logoImpact EST nr. 704 - 22.11.2017

Anul acesta examenul de bacalaureatul pare să fi înregistrat un progres remarcabil cât priveşte gradul de promovare. La o privire atentă este numai o iluzie bine întreţinută.
Introducerea camerelor de luat vederi în sălile de bacalureat a fost o traumă pentru o societate care a văzut în relaxarea efortului o formă de progres. Candidaţi, părinţi, profesori solidari cu aspiraţiile instictive ale corpului social, s-au revoltat împotriva ministrului care părea că întoarce ceasul înapoi cu o jumătate de secol. Nu trebuie să mai spunem că ministrul Daniel Funeriu a avut dreptate şi că severitatea examenului ar fi trebuit consolidată în ciuda procentelor ”descurajante”. Imediat după instituirea unei supravegheri atente, promovabilitatea la examenul de bacalaureat a scăzut brusc sub 50% pentru ca, după doi ani, să înceapă din nou să crească constant. Miniştrii care s-au succedat la Educaţie începând din 2013 au luat discret măsuri menite să facă examenul mai accesibil şi să crească în cele din urmă promovabilitatea. Şi iată anul acesta eforturile lor au devenit vizbile, rata de promovare ajungând din nou la un nivel apropiat de cel care a premers reforma, adică 71,4%.
Un nivel înalt de promovare este o bucurie. Dar dacă examenul devine tot mai facil, bucuria este trucată. Experienţa ultimului deceniu ne îndeamnă însă să credem că ne găsim în mijlocul unor transformări sociale incontrolabile şi că toate tentativele de reformă cu parfum conservator vor fi sortite eşecului. Şcoala publică nu mai poate impune obligaţii severe, nu mai poate ridica standardele de performanţă pentru simplul fapt că legătura dintre şcoală şi reuşita socială a fost ruptă complet. O lume în care ultimul elev din clasă ajunge ministru sau miliardar, în care noile elite (în sens sociologic) sunt recrutate dintre tinerii zburdalnici nu mai poate păstra prestigiul şcolii. Un profesor exigent nu mai are nicio autoritate, căci cunoaşterea pe care o pretinde el nu îl ajută pe elev să facă faţă competiţiei sociale, ba, dimpotrivă, reprezintă un handicap. Dacă atâţia tineri cu diplome înalte obţinute pe merit îşi caută de lucru într-un call center, ca să dăm doar un sigur exemplu, este clar că timpul pe care l-au petrecut învăţând i-a scos de fapt din competiţie riscând să-i marginalizeze.
Prin urmare nu mai e de mirare că şcoala nu mai e luată în serios şi că cel puţin de la 14 ani în sus ea devine doar un mod reglementat de petrecere a timpului. Efectele sunt devastatoare şi sporesc după modelul bulgărelui de zăpadă, căci profesorii înşişi deposedaţi de rolul lor formator se deprofesionalizează, iar apatia lor diminuează încă o dată prestigiul şcolii. Ştim prea bine că sunt încă destui profesori dedicaţi care rezistă cu stoicism în această ambianţă deprimantă, ştim că deplâng ei înşişi situaţia, dar tendinţa aceasta este greu de contracarat câtă vreme relaţia dintre şcoală şi reuşita socială nu este restaurată.
Ne-am obişnuit să credem că asistăm la o patologie românească, dar cu toate că aici efectele sunt mai spectaculoase, fenomenul este mult mai general şi antrenează mecanisme sociale complicate. Câtă vreme modelele de reuşită socială promovate cu insistenţă pe toate canalele se limitează la succesul în afaceri, şcoala devine tot mai ”inutilă” şi mai ”desuetă”, căci ea continuă să vehiculeze conţinuturi şi uneori chiar modele şi aspiraţii care nu îi ajută deloc pe tineri să câştige bani, ba dimpotrivă pare să-i împiedice să obţină îndemânarea necesară. Şcoala a rămas peste tot într-o oarecare măsură ”romantică”, încăpăţânându-se să cultive valori care nu au nicio legătură cu mentalitatea dominantă de piaţă, care nu mai crede în cariere, ci în mobilitate şi reuşite fulminante.
Dar indiferent de cauze, ceea ce observăm este scepticismul, lipsa încrederii, apatia care însoţesc procesul didactic şi care la noi se manifestă în chipuri dintre cele mai surprinzătoare. În România şcoala, cu excepţiile remarcabile evocate, nu mai opune rezistenţă, nu luptă să-şi conserve relevanţa şi prestigiul, ci dimpotrivă caută să-şi ascundă cu grijă eşecul. Căci a organiza examene tot mai uşoare şi a prilejui o festivitate trucată e doar un fel de a atenua tensiunile şi de a întreţine iluzia.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle 21 - iulie - 2017

Lasa un raspuns


“Demagogia, disimu

Regele Mihai I AL ROMÂNIEI este pregătit de inevitabila PE-TRECERE, ...

Galaţiul a câştig

Cristian Dima este un lider de partid, încă nevirusat politic. ...

Dima a obţinut mode

Chiar neparlamentar fiind, liderul ALDE, Cristian Dima, reuşeşte să-şi impună ...