenţa lui Cioloş, dar să aibă şi un nou prilej să plătească o factură peste ocean ar fi fost să organizeze o licitaţie pe care s-o câştige Damen. Dar, cum Dumnezeu râde deseori de planurile oamenilor, licitaţia organizată de psd-işti nu prea a ieşit aşa cum trebuie; noroc că nu a fost anulată, pentru că România risca să plătească despăgubiri francezilor păcăliţi.
Romtehnica SA, compania care a organizat licitaţia pentru cele patru corvete militare destinate Forţelor Navale, a comunicat recent asocierii dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa că a câştigat licitaţia pentru furnizarea de corvete multifuncţionale, potrivit unui document consultat de G4Media.ro. Decizia vine pe fondul retragerii contestaţiei depuse de compania italiană Fincantieri.
„Vă facem cunoscut că în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor finale depuse în cadrul procedurii specifice pentru atribuirea acordului – cadru de furnizare a produsului Corvetă multifuncţională, oferta dumneavoastră a fost declarată câştigătoare. (…) Având în vedere că achiziţia se realizează din fonduri publice, vă informăm că autoritatea contractantă intenţionează să facă public preţul total al ofertei câştigătoare”, se arată în documentul citat.
Naval Group (Franţa), Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia) au fost competitorii în licitaţia organizată de statul român. Potrivit informaţiilor apărute în Newsweek România şi confirmate parţial de ministrul Gabriel Leş, Naval Group ar fi depus o ofertă de 1,2 miliarde de euro, celelalte oferte fiind de 1,25 miliarde de euro (Damen) şi 1,34 miliarde de euro (Fincantieri).

Compania olandeză Damen a contestat licitaţia

După mai multe luni de tergiversări, ministrul Gabriel Leş a anunţat săptămâna trecută că „luni, 1 iulie, am primit de la Departamentul de Armamente raportul prin care am fost informat, în calitate de ministru, cu privire la finalizarea procedurii specifice organizate la nivelul departamentului pentru atribuirea acordului-cadru pentru furnizarea produsului corvetă multifuncţională. Conform acestei informări, oferta câştigătoare a fost declarată cea depusă de asocierea dintre Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa.”
Potrivit ministrului, „perioada de livrare a acestor corvete este de 7 ani de zile, în trei ani de zile prima corvetă”. Cele trei companii aveau la dispoziţie un termen de zece zile pentru a contesta rezultatul licitaţiei.
Conform unor surse din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, marţi, pe adresa Departamentului pentru Înzestrarea Armatei a venit contestaţia depusă la instanţă de compania Damen. „Se contestă procedura de licitaţie”, a spus o sursă din cadrul Armatei.
Cele trei firme au fost anunţate oficial de către reprezentanţii Armatei cu privire la rezultatul licitaţiei. Olandezii de la Damen au emis un comunicat de presă în care au anunţat că pe 2 iulie au fost informaţi oficial cu privire la rezultatul licitaţiei privind Programul de înzestrare esenţial „Corvetă multifuncţională”.
„Damen consideră că oferta sa este cea mai potrivită soluţie pentru necesităţile navale româneşti: conţine sisteme de armament din Statele Unite ale Americii care sunt interoperabile la nivelul alianţei NATO, aducând împreună cele mai bune companii din industriile de apărare din Statele Unite ale Americii (BOEING, RAYTHEON, GENERAL DYNAMICS) şi din Uniunea Europeană. Această soluţie poate să fie construită în România, de către un şantier naval din România, cu forţă de muncă românească – cu experienţă în domeniu, gata să înceapă construcţia navelor imediat după atribuirea contractului şi în termenele stabilite”, se menţiona în comunicat.
Însă olandezii de la Damen au atras atenţia că urmăresc cu „interes şi preocupare majoră” anunţul MApN referitor la atribuirea produsului Corveta Multifuncţională, mai ales că acesta vine la un moment în care multiple chestiuni (inclusiv de legalitate, încălcare a confidentialităţii etc), invocate chiar de către MapN ca temeiuri pentru suspendarea procedurii sunt în continuare nelămurite.

Morala poveştii?

Echipa de la înzestrarea armatei a reuşit să rateze toate licitaţiile organizate (peste 3 miliarde de dolari) şi a manevrat să cumpere numai prin încredinţare directă. Şi atunci, cum să nu îi bănuim fie de corupţie, fie de incompetenţă? Până la urmă, pentru ce plăteşte statul român salarii uriaşe unor oameni care, timp de trei ani, ratează toate licitaţiile organizate? Cazul Leş este cel mai ridicol cu putinţă: omul care a propus să cumpărăm corvete direct de la Damen, apoi şi-a anulat propria propunere, pentru că acum, revenit ministru al Apărării, să „îngroape” această licitaţie uriaşă. De ce a mai fost nevoie ca Leş să mai vină o dată ministru?
Şi pentru că nu suntem singuri la Marea Neagră, să amintim doar cu ce s-au înzestrat ruşii aici după 2014: şase submarine diesel, Project 636.3 (Kilo îmbunătăţit), trei noi fregate din clasa Amiral Grigorovici, toate capabile să fie echipate cu rachete Kalibr apă-sol sau rachete anti-navă, şase noi corvete Project 22160, clasa „Vasily Bykov”, încă şase nave lansatoare de rachete Kalibr clasa Buyan şi, până în 2022, încă şase nave lansatoare de rachete Kalibr clasa Karakurt; la aceasta trebuie să adăugăm faptul că, după 2017 numai, în Crimeea au fost aduse două noi batalioane de rachete S-400, cu rază lungă de acţiune şi două batalioane de rachete S-300 şi Pantsir (cu raza medie de acţiune). Apărarea de coastă din Crimeea are la dispoziţie sisteme de apărare de rază lungă de acţiune Bastion, combinate cu sisteme cu rază medie de acţiune Bal. Ruşii au mai adus în Crimeea cel puţin 12 noi avioane multi-rol Suhoi Su-30SM şi un mare număr de elicoptere de atac Ka-52 şi Mi-28N. Acum vi se mai pare o glumiţă cascada de licitaţii ratate pentru înzestrarea Armatei Române?

Petrişor Peiu, analist 12 - iulie - 2019

Lasa un raspuns


Cum a măsluit Poli

Bogdan Banu (36 de ani) a fost condamnat pentru că ...

P.N.L.-ul vrea să p

Pe 19 septembrie, ora 9, membrii Asociaţiei Dezvoltarea şi Integrarea ...

Uitaţi-vă, să vă

Mai zilele trecute mă întâlnesc în parcarea mare de la ...