logoImpact EST nr. 880 - 06.08.2021

Globalizarea înseamnă containere cu mărfuri care circulă pe apă, în aer şi pe tren sau biţi care aleargă pe cabluri sau prin eter; globalizarea excesivă înseamnă şi punerea necontrolată în contact direct a unor populaţii şi stiluri de viaţă extrem de diferite. Globalizarea excesivă le-a adus europenilor un virus înspăimântător tocmai din Wuhan, din mijlocul Chinei, generând o criză medicală şi economică de proporţii epice, iar europenii ne-au cadorisit şi pe noi cu virusul terifiant. Astăzi, Uniunea Europeană funcţionează după principiul „scapă cine poate”, iar România se trezeşte năucită, în plină pandemie, că a pierdut de ani buni peste un sfert din medici şi asistente, că a pierdut aproape total industria farmaceutică, că şi-a închis singură unicul producător de vaccinuri, că nu produce suficiente alimente pentru a-şi hrăni populaţia şi ca „instituţiile” cu pensii speciale şi cu salarii şi mai speciale nu ştiu să gestioneze întoarcerea acasă a zeci de mii de romani care fug disperaţi din mijlocul epidemiei. S-a prăbuşit lumea cunoscută într-o săptămână? Da, dar toate acestea erau previzibile. Şi niciun conducător al României nu a făcut nimic să îndrepte aceste lucruri.

Din punct de vedere al consecinţelor pentru economie, pandemia COVID 19 are dimensiunile unui război. În funcţie de cât de mult va dura „închiderea” diferitelor state, PIB-ul global poate pierde între 5% (o „închidere” de doar 5 săptămâni, urmată de o „redeschidere” lentă, de 8-10 săptămâni, precum în cazul Chinei) şi 10% (o „închidere” de 15 săptămâni, urmată de o „redeschidere” lentă până la sfârşitul anului, aşa cum se prefigurează în emisfera occidentală). În termeni nominali, asta înseamnă între 4.500 de miliarde de dolari SUA şi 9.000 de miliarde de dolari SUA, la un PIB global nominal de 90.000 miliarde de dolari. Italia, a treia cea mai mare economie din UE, va fi pusă la pământ, iar Spania (a patra economie a Uniunii) se îndreaptă spre acelaşi scenariu. România, la rândul ei, va fi cumplit lovită de consecinţele acestei „opriri forţate” a economiei, pierzând, probabil, în jur de 10% din PIB, întorcându-se la nivelul din 2016-2017, adică. Asta dacă nu ne va lovi „valul italian”, care ne va destabiliza mult mai rău.

În 2019, cifra de afaceri totală a celor 673.000 de companii româneşti a fost de peste 1.500 miliarde de lei:

– 40% din această valoare este realizată de către companiile din comerţ, dintre care peste jumătate sunt astăzi închise (cele nealimentare sau tip supermarket);

– 6% din cifra de afaceri totală se datorează transportului, dintre care 2% transportului de persoane;

– 5% este ponderea industriei auto, închisă aproape total şi încă 3,6% ponderea comerţului şi reparaţiilor auto, la fel aproape total închis;

– încă 20% este restul industriei prelucrătoare, închisă cel puţin pe jumătate, pe cale de închidere totală;

– 1% este partea restaurantelor, 0,5% cea a hotelurilor, 0,5% cea a jocurilor de noroc şi a pariurilor, 0,4% partea agenţiilor de turism, toate închise complet şi 0,4% este ponderea transporturilor aeriene, reduse la mai puţin de jumătate;

– contribuţii mari mai au producţia de energie (7%), industria alimentară (3%), agricultură (sub 3%), construcţia de clădiri (tot sub 3%), IT şi telecomunicaţii (alte 3%), tranzacţiile imobiliare (1%), alte construcţii (încă 3%);

Practic, peste jumătate din economia României s-a oprit, nu mai funcţionează. Câteva firme vor prospera, în primul rând supermarketurile, cel puţin atât cât vor mai avea ce vinde. Se vor menţine pe linia de plutire sau chiar vor creşte colectarea deşeurilor (cam 0,8% din cifra de afaceri totală), industria farmaceutică (0,3%), curieratul (0,4%) şi captarea şi tratarea apei (0,3%). Cam puţin, nu?

Dacă „închiderea” economiei va dura 5 săptămâni (vezi cazul chinezesc) vom pierde cam 5% din PIB (dacă doar jumătate din companii nu lucrează), dacă va dura 10 săptămâni vom pierde 10% din PIB. Pentru că nu va urma o „deschidere” imediată şi la acelaşi nivel, vom mai pierde încă 1-2% din PIB, trezindu-ne la sfârşitul anului cu o scădere dramatică ce poate atinge 12% din PIB!

Confruntată cu o criză majoră, care o va da înapoi câţiva ani buni, Uniunea Europeană nici nu a încercat să îşi mimeze existenţa. Toată răspunderea şi toată decizia s-a mutat la nivelul statelor naţionale, Comisia Europeană ascunzându-se sub pat în aşteptarea trecerii pandemiei. Nimeni de la Bruxelles sau de la nenumăratele agenţii plătite cu sume incredibil de mari nu a fost capabil să sesizeze furtuna care vine şi să ia deciziile care ar fi oprit o criză de asemenea proporţii. Comisarii şi funcţionarii milionari nici măcar nu şi-au pus problema să încerce ceva, au preferat să-şi planifice liniştiţi nenumăratele şi luxuriantele concedii în care îşi petrec timpul.

De fapt, oamenii ăia se luptau cu Trump şi fetişizau China chiar în toiul nebuniei din Wuhan. Dacă Uniunea Europeană (cu zecile ei de directorate generale şi agenţii şi cu cei 27 de comisari plătiţi mai bine decât cei mai bine plătiţi cercetători în biologie) ar fi funcţionat cu adevărat atunci când a izbucnit epidemia în China, toate graniţele Uniunii s-ar fi închis, toţi cetăţenii statelor membre ar fi fost repatriaţi şi carantinaţi două săptămâni, cea mai mare parte a lucrurilor care ne isterizează astăzi nu s-ar fi întâmplat, iar economia ar fi râs voioasă la soare în continuare.

Oare nu era logic ca un spaţiu cu circulaţie liberă a persoanelor să fie închis concomitent de către toţi? Şi nu era oare normal să aplici acelaşi regim de restricţii simultan într-un spaţiu cu liberă circulaţie a persoanelor? Dar nu, birocraţii bruxellezi au preferat să-şi afunde corpurile preţioase în perniţele pufoase ale nepăsării, construind împreună cu Greta politici de demolare industrială. Şi s-au făcut că nu văd uriaşa îmbrăcată în negru cum îşi agită coasă deasupra râului Pad. Până la urmă, de ce le-ar fi păsat de Europa pe care o conduc, deşi nimeni nu i-a ales? Ei nu participă la nicio alegere, nu aleargă după voturi, nu au nicio responsabilitate. Ce treabă are, bunăoară, Ursula von der Leyen cu europenii, când până la urmă ea îşi datorează salariul fix şi uriaş doar bunăvoinţei Angelei Merkel?

Şi astfel, Italia, cu ajutorul neprecupeţit al unui guvern prea vesel, s-a văzut doborâtă de indolenţa propriilor conducători, ferm sprijinită de nepăsarea Uniunii Europene. Atunci când, încă din ianuarie, Matteo Salvini cerea carantină pentru toţi străinii veniţi în Italia, toată nomenclatura europeană îl arăta cu degetul ca pe inamicul naţionalist al unei Europe a-naţională, fericită de parteneriatul cu China comunistă şi deja virusată la propriu. Aceeaşi Europă, care a uitat când ironiza populismul partidului Movimento 5 Stelle, acum i-a descoperit premierului aceluiaşi partid, Giuseppe Conte, vocaţia de erou în lupta contra coronavirusului. Păi nu era mai bine să fie erou de la început şi să nu permită distracţia necontrolată din Lombardia? Ştiţi ce s-a întâmplat fix acum o lună la Milano? Meciul de fotbal Atalanta Bergamo-Valencia, cu 50.000 spectatori în tribună! Unii spun acum că virusul a fost adus pe pământ italian din Germania, după întâlnirea unui italian cu un chinez tocmai la München, dar uită să menţioneze că primele cazuri diagnosticate în peninsulă au fost doi cetăţeni chinezi, încă din ianuarie. Jocul politic stupid de a ironiza pericolul şi de a lupta pentru „stilul exuberant de viaţă italian” i-a acaparat total pe politicienii de la Roma şi i-a făcut să nu vadă armata de elefanţi care scuipau coronaviruşi în sufrageria Padaniei prea-bogate.

Lasă cu nici cu ai noştri nu mi-e ruşine, nici ei nu s-au lăsat mai prejos! Ce făceau oare guvernanţii noştri atunci când epidemia călătorea cu avionul spre Milano şi Bergamo? Păi, ce să facă, ce ştiau ei mai bine: plănuiau alegeri anticipate, mormăiau promisiuni populiste şi îl transferau pe tatăl-primar al bebeluşului milionar de la Iaşi de la Pesedeu la Peneleu. Şi da, am uitat, îşi numeau nepoţii, amantele şi bufonii prin consiliile de administraţie ale companiilor de stat, unde îi înlocuiau pe deja-prea-îngrăşaţii lui Dragnea.

Dar oare serviciile de informaţii şi sutele de agenţii şi autorităţi, pe care le tot preamăresc analiştii oficiali pe la miile de simpozioane unde se cheltuie banii de autostrăzi, oare astea nu or fi văzut cum se plimbă nestingherit virusul de la Wuhan la München, de la München la Milano şi de la Milano la Bucureşti sau la Timişoara? Oare de câte mii de salarii şi pensii speciale ar fi avut nevoie să-şi dea seama ce va urma doar când se uitau la avioanele care plecau pline din China spre vestul Europei sau la zecile de zboruri pe zi dintre nordul Italiei şi România?

Oare chiar trebuie să fii un geniu să te prinzi că, dacă unul din patru călători care intră sau ies din ţară merg spre sau vin dinspre Italia, România se va umple de aceleaşi dovezi ale comerţului liber cu China? Se pare că a fost mai bine să se bucure de simpozioanele închinate unui cuvânt ciudat, „rezilienţă”. Ei, cum e acum cu „rezilienţa”, fără măşti, fără ochelari de protecţie şi fără botoşei? Dacă tot doreaţi „rezilienţă”, trebuia să vedeţi că depindem de importurile de mâncare, că nu producem în ţara medicamente şi efecte medicale şi că avem prea puţini medici şi asistente! Ce „rezilienţă” are o naţiune de 20 de milioane de locuitori care se uită cum îi moare singurul institut care producea vaccinuri?

Să nu uităm, totuşi, starea deplorabilă în care ne-a găsit pandemia nemilosului COVID 19. Să nu uităm inconştienta cu care guvernele de la Bucureşti au neglijat, vreme de 13 ani, fluxul incredibil de medici şi asistente care au părăsit România în favoarea „partenerilor” noştri europeni: un sfert din personalul medical de la noi lucrează astăzi în restul Europei. Oare nu ne era mai bine să-i avem aici, la căpătâiul nostru? Se pare că nu, deoarece guvernul a ales să facă stadioane în pantă şi parcuri la ţară decât să facă spitale moderne. Se pare că nu, deoarece guvernul a ales să plătească pensii speciale doctorilor în securitate naţională şi parlamentarilor şi multor altor categorii. Ia să ne vindece acum Academia de Ştiinţe ale Securităţii sau Academia de Poliţie, că tot sunt pline de doctori!

Să nu uităm nici încrâncenarea cu care acelaşi guvern de la Bucureşti a vândut, a închis sau a distrus fabricile de medicamente şi de tehnica medicală, precum şi Institutul „Cantacuzino”. Lasă că o să cumpărăm măşti, ochelari de protecţie, seringi şi medicamente de la „partenerii” noştri europeni. Da, dar nu şi pe vreme de criză. Acum se aplică logica: fiecare cu ce-i al lui, nemţii cu produsele lor, francezii cu ale lor, ăştia nici măcar pe italieni nu-i ajută cu un capăt de aţă. Parcă văd că ajungem să importăm măşti medicinale din Turcia, aş muri de râs să văd ştirea asta la posturile TV care denunţau regimul dictatorial Erdogan.

Să nu uităm nici performanţa rară a guvernelor noastre din ultimii 10 ani, când am devenit ţară net importatoare de produse agroalimentare. Adică am reuşit să fim pe primul loc la porumb şi floarea soarelui şi pe trei la grâu în UE, dar să avem un deficit de aproape 3 miliarde de dolari din comerţul alimentar. Uite cum stă minunatul nostru guvern acum şi se roagă să vină carnea din Polonia şi Cehia, mălaiul din Ungaria, pâinea congelată din Turcia şi Belgia, cartofii din Grecia, ceapă din Franţa iar pastele, sosurile şi roşiile din brrrr! Italia.

Să nu uităm nici faptul că indolenţa, nepăsarea şi populismul guvernelor noastre au alungat milioane de oameni în Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie, de unde se întorc astăzi înfrânţi de boală, de sărăcie şi de incertitudini. Atunci când ar fi trebuit să facă pe dracu-n patru să-şi aducă românii înapoi acasă, politicienii noştri mureau de dragul drepturilor lor în străinătate. Ei, acum, să vedem cum vor gestiona problema asta. Păi de ce nu vă ajută, măi guvernanţilor, „partenerii” voştri din Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie să testaţi, carantinaţi şi izolaţi miile de români care s-au întors acasă?

A, era să uit: de câte ori mai vorbim despre cazul în care miliţianul tembel a venit pe ascuns cu amanta din Israel, reuşind să infecteze un spital întreg, să ne aducem aminte de modul sinistru în care o ţară întreagă slugăreşte instituţiile caschetei şi bulanului de mulţi ani încoace. Situaţia acelui miliţian este reprezentativă pentru România: Nelu Lupu este un tânăr pensionar angajat la o primărie din Bucureşti, fiul său la SRI, nora la Primărie, nevasta la policlinica MAI. Da, asta este România instituţională, ăsta este aparatul care trebuie să ne apere şi să guverneze ţara! Poate ne salvează acest fost comisar de ameninţarea virusului, doar e şi el doctor(and). O, nu, că e doctorand doar în Ordine Publică, după ce că mai e şi master în Integrare Europeană. Cam ce legătură o avea asta cu integrarea europeană? Măi, oameni buni, din fiecare patru lei din bugetul României, 1,2 lei se duc pe salariile aparatului bugetar, adică sunt „în pixul” acestor familii mafiote care conduc ţara!

E vremea să ne trezim, dragi români, să ridicăm capul din noianul de minciuni în care ne-au îngropat politicienii ani de zile. Ne-au învăţat că globalizarea e bună, pentru că pot să facă nemţii comerţ cu ruşii şi chinezii în numele nostru şi pentru că pensionarii speciali din „elite” pot să-şi facă selfie cu Marele Zid. Ne-au învăţat că globalizarea e bună pentru că noi nu mai trebuie să croim măşti medicinale sau să fabricăm medicamente, ele vor veni toate din China, India sau Vietnam. Noi, în schimb, ne vom face toţi agenţi imobiliari. Ne-au învăţat că noi nu trebuie să ne mai îngrijim de nimic, pentru că se va îngriji cineva la Bruxelles în numele nostru, de exemplu Adina Vălean sau Dacian Julien Cioloş. Nu ne mai trebuie ferme de porci, vom cumpăra carne din Polonia, nu ne mai trebuie fabrici de medicamente, vom importa medicamente din Franţa, nu ne mai trebuie doctori sau spitale, ne vom trata toţi la Viena sau prin telemedicină. Ce, n-aveţi încredere în tehnologie? Obscurantiştilor.

Păi, bine şi noi ce mai facem? Noi la ce suntem buni în UE? Noi? Păi, noi suntem cei mai tari la „instituţii”, avem cea mai mare pondere în PIB pentru asta. Mai avem cel mai mare număr de doctori în securitate şi cel mai mare număr de experţi în finanţat regimurile cleptocratice sau antiromâneşti de la Chişinău. Şi da, noi suntem cei mai tari în primari, parlamentari, miniştri şi funcţionari parlamentari, aici stăm foarte bine. Mai suntem pe primul loc la simpozioane şi la producţia de studii de fezabilitate. Şi avem cel mai odihnit preşedinte din UE. Iar treaba ne-o face doamna Ursula, că ea e mai harnică şi se pricepe la globalizare.

Nu pot să nu remarc, aşa, de final, ridicolul situaţiei în care s-a pus armata de guvernanţi a României. După ce s-au uitat cu coada ochiului cum vine virusul din China peste ei, adus de amiralul Moş Teacă din Constanţa, în vreme ce ei se ocupau de alegeri anticipate, acum s-au retras cu toţii la multele vile Lac pe care le stăpânesc în numele poporului, cu tot cu chelnerii şi cramele din dotare. Oare atât să fi evoluat în ultimii 650 de ani? Ştiţi unde se desfăşoară celebra operă a lui Boccaccio, Decameronul – Principe Galeotto? Într-o vilă din Fiesole, la 5 km de Florenţa, acolo unde şapte tinere şi trei tineri s-au refugiat să scape de epidemia de ciumă care a măcinat oraşul Medicilor în 1348. Acum 670 de ani, populaţia continentului era înjumătăţită de ciumă, adică de bacteria Yersinia pestis, venită din China, pe drumul mătăsii, până în Crimeea, de unde a fost purtată de vapoare până în portul Genovei.

Petrisor Peiu 27 - martie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Doar corupţia ucide

Un tren străbate ţara noastră de la dreapta la stânga ...

Util pentru contribu

INFO - formulare facilitati fiscale

Viorica Sandu, deput

PSD respinge vaccinarea obligatorie a medicilor și a profesorilor! Statul ...

Diminuarea risipei a

Material de opinie de Camelia Malahov, Director Taxe Directe, Deloitte ...

Directorul Magearu s

Jupân Pucheanu se încăpăţânează să termine în ultimul său mandat ...