logoImpact EST nr. 822 - 05.06.2020

Salariile a peste 68.000 de poliţişti vor fi majorate în urma Ordonanţei de urgenţă iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne şi aprobată pe 14 mai 2020, de Guvernul României.
“Această ordonanţă face un act de dreptate şi, dacă la vremea respectivă predecesorii mei ar fi aplicat legea aşa cum trebuia, astăzi nu era nevoie să adoptăm acest act normativ”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, la finalul şedinţei de guvern.
Astfel, actul normativ adoptat astăzi stabileşte plata unor sume care nu se regăseau în salariile poliţiştilor.
Această Ordonanţa de urgenţă are rolul de a recalcula drepturile salariale pentru poliţiştii care au un salariu lunar mai mic decât nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Mai mult, se modifică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care limitează în prezent valorile drepturilor salariale la nivelul acordat la decembrie 2018, respectiv la decembrie 2019 (anterior publicării Deciziei nr. 51/2019), în vederea realizării recalculării acestor drepturi.
Nu în ultimul rând, prin actul normativ adoptat se asigură susţinerea financiară a impactului generat de aplicarea efectelor Deciziei nr. 51/2019, fiind eşalonată plata drepturilor recalculate şi datorate pentru ultimii trei ani.
Concret, în medie, un poliţist în activitate poate beneficia de o creştere lunară de până la 400 de lei, în sumă brută, în funcţie de situaţia particulară a fiecăruia.
De măsurile adoptate prin prezentul act normativ beneficiază aproximativ 68.000 de poliţişti pentru cuantumul sporului de fidelitate, aproximativ 18.000 de agenţi de poliţie pentru cuantumul sporului pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior şi aproximativ 6.000 de poliţişti pentru cuantumul sporului de pericol deosebit.
Decizia nr. 51/2019 produce efecte juridice, de la data publicării, atât pentru poliţiştii în activitate – pentru trecut şi pentru viitor, cât şi pentru poliţiştii pensionari – pentru trecut. Rezultă, astfel, necesitatea restabilirii drepturilor salariale actuale, recalcularea şi plata sumelor salariale identificate ca datorate, ţinând cont şi de limita termenului de prescripţie de 3 ani, acolo unde se impune acest lucru.

(R.I.) 15 - mai - 2020

One Response so far.

  1. Bumbac spune:

    Maririle de salariu unor angajati care nu au alta atributie decat sa inlesneasca celor certati cu legea sa se ascunda de ea: de Lege… si sa o dribleze, suna a capitulare a Statului in fata Mafiei. In plus, o tara care sta la tv, care munceste doar in raport de 1/7, nu este sustenabila. Cred ca am zis tot!

Lasa un raspuns


Din categoria „Ori

Cum toate lucrurile evoluează pe lumea asta, cum nu te ...

Liviu Brătescu, Sec

În urma sesizărilor adresate Ministerului Culturii (MC) de către arhitectul ...